Povestea ultimului trubadur al Bucureștiului, interpretul „Zarazei“: fără cruce inscripționată pe mormânt VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Vasile, interpretul celebrei melodii „Zaraza“, a cerut ca pe crucea lui să nu fie inscripționat niciun nume, pentru ca povestea succesului și a decăderii să fie uitată.

Marele trubadur Cristian Vasile FOTO Formula AS

Cristian Vasile, considerat a fi ultimul trubadur al Bucureştiului interbelic, s-a născut la 8 mai 1908 la Brăila, într-o familie bună, tatăl său fiind judecător. Când el avea doar patru luni, Gheorghe Vasile a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare greutate își revedea familia.

După ce a rămas orfan de tată, mama sa l-a îndrumat spre muzică și l-a trimis să studieze vioara. Deşi promitea o carieră de violonist, a renunţat destul de repede, pentru că-și dorea să ajungă solist de operă. S-a înscris la Conservatorul din Bucureşti, dar viaţa fascinantă și tumultoasă a Bucureştiului interbelic i-a schimbat planurile.

A abandonat Conservatorul pentru a cânta muzică uşoară, iar noua carieră i-a adus rapid faimă şi bani. Odată intrat în lumea spectacolelor, a devenit în scurt timp cea mai ascultată voce din Capitală. Proprietarii restaurantelor îl curtau pentru a cânta în localurile lor pentru că în felul acesta aveau clienți mulți, scrie România Actualități.

Numeroşi compozitori i-au încredințat piesele lor care deveneau șlagăre peste noapte. Elly Roman i-a scris cântecul „Ilona”, apoi „Nuşa” şi „Gândeşte-te la mine”, iar compozitorul Ion Vasilescu, melodii precum „Te-aştept diseară-n Cişmigiu” sau „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”.

Cristian Vasile acompaniat de Orchestra Dajos Bela FOTO Wikipedia

Cea mai cunoscută melodie a venit la trei ani de la debut. Tangoul „Zaraza“, creația compozitorului argentinian Benjamin Tagle, pe versurile lui Ion Pribeagu, a fost înregistrată la Berlin în 1931. Cu ea a cunoscut succesul absolut și a câștigat sume mari de bani.

Cristian Vasile nu era numai un interpret desăvârşit, ci şi un bărbat frumos, cuceritor şi foarte curtat. În perioada sa de glorie a fost idolul femeilor şi a avut nenumărate iubite. Nu a avut însă noroc în amor, pentru că femeile de care se îndrăgostise au profitat de faima şi banii lui.

A vrut să se sinucidă

A cunoscut prima dezamăgire în amor odată cu Francesca Frangula, o tânără din zona oraşului Roman. Cântăreţul a crezut în iubirea ei sinceră, însă tânăra urmărea doar banii lui. Francesca a divorţat de primul soţ şi s-a mutat în casa lui Cristian Vasile.

Interpretul a înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, a ajutat-o în carieră şi a luat-o de nevastă. Femeia i-a mâncat banii, în timp ce el a iubit-o sincer. Despre câştigurile financiare ale lui Cristian Vasile în perioada sa de glorie se spune că ar fi fost colosale: ”Câştiga într-o lună cât un funcţionar diplomatic într-un an”.

Discul legendă, înregistrat la Berlin în 1931 FOTO Wikipedia

Francesca n-a fost singura dezamăgire amoroasă din viaţa celebrului interpret. Cristian Vasile s-a îndrăgostit nebuneşte şi de Mary Maud. I-a amenajat femeii pe care o iubea un adevărat palat în casa sa din Bucureşti. I-a adus mobilă din străinătate şi oglinzi de la Veneţia. Mary Maud nu a vrut însă decât banii muzicianului.

Când şi-a atins scopul, a rupt relaţia cu interpretul, iar acesta a fost atât de devastat încât a încercat să se sinucidă. L-a salvat mama sa despre care se spune că a fost singura femeie care l-a înţeles şi l-a iubit cu adevărat. Ea locuia pe atunci la Predeal împreună cu fiul mai mic, Virgiliu.

A refuzat să plece din România

După instaurarea comunismului în România, artistul a decis să nu se alinieze noilor „politici culturale”, iar pentru asta a plătit cu preţul propriei celebrităţi. Deşi i s-a propus să plece din ţară, a preferat să rămână în România, încercând să facă ceea ce ştia mai bine: să cânte.

A murit la vârsta de 66 de ani, iar ultima sa dorință a fost ca să nu i se pună cruce inscripționată cu nume pe mormânt pentru a fi uitat cât mai repede, ca nimeni să nu-i cunoască povestea succesului și a decăderii. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din Sibiu, de familie și câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant