Experienţa tehnologiei pentru un bărbat care a petrecut 25 de ani în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După 25 de ani de închisoare, un fost deţinut are parte de experienţele oferite de puterea tehnologiei FOTO Shutterstock

Atunci când Michael Santos a intrat la închisoare, în 1987, Motorola scosese pe piaţă acel telefon mobil mare şi gri, pe care şi el l-a folosit pentru o perioadă. Oamenii spuneau despre telefon că e o „cărămidă”. Avea capacitatea de a efectua sau de a primi apeluri telefonice, dar nu existau mesaje text pe atunci.

„Am avut, de asemenea, un pager care putea să transmită doar cifre, după câte îmi amintesc. Am mai avut un calculator produs de IBM, cu 40 de megabiţi de memorie, ce avea un sistem de operare DOS.”

Tehnologia s-a schimbat considerabil în timpul celor 25 de ani pe care acesta i-a petrecut în închisoare. Chiar şi aşa, Santos nu a pierdut timpul, pe durata încarcerării citind despre tehnnologie. Dar nici măcar după ce a fost eliberat nu a înţeles prea bine în ce constă puterea tehnologiei sau limbajul folosit în acest domeniu. Exemplu dat chiar de el în acest sens este că nu înţelege ce vor să spună oamenii prin cuvântul „browser”. Nici explicaţiile soţiei nu l-au ajutat prea mult.

Am crezut că browser-ul este acea căsuţă de text din partea de sus a ecranului, unde scriu ceea ce vreau să găsesc pe Google”, dar soţia i-a explicat că acela este un URL.

Michael Santos acceptă faptul că volumul de informaţii de bază sunt dincolo de capacitatea lui de înţelegere, iar acum că a rămas în urmă cu unele lucruri nu ştie dacă vreodată va reuşi să ştie chiar totul. Nu are absolut nicio idee ce este un „server” şi nici nu ştie cum să pună la dispoziţia altor persoane informaţii despre el. Tehnologia nu este singurul domeniu la care simte că are restanţe.

„În ceea ce priveşte tehnologia, simt un handicap real pentru că o văd ca fiind o componentă centrală a afacerii pe care vreau să o construiesc”, a scris el pentru Gizmodo. „Consider că am o responsabilitate, o datorie să-i ajut pe alţii să înţeleagă închisorile şi pe oamenii care sunt acolo, precum şi strategiile de dezvoltare în timpul încarcerării, care îi pot ajuta pe oameni să se dobândească valori, competenţe şi resurse care se concretizează în succes.

După eliberare, şi-a cumpărat un iPhone 4S, un MacBook Pro şi un desktop iMac. A întâmpinat probleme inclusiv în îndeplinirea unor sarcini uşoare, precum trimiterea unui email sau reţinerea tuturor parolelor. „Eu am vrut o singură parolă pentru toate conturile, dar din moment ce am întâlnit atât de mulţi bărbaţi închişi pentru furt de identitate, am avut încredere în soţia mea când mi-a spus că e bine să am parole diferite“.

A devenit un fan al platformei de întrebări şi răspunsuri „Quora” pentru simplitatea sa. Oamenii întrebau, iar el răspundea. Dar nu înţelegea toate caracteristicile acestei platforme. Nu înţelege cum îşi poate folosi creditele pentru a-şi promova munca sau cum se poate ajuta de platformă pentru a-şi întări brand-ul personal sau să-şi atragă mai multe răspunsuri în domeniul său de expertiză. Pentru moment, tot ce poate face este să le ofere oamenilor răspunsuri despre lumea întunecată a închisorilor.

„Aştept cu nerăbdare să învăţ şi mai multe despre tehnologie şi social media, dar având şi altele pe care trebuie să le învăţ, nu ştiu la ce nivel de progres să mă aştept”, şi-a încheiat povestea Michael Santos.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant