Cum a devenit o construcție temporară, detestată de artiști, un simbol mondial. Era considerată „un schelet gigantic și dizgrațios"
0Turnul Eiffel din Paris este unul dintre cele mai reprezentative monumente arhitectonice și de inginerie din întreaga lumea, atrăgând turiștii ca un magnet. După ce a fost construit, în secolul al XIX-lea, a fost la un pas de a fi demolat.
Turnul Eiffel se află în Paris, capitala Franței, pe Champ de Mars, 5 Avenue Anatole France, și este unul dintre cele mai vizitate monumente din lume, atrăgând anual peste 7 milioane de turiști. Structura sa gigantică poate fi fotografiată și explorată de oameni veniți din toate colțurile lumii să vadă această minune inginerească, mai înaltă decât Marea Piramidă din Giza. La Turnul Eiffel puteți vizita un muzeu, numeroase restaurante aflate pe nivelurile turnului sau Sala de Recepție Gustave Eiffel care oferă spațiu pentru conferințe de afaceri și expoziții. Totodată, puteți participa la evenimente culturale și întâlniri sociale. În plus, în turn se află și diverse magazine. Una dintre cele mai importante atracții este puntea de observație situată chiar sub antenă, la o înălțime de 276 de metri. Accesul este asigurat de lifturi și platforme. Mulți nici măcar nu-și imaginează o vizită la Paris fără să vadă Turnul Eiffel. Totuși, atunci când a fost construit, acum mai bine de 130 de ani, Turnul Eiffel a fost considerat de mulți artiști cu ștaif o urâțenie care distruge imaginea Parisului. Ba chiar era să fie și dărâmat, iar inginerul care l-a proiectat, Gustave Eiffel, a fost nevoit să recurgă la tot soiul de tertipuri pentru a amâna demolarea, găsindu-i tot soiul de utilizări practice.
Un uriaș din fier forjat, poartă de intrare în expoziție
Povestea Turnului Eiffel începe în 1887, atunci când guvernul francez se pregătea de organizarea "Expoziției Internaționale" din 1889 pentru a celebra centenarul Revoluției Franceze. Era o expoziție dedicată tuturor realizărilor franțuzești de-a lungul a o sută de ani. Iar tehnica, ingineria, arhitectura revoluționară jucau un rol primordial. Cu această ocazie a fost organizat un concurs de proiecte pentru ridicarea unui monument adecvat expoziției și care să servească drept simbol al acesteia. Au fost depuse peste 100 de planuri, iar Comitetul Centenarului l-a acceptat pe cel al renumitului inginer de poduri Gustave Eiffel. Conceptul lui Eiffel consta într-un un turn de 300 de metri înălțime, construit aproape în întregime din fier forjat și cu zăbrele deschise. Un schelet de metal stilizat, care trebuia să exprime atât puterea noilor tehnologii dar și avântul luat de industria franceză.
Construcția Turnului Eiffel a început în anul 1887, imediat după aprobarea proiectului. Având în vedere că târgul se desfășura pe Champ de Mars, o zonă deschisă, mărginită de grădina publică la sud-est și de fluviul Sena, s-a luat decizia amplasării turnului ca o poartă de intrare în cadrul expoziției. Turnul fost construit folosind tehnici inginerești avansate, ceea ce implica o forță de muncă redusă, având în vedere dimensiunile sale. Lucrările au durat aproximativ doi ani și au fost conduse personal de Gustave Eiffel, cel care l-a proiectat.
Eiffel era un inginer renumit. După absolvirea Colegiului de Arte și Manufactură în 1855, acesta a început să se specializeze în construcții metalice, în special poduri. Printre cele mai cunoscute realizări ale sale se numără podul de fier de la Bordeaux, în 1858, proiectarea Galeriei Mașinilor, impunătoare și arcuită, pentru Expoziția de la Paris din 1867, podul peste râul Douro de la Porto sau viaductul Garabit. A proiectat cupola mobilă a observatorului de la Nisa și structura Statuii Libertății din portul New York. A fost unul dintre primii ingineri care au folosit chesoane cu aer comprimat în construcția de poduri.
Așa că pentru realizarea acestui proiect, Eiffel și-a folosit vastele cunoștințe despre formele de arc metalic și grinzi. Structura a fost realizată în principal din fier forjat cu zăbrele deschise, ceea ce a făcut ca designul să fie ușor, aerisit și rezistent. Turnul a fost instalat pe patru piloni din grinzi cu zăbrele, care se subțiază spre interior și se unesc pentru a forma un singur turn vertical mare.
Acești piloni sunt conectați prin rețele de grinzi la două niveluri, care servesc și ca platforme de vizionare. Baza turnului este împodobită cu patru arcade semicirculare, care sunt pur estetice și nu au nicio funcție structurală. Turnul nu era doar pentru a fi privit, ci și explorat. Așa că l-a proiectat cu ascensoare, pentru ca vizitatorii să poată urca pe platformele sale și să se bucure de panorama pe care o oferea Parisul. Forma unică a pilonilor a necesitat ca ascensoarele să urce pe o curbă, o provocare care a fost rezolvată ingenios de compania „Otis Elevator" din Statele Unite.
Turnul a fost finalizat pe data de 31 martie 1889, la timp pentru deschiderea expoziției. Era absolut impresionant, cel puțin ca dimensiuni. Era de două ori mai înalt decât cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma sau decât Marea Piramidă din Giza. Spre deosebire de astfel de monumente mai vechi, turnul a fost ridicat în doar doi ani, cu o forță de muncă redusă și cu costuri modice. Tehnologia utilizată de Eiffel, care a proiectat o structură ușoară, aerisită, dar puternică, a prefigurat o revoluție în ingineria civilă și designul arhitectural. Turnul a putut fi văzut de public abia pe 15 mai 1889 și a fost numit după creatorul său, Gustave Eiffel.
„Acel schelet de clopotniță”
Atunci când a participat la concursul de proiecte privind construirea Turnului Eiffel, reputatul inginer de poduri a avut un rival foarte serios. E vorba despre Jules Bourdais, un arhitect extrem de respectat și care era în culmea gloriei fiindcă tocmai câștigase concursul (în colaborare cu Gabriel Davioud) pentru construirea Palatului Trocadéro, simbolul Expoziției Universale din 1878. Jules Bourdais a propus un proiect pentru un turn monumental de 365 de metri, realizat din granit și porfir și încoronat cu un far puternic, numit „Turnul Soarelui”. Evident, era mult mai costisitor și ar fi durat mult mai mult să fie construit. În plus, Eiffel a folosit un argument patriotic și utilitarist conform căruia Turnul „va oferi servicii esențiale științei și apărării naționale”.
Și a câștigat Eiffel. Numai că odată ce a fost deschis publicului în mai 1889, Turnul Eiffel a stârnit o furtună de critici, mai ales din partea lumii artistice. Era considerat o urâțenie care strica imaginea Parisului. "Acest schelet de clopotniță”, spunea despre el renumitul poet francez Paul Verlaine. "Acest felinar stradal cu adevărat tragic”, îl descria și satiristul Léon Bloy. Cel mai tranșant a fost scriitorul Guy de Maupassant, care îl descria drept un „un schelet gigantic și dizgrațios care avortează pentru a forma un coș de fabrică ridicol și slab”. Mai mult decât atât, se spune că Guy de Maupassant era atât de dezgustat de Turn încât lua adesea prânzul la primul etaj al construcției pe care o detesta. „Este singurul loc din oraș unde nu-l voi vedea”, motiva acesta.
Pe 14 februarie 1887, în ziarul „Le Temps” a fost publicat celebrul „Protest împotriva Turnului Domnului Eiffel”, care solicita persoanei responsabile de lucrările expoziției să o oprească. Scrisoarea a fost semnată de nume importante din lumea artistică și literară: compozitorul Charles Gounod, scriitorii Guy de Maupassant și Alexandre Dumas (fiul), poetul François Coppée, dar și arhitecți renumiți precum Charles Garnier, cel care a proiectat Opera Garnier. "Venim să protestăm cu toată puterea, în numele gustului francez, împotriva ridicării în inima capitalei noastre a acestei inutile și monstruoase construcții, Turnul Eiffel”, scriau aceștia, printre altele.
Gustave Eiffel a răspuns imediat: "Cred, din partea mea, că Turnul va avea propria sa frumusețe. Nu este oare adevărat că însăși condițiile care dau rezistență se conformează și regulilor ascunse ale armoniei? Acum, ce condiție a trebuit, mai presus de toate, să iau în considerare în Turn? Rezistența la vânt. Ei bine! Susțin că curbele celor patru margini ale monumentului, așa cum au fost calculate vor da o mare impresie de forță și frumusețe”.
Influența artiștilor, care nu se sfiau să critice, a alimentat și reticența locuitorilor capitalei franceze. Eiffel a fost dat în judecată de locuitorii din zonă, unii temându-se ca nu cumva Turnul să nu se prăbușească în capul lor. Eiffel a garantat personal siguranța acestora.
Un simbol al Parisului la un pas de a fi dărâmat
Turnul Eiffel trebuia să rămână în picioare doar două decenii. După acest interval de timp, autoritățile puteau să-l doboare, ceea ce aproape s-a întâmplat. Gustave Eiffel a reușit să-și salveze turnul, găsindu-i atribuții practice și aplicând noile tehnologii. În jurul anului 1900, fiind atât de înalt, turnul a început să fie folosit pentru experimente de telegrafie fără fir. La cei peste 300 de metri, era ideal pentru antenele radio. Ulterior, Armata Franceză a salvat, practic, construcția. Conducerea Armatei și-a dat seama că Turnul Eiffel este ideal pentru transmisii militare, comunicații pe distanțe mari și experimente științifice. În consecință, autoritățile nu au mai ținut cont de părerile artiștilor nemulțumiți și au decis să păstreze Turnul.
S-a dovedit deosebit de util în timpul Primului Război Mondial. Antenele sale au interceptat mesajele germane iar comunicațiile din turn au ajutat operațiunile militare franceze. Gustave Eiffel a supravegheat toate modificările pentru a găzdui o stație meteorologică în 1890, o stație telegrafică militară în 1903 și un laborator pentru studierea aerodinamicii în 1909. Alte modificări au fost făcute pentru expozițiile din 1900, 1925 și 1937. Adăugirile făcute pentru transmisia televiziunii au mărit înălțimea cu aproximativ 20 de metri. Astfel, ceea ce trebuia să fie doar o construcție temporară de expoziție s-a transformat într-unul dintre cele mai durabile simboluri ale orașului Paris.