Vinul, cadoul potrivit pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Cât este recomandat să bem la masa de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerea unui cadou atunci când vizităm pe cineva de sărbători poate fi dificilă, mai ales dacă nu cunoaștem foarte bine obiceiurile și preferințele gazdelor. De aceea, o sticlă de vin poate fi cadoul potrivit în astfel de situații.

Vin turnat în pahare FOTO: Sergiu Nedelea

„Vinul este un cadou potrivit pentru această perioadă deoarece se asociază foarte bine cu mesele oferite. Oriunde te duci, te așează la masă”, spune somelierul Diana Slav. Somelierii sunt oamenii care stăpânesc știința consumului de vin, cei care asezonează mâncarea cu băutura.

Pentru alegerea unui vin potrivit, Diana spune că, atunci când nu ești un cumpărător foarte informat, este bine să te consulți cu reprezentanții magazinelor de specialitate. Ei îți pot oferi detalii despre fiecare vin în parte. În cazul în care cunoaștem preferințele gazdei, atunci alegerea cadoului este mai ușoară. Dar, de fiecare dată, este bine să ne consultăm cu cei din domeniu și să evităm vinurile comune.

„Nu poți da greș cu vinurile din Italia, Franța sau Spania, care se găsesc în magazine specializate unde este recomandat să ții cont de sfaturile persoanelor care vând. Pentru pasionați, se poate alege un vin cu o poveste în spate, povestea va potența lichidul din sticlă care, cu siguranță are o calitate satisfăcătoare”, spune Diana Slav. Prețurile, în astfel de cazuri, pleacă de la 60 de lei/sticlă.

Prețul este unul dintre criterii. Dar trebuie să ținem cont de specificul meselor de Crăciun, bogate în preparate din carne de porc. Producătorii vinurilor scriu pe etichete, în general, care sunt preparatele recomandate a se servi alături de vinul respectiv.

Diana Slav, somelier FOTO: Florian Vlăsceanu

Cătălin Nițoiu, reprezentantul magazinului „La Crame” Constanța, explică faptul că  „un vin destul de cunoscut - roșu sec - nu dă greș niciodată dacă-l facem cadou. Ca și preț, trebuie să fie peste 50 de lei.

În cazul în care gazda noastră a pregătit deja vinul pentru masa festivă, atunci o alegere inspirată poate fi spumantul, ideal pentru aperitiv. Piața permite o gamă variantă de spumante, inclusiv românești. Există chiar și frizzate, o formă intermediară între vin și spumant, licoare ce se oprește la prima fermentație. Frizzante pleacă de la vinul liniștit și trece de prima etapă de fermentare având un gust foarte plăcut.

Câte pahare bem la o masă festivă

Regula la astfel de mese este consumul de vinuri seci. Un vin sec bun este cel căruia îi simți elementele strugurelui (florale, minerale). La salate se poate bea un vini alb (sauvignon alb și risling sunt mai astringente și se potrivesc mai bine, în timp ce chardonnay se duce spre o textură care merge și la desert).

Vinurile roze au avantajul că se potrivesc cu toate preparatele, de la aperitiv până la desert, la masa de Crăciun. Vinul roze merită puțin răcit înainte de servire, la fel și vinurile albe. Chiar și vinul roșu merge puțin răcit deoarece toată lumea știe despre servirea la „temperatura camerei”. Dar depinde mult la ce temperatură ne raportăm, dar recomandat este să-l ținem la 17 grade pentru servire și să-l lăsăm să respire în pahar.

Dacă ai trei feluri de mâncare, recomandat este să bei un pahar de vin pentru fiecare fel de mâncare, maximum două, dacă masa se lungește cu discuții etc.”, spune somelierul Diana Slav.

Soiuri românești de vinuri:

·         vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca albă, Feteasca regală, Galbena de Odobești;

·         vinuri roșii: Băbeasca neagră, Feteasca neagră;

·         vinuri aromate: Tămâioasa românească, Busuioaca de Bohotin

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală