Descoperire uluitoare făcută de oamenii de știință britanici: Hipopotamii zboară. „Este năucitor!”

0
Publicat:

O analiză minuțioasă, efectuată de oamenii de știință de la Colegiul Regal Veterinar din North Mymms, Hertfordshire, a unor videoclipuri cu hipopotami a arătat că, în momentul în care când ating viteza maximă, mamiferele... zboară, relatează The Guardian.

Elefanții au un mers standard chiar și la viteze mari. FOTO Shutterstock

Materialele video au indicat că hipopotamii își desprind cele patru picioare de la sol concomitent în 15% din cazuri, atunci când se deplasează cu viteză maximă, cel mai adesea pentru a-și alunga adversarii. 

Această descoperire încadrează hipopotamii între elefanți și rinoceri din punct de vedere al aptitudinilor atletice de care dau dovadă unele dintre cele mai grele animale atunci când trebuie să se miște.

M-am chinuit până acum să efectuez cercetări asupra hipopotamilor pentru că sunt foarte greu de accesat", a spus John Hutchinson, profesor de biomecanică evolutivă și cel care s-a aflat la cârma cercetării. „Sunt incredibil de periculoși, tind să fie mai activi noaptea și își petrec mult timp în apă"

Nemulțumit de informațiile pe care le-a găsit în literatura de specialitate, Hutchinson a însărcinat o studentă, Emily Pringle, cu filmarea hipopotamilor. Pringle s-a deplasat la Flamingo Land Resort din North Yorkshire, întrucât acolo mamiferele au mai mult spațiu la dispoziție pentru a alerga. Ea a surprins animalele în timp ce se deplasau și a înmânat imaginile pentru a fi studiate. 

Hipopotamii își pot desprinde picioarele de la sol

Ulterior, oamenii de știință au studiat imaginile, precum și alte înregistrări culese de pe YouTube, cadru cu cadru, pentru a afla dacă hipopotamii au putut vreodată să ridice toate cele patru picioare de la sol în același timp. 

În PeerJ, autorii au tras concluzia că, în comparație cu alte mamifere mari, hipopotamii, oricare ar fi viteza cu care se deplasează, păstrează de obicei o mișcare de trap, însă își pot desprinde picioarele de la sol. 

Și alte animale mari se deplasează diferit. Elefanții au un mers standard chiar și la viteze mari și nu se desprind niciodată complet de sol. Rinocerii pot merge și pot porni în galop. Imaginile surprinse cu hipopotamii au indicat că mamiferele, care pot atinge peste 2.000 kg, tropăie de regulă, o mișcare care implică deplasarea sincronizată a picioarelor diagonal opuse. 

Hutchinson a spus că cercetarea a fost „la fel de simplă cum poate fi cercetarea biomecanică", dar a întâmpinat și provocări: studierea imaginilor cadru cu cadru. „Este năucitor”, a spus el. „Este unul dintre lucrurile din munca mea pe care le urăsc cel mai mult. Este foarte plictisitor. Agonizant." 

Cercetările continuă. Hutchinson a aflat că hipopotamii pigmei, o specie diferită de animalele pe care le-a studiat, pot galopa. 

Mă întreb dacă puii de hipopotam pot face ceva ce hipopotamii adulți nu pot", a spus el. „Asta ar fi destul de interesant". 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul