Windows 8 a avut vânzări mari, dar este de patru ori mai slab decât Windows 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Windows 8 are o interfaţă nouă, denumită Modern UI.

Windows 8 a fost lansat pe 26 octombrie şi, la mai puţin de o lună distanţă, are deja o cotă de piaţă de peste 1%. Însă este de patru ori mai mică decât cea a Windows 7 în prima lună a acestuia pe piaţă.

Windows 8 încă este în spatele Windows Vista în termeni de cotă de piaţă, dar este de aşteptat, dat fiind că nici nu a împlinit o lună de la lansare, notează „The Next Web“. Însă, potrivit datelor Microsoft, au fost cumpărate patru milioane de copii în primele trei zile, o cifră mai bună decât cea reuşită de Windows 7. Şi Mac OS Mountain Lion de la Apple a fost depăşit de Windows 8, acesta fiind cumpărat în trei milioane de exemplare în primele patru zile.

Potrivit datelor NetApplications, Windows 7 este lider cu o cotă de 45,57%, XP este pe doi cu 39,58%, iar Vista este pe locul trei cu peste cinci procente cotă de piaţă. Iar Linux nu are decât 1,4% din piaţă. Aceeaşi companie NetApplications publica în 2009 datele pentru Windows 7. Penultimul sistem de operare de la Microsoft a reuşit atunci să atingă o cotă de 4% în prima lună şi până la finalul anului avea deja peste 6%, potrivit „The Guardian“.

Din aceste prime date se observă că Windows Vista va fi principalul rival pentru Windows 8, apoi XP şi abia spre finalul lui 2013 sau începutul anului 2014 să se apropie de Windows 7. Însă Windows RT, versiunea pentru tablete, nu există pe radarul NetApplications. Are 0%, dar este poziţionat peste Windows Millenium, un produs lansat în 2000, ceea ce înseamnă că a reuşit suficiente vânzări cât să lase o urmă.

Windows 8 vine cu o interfaţă nouă, denumită Modern UI, Windows Store - magazin de aplicaţii şi este construit în jurul interacţiunii prin atingere. Însă doar 0,02% din echipamentele cumpărate cu Windows 8 au fost dotate cu ecran tactil. Windows 8 împarte aceeaşi arhitectură cu Windows RT şi Windows Phone 8 pentru smartphone-uri, şi are preinstalat Internet Explorer 10, cel mai nou browser Microsoft.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică