Semnificația zilei de 1 decembrie, Ziua Națională a României. Ce s-a întâmplat în această zi în 1918
0Românii sărbătoresc Ziua Națională pe data de 1 decembrie. În istoria noastră ziua de 1 decembrie are o semnificație aparte. Deși nu a marcat constituirea politică a României Mari, cum mulți cred, a reflectat totuși dorința profundă de unire a românilor – fundamentul esențial al Marii Uniri.
Pe 1 Decembrie, românii celebrează Ziua Națională – o dată cu o puternică încărcătură simbolică pentru poporul și statul român. Ea marchează evenimentele istorice de la Alba Iulia, din 1918, când românii din Transilvania s-au adunat pentru a cere unirea cu România. Deși România Mare avea să se constituie propriu-zis în 1920, atunci când a fost recunoscută pe plan internațional, prin Tratatul de la Paris, ziua de 1 decembrie 1918 este deosebit de importantă pentru mesajul simbolic, social și politic transmis de ardeleni marilor puteri dar și tuturor națiunilor europene. Este momentul în care românii s-au unit „în cuget și simțiri”, ca mai apoi să câștige bătălia diplomatică pentru recunoașterea acestei realități.
Ce s-a întâmplat pe 1 decembrie 1918
La începutul secolului XX populația majoritară a Transilvaniei, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, o reprezentau românii. Adică aproximativ 65% din populație, urmată de maghiari, secui și sași. Această realitate este consemnată și în secolele anterioare. De exemplu, în secolul al XVIII lea, învățatul Andreas Teusch, transilvănean de origine săsească scria în „Historia Regni sive Principatus Transylvaniae” că românii formează cel mai numeros grup etnic și că toți scriitorii ardeleni îi consideră descendenți ai coloniștilor romani din Dacia.
Tocmai de aceea odată cu „secolul națiunilor”( secolul XIX), dar și cu obținerea independenței Regatului României, tot mai mulți români transilvăneni au militat pentru unirea cu patria mamă. Un moment important l-a reprezentat intrarea României în Primul Război Mondial. Importanța națională a Transilvaniei pentru românii din Regat s-a reflectat în interesul militar acordat Ardealului. Practic, primele acțiuni militare ale României în Primul Război Mondial au fost dezrobirea și mai apoi alipirea Transilvaniei. La rândul lor, românii transilvăneni au primit cu entuziasm intrarea României în război contra Austro-Ungariei, dar și intrarea trupelor regățene în Ardeal.
Mulți ardeleni și-au riscat viața și libertatea pentru a se înrola voluntari în armata română. Mulți au fost arestați și închiși în lagăre. „Intrarea României în război și primirea entuziastă făcută de românii transilvăneni trupelor eliberatoare au determinat măsuri represive ale autorităților maghiare: arestarea și internarea în lagăre a unui mare număr de români, îndeosebi intelectuali, suspendarea publicațiilor românești, maghiarizarea școlilor confesionale românești din zona de frontieră; au fost luate în considerare și au cunoscut un început de aplicare de planuri de colonizare maghiară în zonele românești”, precizează istoricul Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”.
Românii transilvăneni au trăit o adevărată dramă, mulți fiind recrutați și obligați să lupte în armata austro-ungară contra conaționalilor.
Transilvănenii, bănățenii și bucovinenii închiși în lagărul de la Darnița, din Bucovina, solicitau unirea încă din 1917, printr-un manifest. „Cerem cu voință nestrămutată încorporarea noastră la România liberă”, scriau aceștia. Cel mai bun prilej s-a ivit însă după înfrângerea Puterilor Centrale și prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, pe 3 noiembrie 1918. România ajunsese în tabăra învingătorilor iar fostele națiuni ale fostului imperiu aveau dreptul la autodeterminare așa cum stipulase președintele american Woodrow Wilson.
Ungaria și-a proclamat independența pe 16 noiembrie 1918. Ungurii visau însă la refacerea Ungariei Mari care includea și Transilvania. Dar românii ardeleni, prin intermediul Partidului Național Român - din care făceau parte mari personalități precum Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Ștefan Cicio Pop sau Vasile Goldiș -, au anunțat în Parlamentul de la Budapesta că „națiunea româneană așteaptă și pretinde, după multe suferințe de veacuri, afirmarea și valorizarea drepturilor ei nestrămutate inalienabile la deplina viață națională”. Nici presiunile, nici violențele și nici măcar trimiterea ministrului naționalităților Oszkar Jazsi la Arad, pentru a duce tratative cu fruntașii Consiliului Național Român, nu i-a înduplecat pe români. „Separarea deplină” a fost verdictul lui Iuliu Maniu. Practic, prima etapă a fost proclamarea libertății și independenței Transilvaniei față de unguri. În doar 10 zile, un adevărat record organizatoric pentru acele vremuri, a fost organizată o Mare Adunare Națională, planificată pentru data de 1 decembrie 1918. Locul nu a fost ales întâmplător având valoare de simbol: cetatea în care intrase Mihai Viteazul în anul 1600 după cucerirea Transilvaniei. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de pe 1 decembrie, în ciuda presiunilor și a amenințărilor cu violența din partea grupurilor maghiare, au fost prezenți 1228 de delegați oficiali ai națiunii române.
Adunarea prezidată de Gheorghe Pop de Băsești s-a desfășurat într-o mare de entuziasm, fiind marcată de discursuri înflăcărate, dar mai ales de cel mai important moment, hotărârea de unire cu România, primită cu urale de cei peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Transilvaniei, unii de la distanțe considerabile. „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre”, se arăta în rezoluția citită de omul politic, publicistul şi pedagogul Vasile Goldiş.
Practic a fost exprimată dorința românilor transilvăneni de a se uni cu țara, încheind un întreg ciclu de rezoluții asemănătoare date în Basarabia și Bucovina de Nord în martie și respectiv noiembrie 1918.
Ziua de 1 decembrie 1918 este importantă fiindcă românii din toate teritoriile desprinse din imperiile în descompunere ale Europei și-au exprimat oficial dorința de unire. Era cel mai important pas pe baza căruia puteau fi duse luptele diplomatice ulterioare pentru recunoașterea acestei realități. Totodată așa cum arată istoricii, Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 a încheiat procesul de constituire a statului național român modern. „Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a încheiat în 1918 procesul, început în 1859, de crearea statului național român”, preciza în aceeași lucrarea istoricul Florin Constantiniu.
Zi națională din 1990
Inițial, ziua de 1 decembrie 1918 a fost sărbătorită mai ales de transilvăneni, în perioada interbelică, ca o dată simbol a obținerii independenței față de Ungaria dar și a unificării cu România. Nu a fost însă zi națională a României. Până în anul 1948, ziua națională a României se sărbătorea pe 10 mai. Această dată amintea de înscăunarea lui Carol I ca domnitor al Principatelor Unite pe 10 mai 1866 și instaurarea Hohenzollernilor ca dinastie conducătoare. Ulterior 10 mai a fost încărcată și de alte semnificații. Pe 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Din acel moment, ziua naţională a Principatelor Române Unite semnifica obţinerea independenţei. Tot pe 10 mai, dar de această dată în 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din Principatele Române Unite în Regatul României, iar Carol I devenea primul său rege.
Din acel moment data de 10 mai a fost şi zi a monarhiei. Ziua naţională era sărbătorită cu mare fast, dar şi serbări populare, inclusiv cu renumita bătaie cu flori de la şosea.
Însă din anul 1948, odată cu abdicarea forțată a regelui Mihai I și transformarea României în stat comunist, ziua națională a fost sărbătorită pe 23 august. Această dată amintea de lovitura de stat din 23 august 1944, când România întoarce armele împotriva Germaniei Naziste și se debarasa de regimul Antonescu. Pentru comuniști, 23 august marca „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forţele patriotice conduse de Partidul Comunist". Ulterior, odată cu distanţarea României Ceaușiste de Rusia sovietică, ziua de 23 august a căpătat alte semnificaţii, fiind o adevărată odă închinată partidului comunist, oamenilor muncii, dar mai ales liderilor României comuniste.
După revoluția din 1989, în România, odată cu regimul, s-a schimbat din nou data zilei naționale. Parlamentul dominat de FSN și cu aprobarea lui Ion Iliescu, primul președinte post-decembrist al României, a hotărât ca noua zi națională să fie sărbătorită pe 1 Decembrie. Decizia a fost consfințită prin Legea nr 10 din 31 iulie 1990. Prin alegerea acestei date, Iliescu și FSN-iștii doreau să combată și simpatiile monarhiste (care cereau revenirea la 10 mai ca zi națională), dar și opoziția anticomunistă care cerea ca zi națională datele de 16 sau 22 decembrie, zilele revoluției din Timișoara și București. În plus, făcea trimitere la Marea Unire și la momentul final al unificării Transilvaniei cu România. Și așa, 1 decembrie a rămas Ziua Națională a României.
Tradiția paradei militare de 1 decembrie
Prima zi națională de 1 decembrie a fost sărbătorită în anul 1990 la Alba Iulia și a fost marcată de dispute politice între FSN-iști și reprezentanții opoziției. Una dintre tradițiile zilei de 1 decembrie ca sărbătoare națională este parada militară. În fiecare oraș din țară militarii garnizoanelor locale, dar și structurile MAI participă la o defilare la care se adună mare parte din suflarea urbei.
Cea mai spectaculoasă este parada militară organizată la București și la care participă inclusiv președintele României, primul ministru, șefi ai Armatei, dar și alte oficialități. Parada militară este practic o continuare a tradiției din perioada regalității. În timpul regimului comunist, de ziua națională erau organizate manifestații ample la care participau numeroși români, atât elevi, cât și muncitori, militari, dar și alți angajați din diferite instituții ale statului. Erau parade inspirate din grandomania regimurilor comuniste asiatice.