Gigantul Spotify anunță că a încheiat anul 2024 pe profit, o premieră în istoria companiei

0
Publicat:

Spotify, companie suedeză din domeniul streamingului muzical, a anunțat că 2024 a fost primul an în care au obținut profit, de când au lansat aplicația în 2008.

FOTO: Shutterstock

Potrivit raportului publicat de Spotify privind veniturile din trimestrul al patrulea al lui 2024, profitul net obținut a fost de 1,14 miliarde de euro pentru tot anul trecut. În 2023, Spotify încheiase anul cu pierderi de 532 de miliarde de euro, scrie The Verge.

De asemenea, venitul anual a crescut la 15,6 miliarde de euro, în timp ce în 2023 au încasat doar 13,2 miliarde. Unul dintre motive este creșterea anuală cu 11% a abonaților premium, care a ajuns acum la 675 de milioane. 

Numărul abonaților a continuat să crească în ciuda scumpirii abonamentelor premium de două ori anul trecut. Așadar, în SUA, abonamentul a crescut de la 9.99 dolari la 10.99 dolari lunar în iulie 2023, urmată de o creștere cu încă un dolar în iunie 2024.

„Sunt foarte entuziasmat pentru anul 2025 și mă simt foarte bine când văd unde am ajuns ca afacere și ca produs

Vom continua să pariem și asta va genera un impact pe termen lung, crescându-ne viteza și menținând în același timp nivelurile de eficiență pe care le-am atins anul trecut. Această combinație ne va permite să construim cea mai bună și mai valoroasă experiență a utilizatorului, să creștem sustenabil și să oferim creativitate lumii.”, spune directorul executiv al compainiei, Daniel Ek.

În martie 2024, Spotify a depus o plângere după ce Apple limita accesul utilizatorilor iPhone, iPad din UE la serviciile de streaming concurente. Drept consecință, Comisia Europeană a amendat cu 1,8 miliarde euro

„Comisia Europeană a descoperit că Apple a aplicat restricţii dezvoltatorilor de aplicaţii, împiedicându-i să-şi informeze utilizatorii iOS de servicii de muzică alternative şi mai ieftine în afara aplicaţiei, ceea ce este ilegal conform reglementărilor antitrust ale UE", se arată în într-un comunicat al Executivului comunitar.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort