Ministerul Sănătăţii: Şi persoanele cu boli autoimune pot fi vaccinate anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Persoanele care suferă de boli autoimune pot primi vaccinurile produse de companiile Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca, anunţă Ministerul Sănătăţii, pe pagina de Facebook. Conform strategiei naţionale de vaccinare, aceşti pacienţi se pot vaccina în etapa a II-a.

Ministerul recomandă ca, înainte de vaccinare, pacienţii cu boli autoimune să consulte medicul specialist pentru o evaluare a stării de sănătate şi a tratamentului urmat. Acest lucru este important în special pentru pacienţii care se află într-un puseu de activitate al bolii.

Pentru a asigura o eficienţă bună a vaccinării, este bine ca aceasta să fie făcută atunci când boala autoimună nu este într-un puseu evolutiv, arată instituţia.

„Chiar dacă nivelul de eficienţă al vaccinului ar putea fi diminuat la pacienţii cu boli autoimune comparativ cu media populaţiei, este indicat ca aceştia să se vaccineze întrucât vaccinul oferă un grad de protecţie împotriva formelor severe de COVID-19”, susţine Ministerul Sănătăţii, care arată că acest lucru este cu atât mai important pentru pacienţii care prezintă şi alte boli asociate.

Ministerul menţionează totuşi că până acum nu au fost efectuate studii specifice referitoare la siguranţa şi eficacitatea vaccinului anti-COVID pentru pacienţii cu boli autoimune, deşi această categorie de pacienţi a fost eligibilă să participe în studiile clinice.

„La acest moment, nu există date care să indice probleme de siguranţă pentru pacienţii cu boli autoimune la administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca deoarece cele trei vaccinuri au un mecanism de acţiune bazat pe ARN mesager sau vector viral nereplicativ şi nu cauzează infecţia COVID-19”, lămureşte totuşi, ministerul.

Recomandări înainte de vaccinare

Ministerul Sănătăţii arată că se recomandă, pe cât posibil, ca pacienţii care necesită un tratament cu imunosupresoare/imunomodulatoare, pe care încă nu l-au început, să îl amâne pentru cel puţin o săptămână după administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Acest lucru trebuie, însă, discutat cu medicul specialist.

În general, pacienţii care iau deja tratament imunosupresor / imunomodulator se pot vaccina fără întreruperea tratamentului. Medicul specialist va indica dacă este necesară întreruperea sau ajustarea tratamentului. Recomandările pot să difere în funcţie de tipul de boală autoimună şi de tratamentul urmat (o atenţie specială trebuie acordată pacienţilor trataţi cu Rituximab).

Pacienţii cu boli autoimune care au avut COVID-19 pot fi vaccinaţi, de regulă, nu mai devreme de 28 de zile de la debutul infecţiei, conchide ministerul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite