La DefCamp afli ce înseamnă cu adevărat supravegherea online în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Internet se găsesc reţele sociale ca Facebook, site-uri ca YouTube şi hackeri. Cei din urmă pot fi state, grupuri organizate sau pur şi simplu oameni dornici de afirmare. DefCamp 2015 este o conferinţă de securitate cibernetică care te învaţă ce dimensiuni a căpătat exploatarea vulnerabilităţilor.

Organizatorii DefCamp susţin că este cea mai mare conferinţă pe teme de securitate cibernetică din România şi printre cele mai importante din Europa Centrală şi de Est şi ar putea avea dreptate. Prima ediţie a avut circa 80 de participanţi, iar pentru ediţia care se va desfăşura între 19 şi 20 noiembrie sunt aşteptaţi peste 700 de participanţi, din aproximativ 30 de ţări. În acest an, ca în oricare altul, orice discuţie despre securitate cibernetică trebuie să aibă în vedere două direcţii principale: soluţia şi identificarea problemei. Pentru aceasta din urmă se bat atât companiile specializate în software de protecţie, cât şi hackerii.

DefCamp organizează în acest sens, de-a lungul celor două zile de conferinţă, finala celui mai important concurs de white hacking din Europa Centrală şi de Est: DefCamp Capture the Flag (D-CTF). În etapa de calificare au participat aproape 1.200 de echipe din peste 80 de ţări, iar câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii in valoare de 3.000 de euro, constând în bani, gadgeturi şi hardware pentru computerele lor. Mai mult, calificarea în finala acestei competiţii le asigură participanţilor bilete gratuite la DefCamp 2015, dar şi prezenţa la alte competiţii internaţionale de tipul Capture the Flag. Cele mai multe echipe înscrise sunt din România, Rusia şi SUA, iar pe locul patru este Japonia.

Competiţii noi pentru Internetul Lucrurilor şi descoperirea bug-urilor

DefCamp va avea, în premieră, două competiţii noi care provoacă participanţii să descopere vulnerabilităţi pentru ca apoi să le raporteze vendorilor într-un mod responsabil, aliniate la standardele internaţionale. Astfel, la IoT Village susţinut de Bitdefender, participanţii vor putea descoperi vulnerabilităţi în dispozitive din sfera Internet of Things. Orange va susţine un concurs de tip Bug Bounty, prin care îi va premia pe cei care descoperă metode de ocolire a sistemelor de protecţie obişnuite, participând în acest fel la dezvoltarea soluţiilor de securitate cibernetică.

În plus faţă de acestea şi de întrecerea D-CTF, se vor mai derula alte trei activităţi importante pentru securitatea personală, a banilor şi datelor. Astfel, în întrecerea Target John "hackerii", primesc informaţii despre o ţintă reală şi trebuie să afle toate detaliile despre ea. Hack the Machine presupune că ei vor aplica tacticile de hacking pe servere şi computere pentru a descoperi vulnerabilităţi, iar în Hack the Bank participanţii vor trebui să preia controlul asupra unui ATM adus la conferinţă special pentru aşa ceva şi să reuseasca să retragă bani din el.

La DefCamp 2015 vor fi atinse subiecte sensibile din sfera securităţii cibernetice şi confidenţialităţii online. Printre acestea se numără securitatea infrastructurilor critice, malware şi ameninţări cibernetice avansate, securitatea dispozitivelor mobile, dar şi inteligenţa artificială utilizată pentru a combate activităţi ilegale, supravegherea în masă realizată de guverne, companii sau grupări specializate.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG