Undele tractoare din filmele SF au devenit realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Model de funcţionare al undelor tractoare sonore.

Cercetători de la Universitatea Bristol şi Sussex din Anglia, în colaborare cu compania Ultrahaptics, au dezvoltat prima undă tractoare sonoră, care poate ridica şi muta obiecte, folosind unde sonore.

Echipa a folosit un sistem format din 64 de difuzoare capabile să creeze unde sonore ascuţite şi de mare intensitate, care au generat o hologramă acustică în stare să ridice, mişte, rotească mici obiecte. Sistemul poate crea trei tipuri diferite de forme ale câmpului acustic de forţă. Primul seamănă cu o pensetă, al doilea o structură ca un vortex care prinde obiectul în mijloc şi ultimul înconjoară obiectul din toate părţile şi-l ţine pe loc.

Noua tehnologie acoperă o arie largă de aplicaţii de la susţinere mecanică a mişcării la asambalarea unor obiecte delicate şi ajutor medical prin care unde miniaturale pot conduce un medicament prin ţesuturi. Sriram Subramanian, profesor de informatică la Universitatea Sussex şi cofondator al Ultrahaptics, a declarat că aparatul lor sfidează, în aparenţă, gravitaţia. "Aici controlăm individual zeci de difuzoare creând o hologramă acustică care poate manipula multiple obiecte, în timp real, fară atingere”, a mai spus acesta, conform IFLScience.

Cu tehnologia actuală pot fi ridicate obiecte între 0,6 şi 4 milimetri, dimensiunea maximă a obiectelor care pot levita fiind dată de frecvenţa undelor sonore – cu cât frecvenţa e mai joasă, cu atât pot fi mişcate obiecte mai mari.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!