Tradiții și superstiții în Sâmbătă lui Lazăr, înviat la 4 zile după moarte de Iisus. Ce nu ai voie să faci

0
Publicat:

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi Sâmbăta lui Lazăr, cunoscută și ca Moșii Floriilor, care marchează trecerea dintre Postul Mare și Săptămâna Patimilor.Este ziua în care Hristos l-a înviat pe Lazăr la 4 zile de la moartea acestuia, arătându-le credincioșilor minunile pe care le săvârșea.

Învierea lui Lazăr , la 4 zile după moarte FOTO parohiacopou.ro

În Sâmbăta lui Lazăr se respectă cu sfințenie mai multe tradiții. De exemplu, gospodinele gătesc plăcinte pe care le vor da de pomană pentru sufletele rudelor care au decedat, scrie click.ro

Totodată, femeile gătesc și alte preparate de post: sarmale cu orez și ciuperci sau ardei umpluți cu orez, preparate pe care le împart.  La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ.

Citește articolul complet pe click.ro

Cea mai mare minune a Mântuitorului

Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca "Sâmbăta lui Lazăr". Teologii spun că este considerată cea mai mare minune a Sa, iar în acelaşi timp reprezintă şi garanţia învierii noastre.

Tradiţia spune că în sâmbăta dinainte de Duminica Floriilor credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania. Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.

Înaintea intrării Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor, Iisus face o minune. L-a înviat pe prietenul Său Lazăr din Betania, care a fost mort patru zile şi îngropat. A fost considerată o dovadă incontestabilă a dumnezeirii lui Iisus. Dar nici măcar această minune a biruirii morţii evidente de către Acela ce „cu moartea pe moarte a călcat” nu avea să împiedice toate acele tragice, dar mântuitoare evenimente care aveau să urmeze în săptămâna următoare evenimentului din Betania. Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obşte, a tuturor, şi de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morţi.

Moşii de Florii

Minunea învierii din morţi a lui Lazăr aduce aminte de un mare adevăr pe care Biserica ni-l aminteşte prin tradiţiile şi rânduielile ei. Cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă”, aşa cum se obişnuieşte să spunem ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”