Cum dorm astronauţii în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imponderabilitatea le îngreunează astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) sarcinile care nu ar trebui să le creeze probleme pe Pământ. Astfel, pentru ei somnul este cu totul diferit iar, de îndată ce reuşesc să se „ancoreze“ pentru a nu pluti, odihna este una extrem de confortabilă, dă asigurări astronautul Mike Fincke.

El a răspuns întrebărilor puse de copiii strânşi la Regatul Magic de la Disney din Florida, printre curiozităţile micuţilor numărându-se şi modul în care dorm astronauţii.

Fincke a explicat că astronauţii care lucrează pe SSI se odihnesc în saci de dormit legaţi de pereţii staţiei. „Deci, practic, noi dormim în picioare, dar este foarte confortabil pentru că dormim pe aer, plutim“. Singura problemă este că, în cazul în care nu-şi încrucişează braţele, ele plutesc nestingherite, făcându-i să pară nişte zombi. El şi-a amintit de un episod amuzant după o zi extenuantă de muncă. „Stăteam în jurul unei mese şi beam ceai, când am adormit şi am început să plutesc“, povesteşte Mike Fincke, aflat printre ultimii astronauţi care au plecat în spaţiu în ultimii 30 de ani. 

Cum te speli pe mâini în spaţiu?

De asemenea, trebuie ca ventilaţia din compartimentul de dormit să fie eficientă. „Dioxidul de carbon pe care astronauţii îl respiră nu pluteşte, ci, pur şi simplu, stă în faţa gurii, gata să fie iarăşi inhalat“, spune astronautul Robert Frost.

Întrebat de un alt elev cum s-a simţit atunci când privea Pământul, astronautul Mike Fincke a povestit despre locuri minunate pe care le putea vedea de acolo. „Timp de şase luni cât stăm pe Staţia Spaţială, nu avem acces la internet sau la televizor, dar ne uitam la o planetă minunată.

Înconjurăm planeta cu peste 28.000 de kilometri pe oră la fiecare 90 de minute. Într-o oră şi jumătate mergem în jurul lumii! Putem vedea orice. Pe timp de noapte vedem luminile oraşelor, iar pe timp de zi putem vedea locuri minunate precum Amazonul, piramidele din Egipt sau gheţarii din Anzi“, a mai povestit Fincke.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”