Aplicaţiile pentru BlackBerry 10 sunt tot mai multe, dar numeroase sunt şi cele portate de pe Android

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BlackBerry 10 este la început de drum, dar pare că se descurcă destul de bine, cel puţin în privinţa aplicaţiilor. Astfel, în doar două luni a câştigat încă 30.000, dar multe dintre acestea sunt portate de la Android.

În momentul lansării, BlackBerry 10 a pornit la drum cu 70.000 de aplicaţii, la finalul lunii ianuarie, iar acum, două luni mai târziu, acel număr a ajuns la 100.000 de aplicaţii. Totuşi, în magazinul BlackBerry World sunt aproximativ 20% din aplicaţii portate de pe Android, conform AllThingsD care a discutat cu Martyn Mallick, vicepreşedintele BlackBerry pentru dezvoltarea afacerii şi acorduri internaţionale.

Aplicaţiile de pe Android sunt mai multe, mai bune, iar pe BlackBerry 10 ajung printr-un emulator pe care compania l-a creat, dar încă nu este actualizat pentru a suporta aplicaţiile de Jelly Bean. Malick a spus că este şi portarea o cale de a aduce conţinutul preferat al utilizatorilor într-un timp scurt pe platformă.

„Utilizatorii noştri merită cel mai bun conţinut. Dacă aceasta este cea mai rapidă cale prin care putem face acest lucru, atunci e minunat“, a declarat Malick. O altă problemă de care se loveşte BlackBerry în prezent, după cum spune vicepreşedintele, este lipsa de acţiune din partea marilor companii. De exemplu, Instagram nu oferă o aplicaţie şi nici Netflix, serviciu de video streaming din SUA.

Desigur, după cum a afirmat Malick, nivelul de încredere este la cote ridicate şi suma de aplicaţii este un exemplu că dezvoltatorii sunt interesaţi. Totuşi, ca şi în cazul Windows Phone de la Microsoft, principalul element de succes este reprezentat de marile companii, site-uri, servicii care îşi aduc aplicaţiile în BlackBerry World sau Windows Phone Store şi le fac native, nu portate.

BlackBerry Z10 este cel mai bun model lansat de companie

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta