Video Primul baraj din lume pictat în întregime va fi în România VIDEO

0
Publicat:

Un tânăr artist cunoscut în mod special pentru lucrările sale de artă stradală cu care a transformat mai multe orașe, printre care și Râmnicu Vâlcea, unele fiind promovate pentru a fi incluse în Cartea Recordurilor, are un nou vis măreț.

Profesorul Adrian Luță (32 de ani, din Râmnicu Vâlcea, cu un doctorat în artă) vrea acum să picteze un baraj. Este vorba despre Barajul Brădișor de pe Valea Lotrului.

„Va fi primul baraj din lume pictat în totalitate. Ce voi picta, încă nu știu. Intenționez să încep însă lucrarea în acest an. Fiind una de amploare și având în vedere că lucrez singur va dura, cel mai probabil, mai bine de un an”, ne-a dezvăluit artistul.

Artistul Adrian Luță și una dintre lucrările sale Foto Arhiva personală

Artistul care vrea să intre în Cartea Recordurilor cu prin street art

Adrian Luță este profesor de desen la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea. Prima sa „ispravă” a fost să picteze singurele panouri fonoabsorbante din plexiglass, din orașul în care locuiește, cu imaginile Râmnicului de altădată.

Este vorba despre plăcile folosite pentru protecția la zgomot a unei zone centrale, de pe malul Olăneștiului, râu care împarte capitala de județ în două, de la vest la est, pentru a se vărsa în Olt, un alt râu care străbate orașul, dar de la nord la sud.

Datorită dimensiunii lucrării de street art – 58 de panouri amplasate pe o lungime de aproximativ 200 de metri -, s-a propus includerea ei în Guiness Book ca fiind singura de acest gen realizată pe o asemenea dimensiune.  

A continuat mai apoi să picteze prin tot orașul – domnitori, zâne, personaje de film și de desene animate, animale, natură, sportivi, motive tradiționale - pe blocuri, ziduri, instituții (școli, grădinițe), parcuri, păduri și alte imobile insalubre.

Triptic unic pentru Cartea Recordurilor și o lucrare pe Zidul Berlinului

O altă lucrare ieșită din comun care-i va purta semnătura și care de asemenea este înscrisă pentru a intra în Cartea Recordurilor drept „cea mai mare icoană pe sticlă din lume”, este un triptic unic de dimensiuni impresionante, în care fiecare latură are 3,5 /2 metri și pe care apar toate bisericile și mănăstirile importante ale Vâlcii, dar și personalități religioase care și-au împletit destinul cu aceste locuri. Județul este cunoscut ca fiind primul la nivel național la număr de lăcașuri de cult – monument istoric.

O serie de alte lucrări de artă stradală realizate de profesorul Adrian Luță se mai află și în Horezu, Malaia, Băile Olănești și chiar Sibiu, unde a participat la un festival internațional de street-art, dar și în afara țării, unde de asemenea a participat la festivaluri de profil de la Kosovo și Berlin – unde o lucrare street art de a sa se regăsește chiar pe Zidul Berlinului.

Digul cu scene din tradiția locală

Legat de lucrarea pentru primul baraj pictat, ideea nu este întâmplătoare. A venit după ce a avut alte două contracte în zonă. Primul a vizat realizarea unor picturi murale și în Parcul DexiWorld, dedicat dinozaurilor, din Malaia (VEZI VIDEO), iar celălalt, care este încă în derulare vizează pictarea unui dig, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, cu scene legate de tradițiile și legendele locale, dar și de ocupațiile mălăienilor.  

În urma unei discuții cu administrația publică locală și-a luat angajamentul să picteze și Barajul Brădișor parte din cea mai mare amenajare hidroenergetică din interiorul țării – Lotru – Ciunget, care include și centrala electrică subterană Ciunget pe lângă cele șapte baraje din zona montană a județului Vâlcea.

„Cu cât locul este mai inedit și greu de abordat, cu atât lucrarea este mai frumoasă”

Barajul Lacului de acumulare Brădișor este în arc din beton și are o înălțime de 62 de metri și o lungime de 220 m.

Artistul va lucra pe o schelă, prins în hamuri: „Partea bună la baraj este că are niște terasamente, dacă nu mă înșel trei la număr, care-mi vor ușura mult munca. Farmecul artei stradale este că îți oferă oportunitatea de a te adapta locului în care creezi. Cu cât locul este mai inedit, mai ieșit din comun, unicat ori greu de abordat cu atât lucrarea va fi pe măsură. Abia aștept să mă apuc de această lucrare!”.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €