Urmele radiațiilor de la Cernobîl, descoperite la copiii muncitorilor expuși

O echipă de cercetători a descoperit că daunele genetice provocate de radiațiile ionizante după dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986 pot fi observate și la copiii celor expuși, marcând pentru prima dată o legătură transgenerațională clară între radiații și modificările ADN.

Daunele produse de radiațiile ionizante eliberate în urma catastrofei de la Cernobîl continuă să lase urme subtile în ADN, inclusiv la generația următoare, arată un nou studiu realizat de cercetători coordonați de o echipă de la Universitatea din Bonn, Germania.

Studiile anterioare nu au reușit să stabilească clar dacă modificările genetice cauzate de radiații pot fi transmise de la părinți la copii. În loc să caute pur și simplu mutații noi, cercetătorii s-au concentrat pe așa-numitele mutații de novo grupate (cDNM) - adică două sau mai multe mutații apropiate între ele, prezente la copii, dar absente la părinți. Acestea pot apărea în urma rupturilor ADN-ului parental provocate de expunerea la radiații.

„Am constatat o creștere semnificativă a numărului de cDNM la descendenții părinților iradiați și o posibilă asociere între estimările dozei și numărul de cDNM la descendenții respectivi”, au scris cercetătorii în lucrarea publicată, potrivit publicației Science Alert.

Totodată, aceștia subliniază că, „în ciuda incertitudinii privind natura exactă și cantitatea de radiații ionizante implicate, prezentul studiu este primul care oferă dovezi pentru existența unui efect transgenerațional al expunerii paterne prelungite la doze mici de radiații ionizante asupra genomului uman”.

Cum a fost realizat studiul

Rezultatele se bazează pe secvențierea întregului genom pentru 130 de copii ai lucrătorilor implicați în operațiunile de curățare de la Cernobîl, 110 copii ai operatorilor militari germani de radare, probabil expuși la radiații reziduale și 1.275 de copii ai unor părinți neexpuși la radiații, folosiți ca grup de control.

În medie, cercetătorii au identificat 2,65 mutații de novo grupate per copil în grupul Cernobîl, 1,48 în grupul operatorilor de radar și 0,88 în grupul de control. Deși autorii studiului avertizează că aceste valori ar putea fi ușor supraestimate din cauza „zgomotului” din date, diferențele au rămas semnificative chiar și după ajustări statistice.

Mai mult, o doză mai mare de radiații la părinți a fost asociată, în general, cu un număr mai mare de grupuri de mutații la copii. Această observație susține ipoteza potrivit căreia radiațiile generează molecule numite specii reactive de oxigen, care pot rupe lanțurile ADN; dacă aceste rupturi sunt reparate imperfect, pot apărea astfel de grupuri de mutații.

Impactul asupra sănătății pare redus

Vestea relativ liniștitoare este că riscul pentru sănătate pare să fie mic. Cercetătorii nu au găsit dovezi că descendenții părinților expuși ar avea un risc mai mare de boli. Un motiv posibil este faptul că multe dintre aceste mutații apar în ADN-ul „necodant”, nu în genele care produc direct proteine.

„Având în vedere creșterea generală redusă a cDNM după expunerea paternă la radiații ionizante și proporția mică a genomului care codifică proteine, probabilitatea ca o boală apărută la descendenții părinților expuși să fie declanșată de o cDNM este minimă”, notează cercetătorii.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, specialiștii amintesc că tații mai în vârstă tind să transmită mai multe mutații ADN copiilor lor, iar riscurile asociate vârstei părinților la momentul concepției sunt mai mari decât cele legate de expunerea la radiațiile analizate în acest studiu.

Limitări și implicații

Autorii recunosc și unele limitări ale cercetării. Expunerea inițială la radiații a avut loc cu zeci de ani în urmă, astfel că nivelurile au trebuit estimate pe baza unor înregistrări istorice și a unor dispozitive vechi. De asemenea, participarea la studiu a fost voluntară, ceea ce ar fi putut introduce un anumit bias, deoarece persoanele care suspectau că au fost expuse la radiații ar fi fost mai dispuse să se înscrie.

Chiar și în aceste condiții, concluziile indică faptul că expunerea prelungită la radiații ionizante poate lăsa urme genetice subtile ce se transmit generațiilor următoare, subliniind importanța măsurilor de siguranță și a monitorizării atente a persoanelor expuse.

„Posibilitatea transmiterii către următoarea generație a modificărilor genetice induse de radiații este o preocupare deosebită pentru părinții care ar fi putut fi expuși la doze mai mari de radiații ionizante și, potențial, pentru perioade mai lungi decât cele considerate sigure”, au concluzionat cercetătorii.