Mentorul lui Birlic, vânat de Securitate la fiecare pas. Motivul aberant pentru care a fost arestat Ion Iancovescu

A fost timp de câteva decenii o «figură» a teatrelor, a străzii, a redacţiilor şi cafenelei bucureştene. Astăzi se împlinesc 134 de ani de la nașterea marelui actor Ion Iancovescu, omul care a construit săli de teatru în perioada interbelică.

Apreciat de-a lungul carierei sale de personalităţi marcante precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Vianu şi Liviu Rebreanu, descoperitor şi mentor al unor actori ca Grigore Vasiliu-Birlic şi Radu Beligan, Ion Iancovescu a fost dat afară din Teatrul Naţional după instalarea regimului comunist.

Ion Iancovescu a fost mai ales ctitorul a șapte edificii teatrale în București, printre care Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie) și Teatrul Modern (Teatrul Casei Centrale a Armatei).

Iancovescu a dominat scena interbelică, a construit săli de teatru şi a fost ovaţionat de public de peste 18.000 de ori. După război, a fost scos pe uşa din dos a Teatrului Naţional, urmărit în permanenţă de Securitate şi arestat în câteva rânduri. Chiar dacă nu a putut avea parte de o ieşire de pe scena teatrului aşa cum şi-a dorit, cinematograful i-a oferit lui Ion Iancovescu (1889-1966) şansa de a rămâne în memoria colectivă prin intermediul câtorva personaje memorabile, transpuse pe marele ecran în ultimii săi ani de viaţă.

Nu a fost agreat de comuniști

Unul dintre admiratorii lui Ion Iancovescu a fost dramaturgul Eugen Ionescu, care i-a trimis actorului spre lectură piesa „Regele moare", dorindu-și ca acesta să interpreteze rolul principal în prima punere în scenă a piesei. În timpul perioadei comuniste, Ion Iancovescu nu a fost agreat de către regim, fiind înlăturat de pe scena Teatrului Național din București de directorul de atunci al instituției, Zaharia Stancu. Înlăturarea sa din teatru a fost mai complexă, având și motive politice, scrie wikipedia.org. 

Securitatea l-a arestat și anchetat pe Iancovescu în două rânduri pentru vorbele sale de spirit, lansate liber într-o lume ocupată, încruntată și foarte atentă la tot ce mișca.

„Eram prin 1950 cu Iancovescu şi Cioculescu la Athenée Palace. Uşa se deschide şi apare un tânăr: «Aţi auzit? În curând, în Uniunea Sovietică, pâinea va fi gratis». «Da, dar cu ce preţ», a replicat, trist, Iancovescu. Asta l-a costat câteva luni de puşcărie”, povestea regretatul actor Radu Beligan.

În 1946, când a solicitat o audiență unui coleg ajuns dregător cultural, acesta l-a primit cu condiția să intre prin ușa din spate. Replica lui Iancovescu a fost următoarea: "Nu se face - tu, confrate!/ Ca să mă inviți prin spate/ Când eu știi că-ntreaga viață/ Te-am băgat numai prin față...".

„Cum joc? Fără metodă, fără manieră, fără gust...”

Actorul Ion Iancovescu povestea cu haz cum a încercat el să "păcălească" autoritățile, dar nu i-a mers. Era prin anii 50 și nu se putea ieși ușor în Occident. Atunci, Iancovescu s-a dus la directorul teatrului și i-a spus că vrea să joace rolul lui Cyrano de Bergerac din piesa lui Edmond Rostand și trebuie să meargă neapărat la Paris ca să se documenteze. Directorul i-a răspuns că-i oferă rolul principal dintr-o altă piesă: "Poveste din Irkutsk" și-l trimite să se documenteze în Siberia.

„Cum joc? Fără metodă, fără manieră, fără gust, fără obişnuinţă, cu uşurinţă, cu plăcere, ca să plac publicului şi mie. Ce prefer? Să ţin conferinţe. Pentru ce? Pentru că sunt sigur că după două minute toţi adorm. Ce nu-mi place? Criticii!”, obișnuia să spună Ion Iancovescu. 

Cei care l-au cunoscut și au avut șansa să lucreze cu el povestea doar la superlativ despre Ion Iancovescu. ”În repertoriile care erau pe gustul lui – fie cel francez, fie cel italian –, piese în care replicile se încrucişau în ameţitor joc de florete, Iancovescu, cu spontaneitatea şi dezinvoltura lui, s-a simţit totdeauna ca la el acasă. Parcă se juca, nu juca. În privinţa asta, la noi, nu l-a întrecut nimeni. Ba chiar şi-n largul lumii i-ai fi găsit greu perechea”, mrturisea regizorul Sică Alexandrescu,

Şi machiorul Mircea Vodă, care a lucrat cu Ion Iancovescu la „Afacerea Protar“ şi „Două lozuri“, are multe amintiri cu vedeta de altădată: „Mă simpatiza foarte tare, îmi zicea în şoaptă că, dacă scăpăm de comunişti, mă face asistentul lui personal. El spera să vină americanii şi să-şi poată redeschide teatrele. Avea şi o soră căsătorită cu un general american“.