Transplantul care i-a redat şansa unei vieţi normale: o femeie mutilată de soţ a primit o faţă nouă

Deşi au trezit numeroase controverse, transplanturile de faţă reuşesc să schimbe viaţa a tot mai multe persoane, potrivit „The Verge“.

Carmen Tarleton, în vârstă de 45 de ani, a necesitat un transplant de faţă, după ce fostul soţ a stropit-o cu leşie şi a lovit-o cu o bâtă de baseball. În urma atacului, femeia a stat în comă timp de trei luni. Corpul său, puternic afectat de arsuri, a fost înfăşurat în bandaje şi acoperit cu grefe. Tarleton şi-a pierdut urechea stângă şi pleoapele, fiind incapabilă să mai clipească, zâmbească sau să respire pe nas.

În timp ce se afla în comă, medicii au efectuat 38 de operaţii reparatorii, iar în următorii cinci ani ea urma să sufere încă 17 intervenţii, inclusiv o serie de implanturi de cornee sintetice care i-ar fi redat parţial vederea la un ochi. În ciuda acestor eforturi, starea lui Tarleton nu s-a îmbunătăţit, limitarea procedurilor convenţionale făcând imposibilă redarea tuturor funcţiilor faciale.

Mai mult, chipul său nu avea să mai arate niciodată ca înainte. „Uitasem cum este să arăţi normal. Trebuia să accept că aşa voi fi de acum încolo“, a declarat ea.

Chiar şi după nenumărate intervenţii chirurgicale, chipul lui Tarleton nu avea să mai arate la fel FOTO The Verve

Cu toate acestea, în decembrie 2011, medicul Bohdan Pomahac din cadrul Spitalului Brigham and Women din Boston, ce efectuase cu succes primul transplant de faţă din Statele Unite, a întrebat-o pe Tarleton dacă ar lua în considerare o asemenea procedură.

Răspunsul nu era simplu. Înainte de a fi trecută pe lista de transplant, Tarleton trebuia să meargă la Boston pe durata mai multor luni pentru a fi examinată fizic şi psihologic. Medicii trebuiau să se asigure că sistemul său imunitar ar putea face faţă unui asemenea proceduri. De asemenea, o echipă de psihologi i-ar evalua sănătatea mintală şi condiţiile de viaţă. O astfel de intervenţie chirurgicală poate fi istovitoare şi periculoasă, iar procesul de recuperare s-ar putea întinde pe o perioadă îndelungată.

La câteva luni după apelul primit din partea medicului, Tarleton a eliminat orice obstacol, numele său fiind trecut pe lista de aşteptare, în timp ce chirurgii se ocupau de căutarea donatorilor viabili. Donatorul trebuia să fie în moarte cerebrală, fără şanse de recuperare şi de asemenea, textura, culoarea pielii, sexul şi vârsta să coincidă.

În cazul lui Tarleton, au fost nevoie de 14 luni pentru a găsi donatorul. Cheryl, în vârstă de 56 de ani, a intrat în comă în urma unui atac cerebral. Neexistând şanse de recuperare, fiica sa şi-a dat acordul pentru efectuarea transplantului, Tarleton primind astfel o nouă faţă.

Un pacient este adăugat în registrele donatorilor de organe numai în momentul în care pregătirea este completă. Atunci când donatorul este găsit, nu mai există cale de întoarcere: pacientul este adus la spital cu o zi înainte de intervenţie şi este mutat în sala de operaţie în care se află şi corpul donatorului. Două echipe de chirurgi încep procedura în tandem: un grup desprinde cu grijă faţa donatorului, în timp ce ceilalţi înlătură straturile deteriorate de ţesut ale pacientului.

„Este de fapt o mască pe care o iei de la donator şi o aduci pacientului“, a explicat Maria Siemionow, director al programului de transplant de faţă din cadrul Clinicii din Cleveland.

Următorul pas este critic: chirurgii încearcă să reconecteze arterele şi venele feţei primite cu vasele de sânge ale pacientului. Dacă este efectuat cu succes, faţa va deveni roşie. „Asta este modalitatea prin care-ţi dai seama că intervenţia a avut succes“, a completat ea.

După ce procedura a fost încheiată, există riscuri legate de modul în care organismul pacientului va accepta sau nu ţesutul transplantat şi de reacţia psihicului la transformare.

Tarleton a reprezentat un caz deosebit de riscant din punct de vedere imunologic. În urma transfuziilor de sânge, organismul său a dezvoltat o gamă diversă de anticorpi, ceea ce a îngreunat găsirea unui donator viabil. „Luând în considerare expunerea sa la mai multe medicamente, ea ar fi respins cu uşurinţă ţesutul. Am ştiu că va fi o luptă grea, dar am fost dispuşi să încercăm“, a declarat Pomahac.

La scurt timp după efectuarea transplantului, organismul ei a fost supus imunosupresiei, cu scopul de determina scăderea imunităţii. Aceste două luni au ajutat-o în perioada de recuperare. Acum, ea urmează şedinţe de terapie, îşi poate mişca buzele, vorbind mult mai clar comparativ cu ultimii şase ani. „Cu fiecare săptămână mă simt din ce în ce mai bine. Sunt încântată“, a declarat ea.

Cu toate acestea, chiar şi aceste rezultate funcţionale vin cu un preţ. Orice pacient care a suferit o astfel de procedură va trebui să ia un cocktail de medicamente imunosupresive pentru tot restul vieţii. Ele reprezintă un rău necesar care împiedică organismele să respingă ţesuturile străine.

Pacienţii se confruntă cu obstacole şi din punct de vedere psihologic. Ei continuă să meargă la şedinţe pentru sănătatea mintală chiar şi după câteva luni de la efectuarea procedurii. Experţii sunt de părere că temerile numite „transfer de identitate“ nu sunt fondate. Faţa primită este de fapt un hibrid şi pentru că au suferit deja schimbări înaintea transplantului, ei par capabil de a incorpora acest nou chip în cadrul existenţei lor.

În prezent, Tarleton se simte fericită. Ea locuieşte în Vermon alături de iubitul său. În plus, între ea şi fiica donatoarei s-a legat o strânsă prietenie, a conchis „The Verge“.

Tarleton, în urma transplantului de faţă FOTO The Verve