Capsula Orion a NASA a amerizat în Oceanul Pacific, după o călătorie de 25 de zile în spațiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capsula Orion a NASA a amerizat duminică, 11 decembrie, în Oceanul Pacific, marcând finalul misiunii test Artemis 1, după ce a petrecut peste 25 de zile în spaţiu şi a survolat la mică distanţă Luna.

Scopul acestei misiuni a fost să pregătească întoarcere oamenilor pe Lună în anii care vin, relatează AFP.

Amerizarea a avut loc în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:40 GMT, potrivit Agerpres.

Capsula Orion, care nu a avut niciun astronaut la bord pentru acest zbor-test, a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de 40.000 de km/h şi a fost nevoită să suporte o căldură infernală de 2.800 de grade Celsius, adică jumătate din temperatura de la suprafaţa Soarelui.

Obiectivul principal al misiunii a fost să testeze în aceste condiţii scutul termic al capsulei, cel mai mare construit vreodată, cu un diametru de 5 metri.

11 parașute au încetinit viteza

Nava spaţială a fost mai întâi încetinită în coborârea sa vertiginoasă de atmosferă de nu mai puţin de 11 paraşute, până când a atins o viteză de circa 30 km/h în momentul lovirii apei.

O navă a Marinei americane, USS Portland, a fost pregătită pentru operaţiunile de recuperare, pentru care NASA s-a antrenat de mai mulţi ani. Au fost de asemenea desfăşurate elicoptere şi bărci pneumatice.

Capsula Orion a amerizat în Oceanul Pacific Foto: Twitter
Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere