Video Locul unde au cinat Hrușciov, Ceaușescu și Dej, emblema anilor '50 din Hunedoara. Cum este folosit la 70 de ani de la deschidere

0
Publicat:

Șapte decenii au trecut de la inaugurarea fostului restaurant Corvinul din Hunedoara, unde au cinat Nikita Hrușciov, liderul Uniunii Sovietice, împreună cu Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Ansamblul rămas o emblemă a anilor ‘50 are o soartă neașteptată.

Complexul Corvinul. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Unii dintre chiriașii complexului Corvinul cunosc puține lucruri despre istoria sa de peste 70 de ani, acestea fiind folosite în ultimele luni ca locuri de cazare pentru muncitorii din țări asiatice, ca Pakistan, Bangladesh sau Nepal, oameni care muncesc pe cele câteva șantiere din Hunedoara.

70 de ani de la construcția complexului

În anii de comunism, fostul restaurant Corvinul avea o cu totul altă însemnătate. A fost construit în 1954, iar opt ani mai târziu aici a cinat Nikita Hruşciov, omul care a condus vreme de peste un deceniu URSS și a vizitat Hunedoara aflată în 1962 în anii de expansiune a combinatului siderurgic.

Complexul Corvinul a fost proiectat şi construit în primul deceniu de comunism, în mijlocul cartierului O.M. (Oraşul Muncitoresc) – cel mai vechi cvartal de blocuri al Hunedoarei. Arhitectura sa a fost inspirată din cea a unor construcţii reprezentative pentru arhitectura sovietică din „epoca Stalin”. Cu pardoseli de marmură, coloane și fresce realist-socialiste, restaurantul devenise la inaugurarea sa un adevărat monument al Hunedoarei din epoca stalinistă.

Hru;ciov la Hunedoara ]n 1962. Scînteia

„Restaurantul e o lucrare unică în materie, depăşind orice local similar din țară şi chiar din Bucureşti. Localul, de fapt, e un combinat de deservire cuprinzind restaurant, cofetărie, berărie şi sala de banchete. Pe-o scară cu trepte de marmură s-ajunge în sala de banchete. Podeaua de parchet, lustruită, semnifică distincţia. O petrecere vara, pe terasa de alături, va fi strălucitoare: mozaic pe jos, fântână arteziană in mijloc, becuri prinse de pergolă, vedere asupra Combinatului nocturn”, scria publicistul Vasile Nicorovici, în volumul „400 de zile în oraşul flăcărilor”, (Editura Tineretului, 1958).

În 21 iunie 1962, Nikita Hruşciov, omul politic care a condus URSS între anii 1953 şi 1964, în timpul Războiului Rece, a vizitat Hunedoara şi a cinat la restaurantul din O.M., împreună cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej şi cu Nicolae Ceauşescu.

„Mi s-a spus că regiunea dumneavoastră ocupă unul dintre locurile de frunte în economia naţională a României. Aici subsolul este bogat în zăcăminte de cărbune şi de minereuri de fier, munţii sunt acoperiţi de păduri care dau lemn de construcţie, şesurile fertile dau ţării recolte bogate. Cred însă că bogăţia cea mai mare sunt oameni liberi şi fericiţi, dumneavoastră dragi tovarăşi, stăpâni ai tuturor bogăţiilor pământului, truditori neobosiţi şi creatori ai valorilor materiale”, s-a adresat Hruşciov mulţimii aflate pe stadionul Corvinul.

Delegaţia a fost invitată la cina oferită la Restaurantul Corvinul, la finalul căreia, a părăsit Hunedoara, pentru a se îndrepta spre Valea Jiului.

După 1990, pentru mai mulți ani, unele dintre spațiile sale nu au mai fost folosite. În prezent, complexul cuprinde un un motel, un restaurant, o sală de evenimente și spațiile de cazare închiriate pentru muncitorii străini.

Orașul Muncitoresc din Hunedoara

Locuit în trecut de numeroase familii de muncitori, acum de vârstnici, Orașul Muncitoresc din Hunedoara (video) -  locul unde se află fostul restaurant Corvinul - a fost primul cartier de blocuri din municipiu, construit în anii ’50.

În centrul cartierului cu clădiri vechi de peste șapte decenii se află Parcul Corvinul, considerat un „plămân” al orașului. Deasupra parcului, o intersecție de străzi leagă Orașul Muncitoresc Mic – cu case urbane construite în anii ’40 menite să formeze un oraș-grădină al muncitorilor – de Orașul Muncitoresc mare, cu blocuri de două etaje, ridicate în anii '50 din cărămidă și amenajate în cvartale inspirate după modelul sovietic.

În centrul intersecției a fost construit Restaurantul Corvinul din Hunedoara. Complexul a fost deschis pentru prima dată în 1954, iar în următoarele decenii a fost unul dintre cele mai căutate și cele mai spectaculoase locuri din Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat