Solstițiul de iarnă 2025, între date ştiinţifice, mituri şi ritualuri străvechi. Ce nu e bine să faci în cea mai lungă noapte din an

0
Publicat:

Duminică, 21 decembrie 2025, România și emisfera nordică marchează cea mai lungă noapte a anului, un moment astronomic care dă startul iernii și care, de milenii, este însoțit de mituri şi tirualuri străvechi.

Sarmisegetusa Regia, iarna. FOTO: Adevărul/Daniel Guţă

Cea mai lungă noapte a anului

Solstițiul de iarnă marchează ziua cu cea mai scurtă durată și noaptea cu cea mai mare durată din întregul an, iar în 2025 acest fenomen va avea loc pe 21 decembrie, la ora 17:03, ora României, moment în care oamenii din emisfera nordică vor observa că întunericul se prelungește și parcă încetinește ritmul natural al zilei.

După această dată, zilele vor începe să se mărească treptat, iar nopțile să se scurteze, dar pentru câteva ore întunericul va părea să stăpânească pământul, iar acest lucru a inspirat, de-a lungul istoriei, mituri și ritualuri care au supraviețuit până astăzi.

„Fenomenul din luna decembrie desemnează perioada în care poziția Soarelui la amiază variază foarte puțin, acesta fiind aproape staționar pe cer în timpul solstițiului de iarnă, iar după acest moment Soarele începe să urce treptat mai sus, semn al faptului că zilele se vor lungi. La latitudinea medie a României, astrul se ridică la doar aproximativ 21° deasupra orizontului, ceea ce face ca ziua să fie extrem de scurtă – în București, aproximativ 8 ore și 50 de minute – în timp ce noaptea atinge durata maximă, de aproape 15 ore și 10 minute. Razele Soarelui cad sub un unghi redus, iar umbrele obiectelor devin mai lungi decât în orice altă zi a anului”, a explicat astronomul Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Cuvântul „solstițiu” provine din latinescul solstitium, format din „sol” – soare și „sitium” – a se opri, evocând impresia că astrul rămâne nemișcat pe cer, oferind oamenilor un reper sigur pentru observarea anotimpurilor și a schimbării timpului.

Monumente dedicate Soarelui

Tradițiile legate de solstițiu au rădăcini în veacuri demult apuse, cea mai veche referință scrisă despre sărbători dedicate reîntoarcerii Soarelui provenind din Mesopotamia antică, de peste 4.000 de ani, unde festivitățile durau 12 zile și urmăreau să-l ajute pe zeul Marduk, considerat apărătorul ordinii și al echilibrului universului, să restabilească armonia în lume pentru încă un an.

De-a lungul mileniilor, oamenii au construit monumente pentru a marca solstițiile și a interpreta mișcarea Soarelui și a stelelor, folosind aceste construcții drept calendare naturale.

Printre cele mai cunoscute se numără Stonehenge în Marea Britanie, aliniat astfel încât lumina Soarelui să cadă peste el exact în ziua solstițiului de iarnă, Newgrange în Irlanda, care redirecționează lumina printr-un tunel special spre camera centrală, Machu Picchu în Peru, unde edificiile și terasele erau orientate pentru a observa răsăritul soarelui, dar și Piramidele și Sfinxul din Giza, care ar fi fost aliniate pentru a marca fenomene astronomice majore.

Marele sanctuar de la Sarmizegetusa Regia

În România, Sarmizegetusa Regia reprezintă un exemplu unic de ingeniozitate a civilizației dacice în domeniul astronomiei, un veritabil „Stonehenge al dacilor”, unde sanctuarele rotunde și stâlpii de andezit erau aliniați cu precizie către răsăritul Soarelui de solstițiu, iar dispunerea acestora permitea măsurarea zilelor și observarea anotimpurilor.

„Marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa, cu așezarea ritmică a stâlpilor săi, presupune efectuarea unor observații cerești, mai naturale în cadrul cultelor solare decât în cel al adorării de divinități subpământene”, explica istoricul Hadrian Daicoviciu, evidențiind faptul că dacii combinau observația astronomică cu ritualurile religioase.

Arheologul Ioan Glodariu subliniază că orientarea absidei centrale, în formă de potcoavă, corespundea răsăritului Soarelui la solstițiul de iarnă, iar numărul stâlpilor și al blocurilor de andezit reflecta o metodă de măsurare a timpului și a calendarului anual, ceea ce demonstrează cunoştinţele și preocuparea dacilor pentru cosmos.

Tradiții și obiceiuri populare

În România, solstițiul de iarnă este asociat cu reînnoirea energiei casei și familiei, iar oamenii respectau numeroase superstiții, una dintre cele mai importante fiind aceea că nu este bine să fii singur în această noapte, cea mai lungă din an, şi nu trebuie să gândeşti negativ, pentru a nu avea probleme în anul care vine.

În această noapte, se obișnuia aprinderea focurilor ritualice, curățarea gospodăriilor și pregătirea unor alimente speciale pentru a alunga spiritele rele și a atrage norocul.

În trecut, oamenii sacrificau animale pentru protecția comunității, iar mai târziu această practică a fost înlocuită cu sacrificii simbolice, de exemplu un brad sau un stejar, care era tăiat și ars.

În unele sate, oamenii urcau pe dealuri cu torțe aprinse pentru a întâmpina răsăritul Soarelui, iar aceste ritualuri erau însoțite de petreceri, rugăciuni și dansuri menite să aducă protecție și prosperitate comunității.

Astfel, solstițiul de iarnă rămâne un moment în care astronomia se împletește cu tradiția și credințele străvechi, oferind oamenilor ocazia să celebreze lumina în mijlocul întunericului și să reconfirme legătura lor cu ciclurile naturii și ale vieții.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor