Obiceiuri de Crăciun: cum se colindă pe meleagurile României
0Obicei continuat încă din perioada precreştină, când avea funcţie rituală, de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug sau de alungare a spiritelor rele, peste colind s-a suprapus elementul creştin în Evul Mediu, care a ajuns să domine cântecele tradiţionale româneşti din perioada Crăciunului.
Mersul cu colindul este specific tuturor zonelor ţării şi se practică în special în ajunul naşterii Domnului sau în noaptea de dinainte de ajun. Există însă diferenţe de la o zonă la alta, notează Yahoo News.
În unele părţi din judeţul Prahova, de exemplu, colindatul copiilor are loc în seara de 22 spre 23 decembrie. Tradiţia spune că aici, copiii de la 7 la 13 ani se întâlneau la un han mare unde petreceau între ei, fără adulţi, până la 12 sau 1 noaptea. Apoi se împărţeau în grupuri de câte cinci sau şase, sub conducerea unuia mai mare dintre ei şi pleacau în toate părţile, strigând pe la ferestrele locuitorilor „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.
În mod traţional, în multe zone ale ţării, cete întregi de copii merg cu colindul în seara de 23 spre 24 decembrie, uneori după miezul nopţii şi până dimineaţa, şi primesc de la gazde covrigi, mere, nuci sau colaci.
La începutul secolului trecut, obiceiurile, aşa cum au fost ele documentate de etnologul Tudor Pamfile (în cartea „Sărbătorile la români: Studiu etnografic”) erau puţin diferite de cele de astăzi.
În Transilvania, de exemplu, colindătorii, numiţi piţărăi erau consideraţi aducători de noroc şi fericire. Cum intrau în casă, ei scormoneau focul în vatră cu beţele pe care le puratu în mâini (colindele). Ei păstrau toate darurile primite de la cei colindaţi şi ulterior le dădeau vacilor, pentru a făta viţei mulţi – la fel de mulţi precum piţărăii.
În unele părţi din Oltenia, copiii mergeaz la colindat cu un steag realizat dintr-o prăjină lungă, împestriţată la fum, în vârful căreia legau o basma, un ban de argint, câteva fire de busuioc şi puţină tămâie. La fiecare casă ei urau: „Bună dimineaţa la Moş‑Ajun,/ Că-i într-un ceas bun!”.
În acest timp, din casa celui colindat ieşea o persoană cu o farfurie în care erau boabe de grâu, fasole şi porumb şi din care colindătorii, luau câte puţin, aruncau prin casă şi zspuneau: „Grâul atât,/ Spicul atât,/ Pita cât masa,/ Fuioarele/ Cât răşchitoarele,/ Mănuşele/ Cât mătuşele!/ Ce‑i afară să izvorască,/ Stăpânii să stăpânească/ Sănătoşi”, scriaTudor Pamfile, potrivit antenasatelor.ro.
Dar la colindat nu mergeau doar copiii, ci şi cete întregi de tineri şi adulţii. Ei erau primiţi în case de gazde, li se ofereau bucate şi băutură şi în final plecau cu câte un colac. În special la casele cu fete nemăritate se făceau colaci mai mari şi mai frumoşi, iar feciorii strângeau atât de mulţi încât uneori nu mai puteau să îi care acasă. Unele dintre aceste obiceiuri încă se mai păstrează în satele tradiţionale româneşti, unde localnicii se îmbracă în straie de sărbătoare în ajunul Crăciunului şi pornesc în număr mare la colindat.
Citeşte şi:
Moda concertelor de Crăciun, de la Fuego la Ştefan Bănică jr
Concert de Crăciun în şase limbi
Cum primeşte Cheloo colindătorii