O femeie de 90 de ani a mers 10 kilometri prin zăpadă pentru a se vaccina împotriva Covid-19 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fran Goldman, femeia care a parcurs 10 km prin zăpadă oentru a se vaccina împotriva Covid

Presa străină scrie despre eforturile pe care le-a făcut o femeie de 90 de ani din Seattle pentru a putea ajunge în locul în care a fost programată să se vaccineze contra Covid-19.

Fran Goldman a mers pe jos mai bine de 10 kilometri dus-întors, prin zăpadă, pentru a se putea vaccina împotriva Covid-19, scrie The Seattle Times. Femeia a verificat zilnic posibilitatea programării, sunând la Departamentul de Sănătate al statului Washington şi cerându-le să o ajute.

„Am sunat pentru a fi programată oriunde, în fiecare dimineaţă, în fiecare după-amiază şi de multe ori am fost online şi noaptea pentru a prinde loc" a povestit femeia.

Apoi, în speranţa că va rezolva problema, a mers la farmaciile din zona în care locuieşte – în unele ţări, se administrează vaccinul anti-COVID inclusiv în cabinetele stomatologice şi în farmacii. Dar degeaba.

În cele din urmă a obţinut loc într-o duminică, dimineaţa:

„Nu-mi venea să cred. A trebuit să-mi iau ochelarii pentru a vedea dacă nu cumva greşesc sau e adevărat.”

Vineri şi sâmbătă însă, o furtună puternică de zăpadă a acaparat regiunea, transformând străzile într-un gheţuş.

Femeia s-a îmbrăcat cu haine groase, şi-a pus luat o pereche de pantaloni din lână şi o cămaşă cu mânecă scurtă, astfel încât asistenta să poată ajunge cu uşurinţă la braţe, apoi a luat peste un cojoc din lână cu fermoar şi o haine de puf, iar pe deasupra şi-a pus o pelerină de ploaie.

S-a încălţat cu cizme de zăpadă, şi-a scos bastonul şi s-a aventurat pe străzile înzăpezite.

„ Mama mea nu ar fi avut de gând să lase puţină zăpadă să o împiedice să primească vaccinul. Era dispusă să meargă oricât până acolo şi înapoi pentru a o obţine. Este o persoană cu adevărat remarcabilă. Întotdeauna caută soluţii, nu probleme​” , a declarant fiica femeii, Ruth Goldman.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort