Istoricul Radu Ciuceanu: „Moartea lui Stalin a oprit planul ofensivei către Alpi“. Pericolul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial între SUA și URSS

Pentru că a activat în mișcarea de rezistență, Radu Ciuceanu a primit o pedeapsă de 15 ani de temniță. După Revoluție, a întemeiat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, în 1993, și a condus instituția timp de aproape 30 de ani.

Radu Ciuceanu Arhivă

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1929 într-o suburbie a Aradului. A absolvit în 1947 Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. În acelaşi an a pus bazele unui grup de rezistenţă armată anticomunistă pe care l-a afiliat Mişcării Naţionale de Rezistenţă a generalului Iancu Carlaonţ. În acelaşi an, el absolvise Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi se înscrisese la Facultatea de Medicină.

Radu Ciuceanu a fost arestat pe 22 septembrie 1948 şi condamnat la 15 ani de temniţă grea pentru activitatea sa în cadrul organizaţiei de rezistenţă, fiind închis, pe parcursul anilor, în mai multe temnițe comuniste.

„Am trecut pe la Craiova, Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Dej, Ploieşti. Dar s-a petrecut un lucru pe care vi-l spun într-o notă umoristică: după ani şi ani, încercând să-mi dau seama de traseul meu pe la puşcării, îi dau un telefon comandantului penitenciarului Gherla, Pop Vasile, al cărui tată a fost camarad de temniţă cu mine. De la Gherla am fost transferat la Dej, însă în registrele celor de la Gherla nu figurează că am trecut pe la Dej. Acolo scrie că am plecat direct la Poarta Albă, unde ajungeau lunar mii şi mii de deţinuţi politici. Cei care trebuiau să dispară, dispăreau la Poarta Albă. Acolo erau 80.000 de muncitori. Câţi n-au dispărut acolo?! Nu existau evidenţe! Mureau la grămadă“, a dezvăluit fostul deținut politic.

Radu Ciuceanu a fost torturat în camera 4-spital de la Închisoarea Pitești încă din 30 decembrie 1949, numărându-se printre cei care au încercat, fără succes, să îl oprească pe Eugen Ţurcanu.

În decembrie 1950 a fost trimis la Gherla, iar acolo, îmbolnăvindu-se grav, a fost mutat la o cameră de muribunzi, căreia însă i-a supravieţuit. Începând cu luna mai 1951, Radu Ciuceanu a fost din nou supus supliciului, în camera 99, pentru că torturile din cadrul reeducării se extinseseră deja la Gherla.

Eliberat în toamna lui 1963, Ciuceanu a fost constant urmărit de Securitate, el continuând să critice regimul şi în libertate. A reuşit să termine Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1970, iar apoi s-a angajat ca arheolog la Institutul de Arheologie şi, mai apoi, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti.

Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, membru al Academiei Române şi director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a fondat cu scopul de a cerceta istoria recentă a României şi a spaţiului est-european.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în anul 2010, Radu Ciuceanu a povestit ce l-a determinat să devină membru al mișcării de rezistență și ce a pătimit. „Vă mărturisesc că efortul n-a fost mare. Îmi amintesc că duduiau casele atunci când treceau tancurile sovietice... În plus, mizeria era mare, iar perspectivele... Dimineaţa nu ştiai dacă vei mai mânca o bucată de pâine. Adică dacă vei mai avea de unde să o iei. (...). M-am implicat în Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Oltenia pentru că am considerat războiul nu se sfârşise. N-am capitulat toţi la 23 august 1944!“

„Moartea lui Stalin a oprit planul ofensivei sovietice către Alpi"

Istoricul consideră că numai moartea lui Stalin a oprit planul ofensivei sovietice către Alpi şi Pirinei. „Stalin ştia faptul că el câştigase doar o partidă. Stalin pregătise câţiva vectori de acţiune care să se oprească tocmai jos, la Pirinei. Asta ar fi însemnat, bineînţeles, declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial. Numai că acest război ar fi fost unul în care nu s-ar fi folosit energia atomică. Ar fi fost un război convenţional, dar s-ar fi desfăşurat nişte forţe teribile. Ruşii puteau arunca în luptă între opt şi zece mii de blindate“, a mărturisit Radu Ciuceanu.

El a avut convingerea că în Decembrie 1989 nu s-a dorit înlăturarea comunismului. „Se dorea ca acest comunism să fie epurat, să existe diverse formule alternative de conducere şi, ce-i mai important, să nu dispară Partidul Comunist. Cu alte cuvinte, să fie o perestroika, domoală, docilă, care să capete oricând susţinerea celor patru milioane de membri ai partidului. S-a demonstrat asta în „Duminica Orbului", în mai 1990“.

Radu Ciuceanu a murit la 12 septembrie 2022.

De ce n-au venit niciodată americanii 

De altfel, ideea unui război dintre ruși și americani apare în multe documente de arhivă. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când ţara a fost invadată de trupele sovietice şi a intrat oficial în crunta zodie a comunismului, milioane de români au aşteptat în zadar „venirea americanilor“

În dosarul privitor la procesul „lotului Maniu-Mihalache“, făcut public de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), apare declaraţia olografă a lui Ioan Mocsony-Stârcea, fost mareşal al Curţii Regale. Înaltul demnitar, arestat în septembrie 1947 de Siguranţa Statului, a dezvăluit autorităţilor comuniste în detaliu planurile secrete ale americanilor şi ale opoziţiei din România pentru răsturnarea Guvernului Petru Groza.

Mocsony-Stârcea descrie în depoziţia sa întâlnirile de taină dintre Thomas R. Hall şi James C. Hamilton, doi agenţi acoperiţi ai SUA, şi liderii Partidului Naţional Ţărănesc. Mareşalul Curţii Regale spune în declaraţiile scrise că a asistat la una dintre discuţii, care a avut loc la Palatul Ştirbei, iar detalii despre celelalte i-au fost împărtăşite de către apropiaţii lui Iuliu Maniu.

„La una dintre întâlnirile părţii române cu înalţi oficiali americani, aceştia s-au arătat surprinşi că, spre deosebire de celelalte ţări din sud-estul european, în România, cu toate plângerile şi reproşurile adresate de opoziţie guvernului american, nu se simte nicio rezistenţă. Atât Hall şi Hamilton au adăugat că lumea trebuie să-şi dea seama în România că ajutorul american este în funcţie de intensitatea rezistenţei. Ei au arătat că intervenţii eficace din partea guvernului american nu pot fi obţinute atâta vreme cât opinia publică din Statele Unite nu este impresionată de existenţa unei tensiuni vizibile în România“, scria în 1947 Ioan Mocsony-Stârcea.

Americanii, mai spunea Mocsony-Stârcea, aşteptau un plan al lui Iuliu Maniu, care să obţină şi aprobarea celorlalte două partide de opoziţie, PNL şi PSD. Discuţiile s-au orientat apoi spre detaliile tehnice în organizarea loviturii de stat. „Hamilton a arătat că nu se poate conta pe armament de provenienţă americană, pentru a nu fi identificat, ci pe procurarea de armament european“, se arată în document.

Cine ar fi condus mișcarea de rezistență

O altă chestiune discutată a fost aceea a mijloacelor materiale care trebuiau puse la dispoziţia mişcării de rezistenţă. „Tom Hall a cerut părerea domnului Buzeşti (n.r. - Grigore Niculescu-Buzeşti) asupra utilităţii importului de lei falsificaţi în străinătate. Bill Hamilton a arătat că nu este practic, deoarece volumul hârtiilor monedă ar fi considerabil şi imposibil de transportat în timp util şi nici introducerea de dolari sau franci elveţieni nu e avantajoasă deoarece s-ar identifica cu uşurinţă sursa lor. Dl. Buzeşti a propus ca singură soluţie convenabilă aceia de a bate monede jubiliare româneşti în America, care urma să fie introduse clandestin şi predate comitetului central executiv al mişcării, sub controlul observatorului american“, dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea.

Comitetele locale de rezistenţă urmau să fie înfiinţate în fiecare localitate importantă din România, cu bazele locative ale partidelor de opoziţie. Urmau să înglobeze toate organizaţiile existente pe teritoriul României, de orice naţionalitate.

Liderii mişcării de rezistenţă trebuia să facă cursuri de specializare de două -trei luni în străinătate, după care urmau să se reîntoarcă în România prin reţeaua de curieri tereştri sau paraşutaţi. Paralel cu rezistenţa armată din ţară, de comun acord cu americanii, mai mulţi intelectuali de seamă urmau să fie scoşi din ţară, pentru a forma un comitet secret. Comitetul secret din străinătate s-ar fi compus din Grigore Niculescu-Buzeşti – preşedinte, Alexandru Cretzianu şi Constantin Vişoianu. Dacă ultimul n-ar fi acceptat, urma să îi ia locul Grigore Gafencu.

SUA se pregătea de război cu URSS

Dacă despre existenţa unei mişcări de rezistenţă au fost de acord ambele părţi, fiecare vedea diferit scopul al acesteia. Partea română dorea răsturnarea guvernului lui Petru Groza şi câştigarea alegerilor.

Americanii, dezvăluie Ioan Mocsony-Stârcea, şi-au exprimat îndoiala cu privire la declanşarea unor acţiuni în forţă, atâta vreme cât URSS nu şi-ar fi retras trupele din ţările ocupate. Din punctul lor de vedere, organizaţiile de rezistenţă erau necesare în eventualitatea izbucnirii unui conflict armat ruso-american.

„În cazul apropierii de România a frontului european terestru, mişcarea de rezistenţă era să înlesnească pătrunderea forţelor americane spre URSS“, mai scrie în depoziţia mareşalului Curţii Regale. Planurile însă au căzut, după ce spionii americani au părăsit România, în toamna anului 1946, la scurt timp după semnarea memorandumului româno-american, la 30 septembrie 1946.