Paștele în Bucureștiul de altădată: de la noaptea Învierii cu sunete de tun la picnicuri în Cișmigiu

În vreme de pace sau de război, săraci sau bogați, tineri sau bătrâni, bucureștenii au sărbătorit în fiecare primăvară miracolul Învierii, fie că pe masă au avut un ou roșu și o bucată de pască sau friptură de miel și cozonaci.

La miezul nopții, un sunet de tun din Dealul Spirii vestește începerea serviciului divin. Clopotele bisericilor încep să bată toate deodată, iar sunetul lor se amestecă, în liniștea nopții sfinte, cu cântările Învierii. Străzile se umplu încet, încet de oameni care se îndreaptă să ia Lumină. Conform credinței străvechi, în această noapte porțile Raiului stau deschise, iar cei care mor în această noapte merg direct la Dumnezeu, fără judecată, căci le sunt iertate toate păcatele.

Când se luminează, credincioșii se întorc de la biserici cu lumânările aprinse în mână. Străin sau cunoscut întâlnit pe drum își spun: „Hristos a înviat!“ și se răspunde „Adevărat a înviat!“. Apoi, urmează ospățul: cozonaci pufoși, plini cu nucă, cacao și rahat, vin cu aroma toamnei în el, ouă roșii. Afară se trage un foc de revolver. Este un obicei la care, spuneau atunci bucureștenii, trebuie renunțat, căci din cauza aceasta a izbucnit în oraș focul cel mare în anul 1847 care a distrus mare parte din case. Când e trecut de prânz, lumea mișună pe străzi. Copiii, îmbrăcați în haine de sărbătoare, se bucură de sărbătoare mai ceva ca părinții și bunicii care după atâta post pot să se înfrupte din carnea de miel gătită în cuptor cu ierburi aromate.

Așa se bucurau bucureștenii de Paște în secolul al XIX-lea. Treptat, lumea a început să schimbe obiceiurile, să ciocnească ouăle la picnic, în parcurile scăldate în primele raze de soare ale primăverii. La Bordei sau Herăstrău, scria „Foaia Populară“ în anul 1899, se ciocnesc ouă roșii și se închină și acolo un „Hristos a înviat!“, însă pe iarbă verde: „Mititeii cu usturoi, fleicile și pastrama cea gustoasă cer întruna cârciumarului să mai vie o ulcică de vin. Alții se amuză pe la «Stan Țăranul», cunoscuta grădină cu tradiționalul «Dulap» care pentru două ore îi dă învârtita de cincisprezece ori. Pe aici se înfundă mai mult flăcăi de pe la prăvălii și bieții soldați care vin să mai uite de ghionturile lui don Vagmistru, dându-se în dulap la braț cu scumpele lor adorate. Copiii mai drăcoși găsesc o mare plăcere ca în momentul când sunt în vârful dulapului s-asvârle cu plesnitori la picioarele fetelor, care le ochisese din treacăt. Alții se fac roată în jurul vreunui vechiu fabricant de bidinele, azi mare cofetar, fabricant de înghețată, care își laudă întruna marfa. Tocmai în fundul curței un moș și o babă fac de zor calde floricele. Mai la o parte, în mijlocul prafului, la scârțâitul unei viori vechi, se întinde o horă țeapănă. Bătrânii privesc cu drag“.

Altă lume pestriță, în Cișmigiu. Aici, nota autorul, „nenumărate panorame atrag cu duiumul publicul înăuntru prin diferite mijloace: unii scot panglice și alții ace cu gămălie, astea afară bine înțeles, căci scamatoriile din înăuntru sunt mai grozave. Dar călușeii! Călușeii se învârtesc cu iuțeala fulgerului în timp ce o tobă spartă sună întruna și un țigan bătrân cântă dintr-un flaut. Lacul Cișmigiu e împestrițat de amatori care vor să se plimbe cu bărcile. În jurul lacului copiii stau droae și privesc“.

Primele influențe occidentale

În secolul al XIX-lea, odată cu modernizarea orașului, tradițiile pascale au început să îmbine elemente religioase cu influențe occidentale, spune pentru „Weekend Adevărul“ muzeograful Ionuț Alexandru Banu de la Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici“. „Relatările unor autori precum Ion Ghica şi Constantin Bacalbașa surprind atmosfera sărbătorii în Capitală: plimbările pe Calea Victoriei în haine de sărbătoare, vizitele protocolare și balurile organizate în zilele următoare Paștelui“.

În Bucureștiul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, perioada Paștelui marca nu doar un moment religios, ci și debutul sezonului de promenadă în aer liber. „După slujbele și mesele festive, bucureștenii, în special elita, obișnuiau să iasă în grădini publice și spații verzi, care deveneau veritabile centre de sociabilitate. Printre cele mai frecventate se număra Grădina Cișmigiu, amenajată în forma sa modernă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Aceasta devenise rapid locul predilect pentru plimbări elegante, întâlniri mondene și afișarea noilor mode vestimentare, mai ales în zilele de Paști, când orașul căpăta un aer festiv. O altă zonă importantă era Șoseaua Kiseleff, care funcționa ca un spațiu de promenadă aristocratică. Aici aveau loc parade de trăsuri și plimbări pedestre, într-un ritual social bine codificat, cu traseul până în cel mai nordic punct al Capitalei – Vila Minovici sau vila cu clopoței, devenită un etalon. De asemenea, Grădina Icoanei, Grădina Mitropoliei erau frecventate, mai ales datorită proximității față de lăcașuri de cult importante. După participarea la slujbe, credincioșii continuau socializarea în aceste spații, unde atmosfera era familială“, spune muzeograful, care ne poartă în Bucureștiul de altădată.

În mahalale existau grădini mai mici sau livezi private, unde comunitățile locale organizau petreceri câmpenești. Acestea păstrau un caracter mai tradițional, cu muzică lăutărească și mese în aer liber, oferind o contrapondere la rafinamentul spațiilor frecventate de elite.

Prăvălii și târguri

În Bucureștiul secolului al XVII-lea exista vestitul „Târgul de Afară“, transformat în secolul al XIX-lea în „Târgul Moșilor“ – zona de astăzi a Pieței Obor. Organizate în perioada Sărbătorilor Pascale, aceste târguri sezoniere și piețe animate reflectau atât nevoile gospodărești, cât și dimensiunea festivă a sărbătorii. Unul dintre cele mai importante spații comerciale, Târgul de Afară, era amplasat în zona de margine a orașului, unde producători din împrejurimi veneau să vândă produse alimentare și animale. În preajma Paștelui, aici se comercializau în special miei, ouă, brânzeturi, dar și vinuri, produse specifice pentru masa pascală.

De asemenea, Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei, găzduia o serie de prăvălii și tarabe temporare, unde bucureștenii puteau cumpăra produse mai rafinate: cozonaci, dulciuri orientale, mirodenii şi țesături pentru haine noi de sărbătoare. Achiziția de vestimentație nouă era un obicei bine înrădăcinat, simbolizând reînnoirea și statutul social.

În zona Hanul lui Manuc și a altor hanuri comerciale, târgurile căpătau un caracter cosmopolit. „Negustori greci, armeni sau balcanici aduceau mărfuri variate, de la obiecte de podoabă, vase, mirodenii rare și chiar jucării pentru copii, cumpărate adesea ca daruri pascale. Nu lipseau nici piețele specializate, precum cele din jurul bisericilor mari – de exemplu, în proximitatea Dealului Mitropoliei se vindeau lumânări, icoane, tămâie și alte obiecte de cult“, descrie Ionuț Alexandru Banu atmosfera Bucureștiului de altădată.

La slujbă, cu decorații, mănuși roșii și centuri

Odată cu trecerea anilor, slujbele se țineau conform unor ceremonii dinainte stabilite până la cel mai mic detaliu. În anul 1946 se anunța în presă că în seara de Vinerea Mare, la ora 19.30 se oficia Prohodul în Biserica Sfintei Patriarhii de către Î.P.S.S. Nicodim, Patriarhul României, înconjurat de Clerul Patriarhiei. Erau prezenți, pe lângă președintele Consiliului de Miniștri, înalte oficialități și episcopii care se aflau în Capitală. Ceremonia de Înviere se oficia la Biserica Sfintei Patriarhii, scria ziarul „Timpul“, în Sâmbăta Mare, la ora 24.00. Tot de aici aflăm și programul slujbei. „Momentul când Î.P.S.S. Nicodim, Patriarhul României, exclamă «Hristos a înviat!» se va anunța Capitalei prin 101 tunuri de pe Dealul Spirei. Conform vechilor tradiţiuni, se va ceti Evanghelia Sfântului loan. La finele ceremoniei, Î.P.S.S. Patriarhul Nicodim va lua în mână Sfânta Cruce, înaintea căreia se vor închina asistenţii“.

De o atenție deosebită se bucura ținuta pe care cei invitați erau obligați să o poarte în zilele de Paște. Astfel, pentru Vinerea Mare, membrii Guvernului şi reprezentanţii autorităţilor civile trebuiau să poarte uniforma, centură de piele, mănuşi maron, cămaşă şi cravată albastră; Comandorii, numai Ordinul de Malta, care se aşază la guler, în locul cravatei albastre; Decoraţii şi Mari Cruci (fără Cordon); magistrații trebuiau să vină cu roba, iar militarii să poarte ținuta nr. 6, kaki, compusă din veston, pantaloni, cizme negre, centură de piele, sabie, mănuşi roşii, şapcă, decoraţiuni fără Cordon. În Sâmbăta Mare, membrii Guvernului şi reprezentanţii autorităţilor civile trebuiau să aibă uniforma de ceremonie și decorații, iar militarii, la fel.

Spectacole de operă și filme în zilele de sărbătoare

Chiar și în vreme de război, autoritățile se îngrijeau ca locuitorii Bucureștiului să aibă parte de Sărbători Pascale atât cât se putea. Astfel, magazinele alimentare din toate cartierele își prelungeau programul de lucru până la ora 20.00, adică cu o oră mai mult, iar atelierele de frizerie şi coafură își prelungeau programul până la ora 21.00. De asemenea, scria presa din anul 1943, „pieţele şi halele vor închide seara la orele 18 în loc de 16, afară de cazul când Subsecretariatul de stat al aprovizionării va găsi de cuviinţă să modifice aceste ore, în raport cu nevoile dc aprovizionare ale populaţiei“. Din a treia zi de Paște, respectiv 27 aprilie 1943, „toate întreprinderile industriale şi comerciale îşi vor relua activitatea în conformitate cu orarul de lucru obişnuit, adică respectând orele de deschidere şi închidere anterioare  publicării prezentei deciziuni“.

Spectacolele continuau chiar și în zilele de sărbătoare. Conform programului anunțat, în anul 1942, duminică, 5 aprilie, în prima zi de Paște, la Opera Română era programat la matineu „Rigoletto“, iar seara „Faust“. Și Teatrul Național avea spectacolele „Hamlet“ la matineu și seara „Iancu Jianu“. Își așteptau spectatorii și „Studio“, „Munca“ și „Lumina Sărindar“ și teatrele „Tudor Mușatescu“ și „Alhambra“. Cinematografele rulau filme de zile mari: „Primii fiori“ la ARO, „De la Alcatraz la Madrid“ la Regal și „Vinerea neagră“ la Palas Bulevard.

Paștele Săracului

Nu toți bucureștenii aveau ce pune pe masa de Paște, iar pentru mulți Învierea era doar o noapte ca multe altele. În anul 1946, scria „Gazeta Municipală“: „Comitetele circumscripțiilor Partidului Național Liberal au decis ca și în acest an să pornească marea operă de ajutorare a săracilor și copiilor nevoiași din acest sector denumită Paștele Săracului, care a fost inițiativa avocatului Nicolae Trestianu, președintele organizației. Pentru strângerea de fonduri, se anunță organizarea în seara zilei de 9 aprilie în sala Roxy de pe strada Lipscani a unui festival artistic urmat de o seară de dans care va fi dat cu concursul secțiilor feministe de sub președinția dnei Angela, prof. Moșoiu și a secțiilor tineretului național liberal din culoare. Pe lângă asta, se anunță strângerea de fonduri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte de la toți cetățenii avuți din sector“. Ajutorarea oamenilor nevoiași nu se limita doar în perioada Sărbătorilor Pascale, ci se anunța înființarea a încă două dispensare medicale în cartierele Mihai Bravu și Dudești, unde consultațiile erau gratuite.