Vacanțele în antichitate. Secretul echilibrului sau un spectacol al exceselor la greci și romani. Trucuri vechi de 2.000 de ani

Sărbătorile de iarnă aduc pentru mulți angajați, mai ales din sectorul public, o vacanță mai lungă decât în anii trecuți. În acest context, dezbaterile despre echilibrul muncă-viață câștigă relevanță, iar decizia Tokyo-ului de a reduce săptămâna de lucru devine un reper. Dar, cum era văzută vacanța în antichitate?

Ce însemnau vacanțele pentru grecii și romanii antici? Relaxare, vindecare sau, poate, lenevie?

Departe de conceptele moderne de turism, oamenii din lumea antică aveau o relație complexă cu ideea de vacanță, amintește The Conversation. Pentru unii, era o oportunitate de a-și îmbunătăți sănătatea, iar pentru alții, un pretext pentru excese sau o pierdere inutilă de timp. Ce putem învăța de la Plutarh, Pliniu sau Galen despre cum își petreceau zilele libere oamenii acum două milenii?

Vacanța, un leac pentru corp și minte

Chiar și în lumea antică, vacanțele erau văzute ca o metodă de îmbunătățire a stării fizice și mentale. În Grecia și Roma, călătoriile erau recomandate pentru schimbarea climatului sau a mediului, fiind considerate benefice pentru sănătate. Exemple precum călătoriile prescrise de Pliniu cel Tânăr și terapia cu apă recomandată de Galen reflectă această practică.

Pliniu cel Tânăr, jurist roman din secolele I-II d.Hr., recomanda călătoriile ca tratament. Un pacient de-al său, Zosimus, bolnav de o afecțiune pulmonară, a fost trimis în vacanță în Egipt și, ulterior, în sudul Franței pentru „aerul sănătos și laptele excelent”. Deși Zosimus nu s-a vindecat complet, eforturile de a-l trata prin vacanțe demonstrează cât de serios luau anticii beneficiile schimbării climatului. 

Întreaga poveste este relatată într-una dintre scrisorile sale, în care explică detaliat cum a reușit să-l vindece pe Zosimus, care tușea sânge, dar s-a întors din vacanța în Egipt cu „sănătatea restabilită”. Dar s-a îmbolnăvit din nou și astfel a ajuns în Gallia Narbonensis.

Filosoful Plutarh a observat și el că viața este un echilibru între efort și relaxare, iar odihna aduce plăcere muncii. Ideea că schimbarea peisajului poate revigora sănătatea era, așadar, centrală.  

Locuri terapeutice și metode inedite de vindecare

Medicul Galen (129 - 216 d. Hr.) lăuda apele din Mytilene, pe insula Lesbos, pentru capacitatea lor de a trata diverse afecțiuni, precum hidropizia - acumularea anormală de lichid ce duce la umflături. De asemenea, el recomanda înotul intensiv și evitarea consumului de alimente imediat după baie: „Această apă este potrivită atât pentru cei cu hidropizie, cât și pentru alte tipuri de umflături, având un efect puternic de uscare. Este, de asemenea, eficientă pentru persoanele obeze, mai ales atunci când li se recomandă să înoate mai mult în ea și, după baie, să evite consumul imediat de băuturi sau alimente...”.

Medicii recomandau, de asemenea, oamenilor să aleagă sau să evite anumite modalități de călătorie.

De exemplu, atunci când trata durerile de cap, medicul Caelius Aurelianus scria despre beneficiile călătoriilor pe mare: „Călătoriile pe mare deschid treptat porii corpului, având un efect de ardere (stimulând circulația sângelui - n.red.) datorită sărăturii apei, și contribuie astfel la îmbunătățirea stării fizice. Este important să organizăm călătorii către locuri cu climă blândă, unde vântul din nord este predominant, evitând condițiile care ar putea agrava boala”.

În schimb, el recomanda evitarea călătoriilor pe apă dulce: „Călătoriile pe râuri, în golfuri și pe lacuri sunt considerate nepotrivite, deoarece provoacă umezeală și răceală la nivelul capului din cauza aburilor care se ridică de la pământ”.

Excesul: o capcană a vacanțelor

Totuși, nu toată lumea antică era convinsă că vacanțele pentru relaxare și odihnă erau sănătoase sau chiar o idee bună.

Același medic Galen critica tendința oamenilor de a abuza de mâncare și băutură în timpul festivalurilor sau sărbătorilor, pierzând astfel șansa de a-și regăsi echilibrul: „Ei își pot face provizii în zilele de sărbătoare, când sunt scutiți de serviciile de sclavie. Totuși, din lipsă de autocontrol, nu doar că nu fac nimic pentru a corecta daunele acumulate în corp, dar își agravează starea prin alimentație nesănătoasă”.

Și scriitorul grec Ateneu (Atheneus, sec. II - III d.Hr.) remarca faptul că „toată lumea așteaptă cu nerăbdare sărbătorile” pentru ospățuri, ceea ce ducea adesea la înrăutățirea stării de sănătate.

Motiv de lenevie

Existau și voci în antichitate care considerau vacanțelor o pierdere de timp prețios. 

Filosoful Seneca (sec. I î.Hr. - I d.Hr.), spre exemplu, nu era deloc indulgent. El considera că sărbătorile religioase, care presupuneau pauze regulate de la muncă, precum slujbele de duminică, însemna că oamenii risipesc „unul din șapte ani din viața lor”.

În mod similar, scriitorul Claudius Aelian (sec. II - III. d. Hr.) considera vacanțele doar o scuză pentru lenevie: „Uitați-vă la voi, bărbați – inventând nenumărate pretexte și scuze pentru a lenevi! Cum vreți să vă petreceți timpul?”.

O lecție valabilă și astăzi

Lumea antică ne oferă o oglindă în care să privim obiceiurile noastre moderne. Vacanțele pot fi o oportunitate de vindecare, relaxare sau învățare, dar la fel de ușor pot deveni un prilej de excese sau de timp pierdut. 

Unii, spre exemplu, vor alege sau vor fi nevoiți să lucreze în această perioadă festivă. Pliniu cel Tânăr, spre exemplu, folosea vacanțele pentru a studia greaca, demonstrând că timpul liber poate fi investit în activități intelectuale.

Așa cum anticii au experimentat diverse forme de odihnă, poate ar trebui să reflectăm și noi asupra modului în care folosim zilele libere.

Tu cum îți planifici vacanța de iarnă? Poate Galen și Pliniu ar avea câteva sugestii surprinzătoare.