Unul dintre cele mai mari jocuri din lume va avea subtitrare în limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

The Division 2, unul dintre cele mai mari jocuri ale acestui an, va fi subtitrat integral în limba română, arată cei de la Ubisoft într-o postare pe Facebook.

Scopul este de a oferi gamerilor din România o experienţă imersivă în povestea şi acţiunea jocului.

Prima parte a seriei a fost lansată în 2016, fiind în permanenţă actualizată, după ce a reuşit să depăşească recordul de vânzări în prima săptămână al companiei.

The Division 2 este un shooter cu elemente de RPG, care prezintă Washinton D.C. în pragul colapsului. 

Jucătorii vor intra în pielea unui agent special al Diviziei şi vor încerca să salveze Capitala americană până când nu va fi prea târziu.

Jocul celor de la Ubisoft se lansează pe 15 martie pe PC, Xbox One şi PlayStation 4, însă cei mai nerăbdători îl pot încerca începând de astăzi până pe 4 martie, deoarece este disponibil în open beta pe toate platformele menţionate.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi