Locul unde îi găseşti pe cei mai creativi şi talentaţi designeri români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape un deceniu de interacţiune cu designerii români prin intermediul târgurilor de profil, Laura Călin, fondatoarea V for Vintage, a lansat Design FEED, o platformă unde sunt promovaţi cei mai creativi dintre aceştia.

Design FEED prezintă colecţiile designerilor români, proiectele şi activităţile creative ale studenţilor din cadrul Universităţilor şi Facultăţilor de Design din România, informând despre cadrul general al designului românesc. Proiectul a fost lansat în luna mai şi conţinea 10 portofolii, însă, după o lună de la lansare numărul designerilor prezenţi pe platformă a ajuns la 25. "Nu avem o cifră targetată pentru primul an, depinde mult de calitatea înscrierilor primite, pentru că ne dorim să păstrăm standardul calitativ - Design FEED nu este un shop, este o platformă curatoriată de design românesc", a explicat Laura Călin.

Platforma se doreşte a fi în primul rând o modalitate de a educa publicul şi pe designerii în ascensiune, de a promova valorile şi de a creşte vizibilitatea celor aflaţi la început de drum în acest domeniu şi nu numai. "Aici ne dorim să fie spaţiul virtual în care toţi cei care contribuie la dezvoltarea designului în România, creatori şi public, să se întâlnească şi să iniţieze comunicarea", a mai declarat Laura Călin.

Pentru a ajunge pe această platformă, designerii trebuie să se înscrie într-un proces curatorial, de selecţie, care conţine câteva criterii de bază: claritate, creativitate, diversitate, coerenţă, viziune. Practic, simpla plată a taxei, de 25 de euro pe colecţie, nu este o condiţie suficientă pentru ca un designer să fie promovat. 

Undress, Cloche, Diana Flore, Chemistry; Framboise, IE, dar şi nume deja consacrate precum Venera Arapu se numără printre designerii curatoriaţi de echipa Design FEED. De asemenea, platforma conţine şi colecţiile unor creatori de bijuterie contemporană, cum ar fi Monica Iacovenco.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice