Cum să recunoaștem totalitarismul de la o poștă. Cele cinci stadii de acaparare a unui popor

Un jurnalist, dar și fost profesor de literatură și istorie în Statele Unite, a identificat cele cinci stadii alte instaurării unui regim totalitarist. Observațiile sale se bazeză pe cazuri concrete din istorie, regimuri totalitare care au făcut numeroase victime.

Regimurile totalitare au reprezentat și reprezintă cea mai întunecată pagină a istoriei omenirii. Cele mai cunoscute cazuri de regim totalitar și totodată cele care au înregistrat și cele mai multe victime au fost cele din secolul al XX-lea, adică regimul nazist, dictatura stalinistă, „Revoluția Culturală” maoistă, dar și alte manifestări asemănătoare întâlnite aproape pe tot Globul. Deși trăim într-o epocă în care atrocitățile naziste sau staliniste, par evenimente imposibil de repetat, există teama că regimurile totalitare ar putea reapărea oricând, mai ales în zonele vulnerabile ale societății, în statele măcinate de sărăcie și corupție. Walker Larson, jurnalist, scriitor și fost profesor de literatură și istorie în Wisconsin, Statele Unite, mergând pe urma acestei temeri, a reușit să identifice cele cinci etape ale instaurării unui regim totalitar. 

Primul stadiu: alegerea momentului potrivit, alimentarea nemulțumirilor

Walker Larson spune că primul stadiu este acela al nemulțumirii generale. Formațiunile sau grupurile care urmăresc acapararea puterii într-un stat aleg momentul perfect, de maximă nemulțumire a maselor. Atunci când lumea se confruntă cu multe probleme. Iar cei care vor să facă „revoluția”, profită de aceste nemulțumiri și le alimentează în rândul populației. Walker Larson își sprijină teoriile pe exemple concrete.

Acesta oferă modelul „Terorii Iacobine”, în Franța, a ascensiunii bolșevismului în Rusia dar și a nazismului în Germania. „Germania postbelică mustea de nemulțumire. Tratatul de la Versailles era dur: Germania trebuia să plătească despăgubiri uriașe Aliaților, să predea teritorii însemnate, era demilitarizată, iar economia germană suferea cumplit, inclusiv prin hiper-inflație. Când Germania a întârziat o parte a plăților, francezii și belgienii au ocupat bazinul Ruhr, cea mai bogată regiune industrială a țării, sporind nemulțumirea și sărăcia”, preciza Walker Larson.   

A doilea stadiu: falșii salvatori și prima revoluție

În acest context de disperare al populației, cu o nemulțumire crescândă, alimentată, grupările care vor să preia putere intră în scenă fățiș și se prezintă ca salvatori ai națiunii. Deși nu au soluții reale și nici resursele necesare pentru a rezolva criza. Din postura de salvatori, răstoarnă ordinea politică existentă și preiau puterea în stat.

„După ce indentifică și se identifică cu nemulțumirea oamenilor, grupurile totalitare se prezintă ca salvatori. În cel de-al doilea stadiu, totalitarismul revoluționar provoacă o schimbare dramatică pentru a „rezolva” problemele și nemulțumirile acumlate, prezente la primul stadiu”, precizează Walker Larson în articolul „The five stages of Totalitarianism” pentru Mises Institute. Un exemplu în acest sens, este ceea ce s-a întâmplat în timpul Revoluției Bolșevice. Cu sloganul „Pace, pământ și pâine”, bolșevicii au reușit să atragă masele, sătule de război, sărăcie și foamete, de partea lor și să pună mâna pe putere. 

Al treilea stadiu: cenzura și decapitarea opoziției

În cel de-al treilea stadiu, grupările totalitare, după ce-au pus mâna pe putere, trebuie să se și mențină acolo. La început, așa cum arată Larson, sunt nevoiți să facă față opoziției rămase, contra-revoluționarilor, „dușmanilor poporului”. Așa că apelează rapid la cenzură. Scapă de publicațiile sau vocile din societate care le-ar putea știrbi imaginea. În locul lor, pun organe de propagandă abile, pentru a rosti un „nou adevăr”. Mai apoi este suprimată opoziția.

Sunt discreditați toți cei care critică sau trag semnale de alarmă privind noul regim. „Guvernul totalitar se confruntă cu mulți inamici, numiți „contrarevoluționari” sau „extremiști”. Noul regim totalitar se străduie să capete mai multă putere și să se mențină acolo unde a ajuns. Pentru a reuși, luptă cu „inamicii” prin cenzură și persecuție”, scrie în același articol Walker Larson. Jurnalistul american a dat ca exemple, metodele bolșevice și naziste, care au început prin a cenzura opoziția, presa și a da drumul la propagandă. Mai apoi, aceste regimuri totalitare au pus mâna pe educație și poliția secretă, pentru a monitoriza și scăpa de cei incomozi. 

Al patrulea stadiu: martiriul și inventarea unei crize

În cea de-a patra etapă, pentru a distrage atenția populației de la suprimarea opoziției și de la cenzură, profită de o criză reală sau inventează una. În plus, această criză duce la inventarea unui pericol care să justifice instaurarea dictaturii, a controlului deplin asupra statului. Cel mai bun exemplu este incendierea Reichstagului din 1933. Naziștii au dat vina pe comuniști și pe o încercare a acestora de a face o revoluție. Pentru a „proteja” țara, naziștii au suprimat o serie de libertăți. 

Al cincilea stadiu: control total, epurări și genocid

Ultimul stadiu al totalitarismului este de fapt ajungerea grupărilor totalitare la puterea absolută în stat, cu controlul total asupra instituțiilor și populației. Este momentul în care propaganda a dat roade. Cu armata pe mână, dar mai ales cu instituțiile de forță, puternic politizată și ideologizate, grupările totalitare încep epurările.

Marginalizează și elimină chiar fizic pe toți cei percepuți ca „indezirabili”, „elemente dușmănoase”, „trădători”. În acest stadiu se comit cele mai mari atrocități. Regimul ajunge să controleze fiecare aspect al vieții cetățenilor. În multe cazuri, populația o duce chiar mai rău decât înaintea instaurării regimului totalitar, dar nimeni nu mai are curaj să se ridice împotriva dictatorilor.

„În mod brutal își impune utopia și ideologia, populației. În acest stadiu se petrec și cele mai crunte atrocități împotriva poporului, fiindcă rezistența a fost zdrobită. Oamenii sunt fără apărare și demoralizați. Nimic nu mai stă între regim și victimele sale. Acest stadiu implică ucidere în masă, pentru că regimul vrea să scape de toți inamicii, în timp ce caută să capete controlul asupra vieții cetățenilor”, adaugă Larson, în același articol.