Calendarele din 1996, reutilizabile în 2024, la mare căutare pe Internet. Ce vedete apăreau în ele

0
Publicat:

Calendarele din 1996, care pot fi refolosite pentru 2024, fac furori pe internet în Statele Unite. Unele dintre ele se vând și cu peste 100 de dolari, informează vineri AFP, citată de Agerpres.

Jonathan Taylor Thomas, într-un calendar din 1996. FOTO bing.com

Anii 2024 şi 1996 sunt ani bisecţi, adică au 366 de zile, iar fiecare dintre ei începe într-o zi de luni, potrivit site-ului de specialitate timeanddate.

Asemănările nu se opresc aici: 1996 şi 2024 sunt amândoi ani cu Jocuri Olimpice (1996 la Atlanta şi 2024 la Paris) şi ani cu alegeri prezidenţiale în Statele Unite.

Glumele şi referinţele la anii '90 abundă pe reţelele de socializare - precum cele despre filmul „Matilda" şi Tom Cruise în primul lungmetraj din franciza „Mission: Impossible" -, iar unii internauţi scotocesc prin pivniţele caselor lor pentru a găsi astfel de „pepite" din 1996.

„Datele se potrivesc cu cele din 2024”

O fotografie, care a fost vizualizată de peste două milioane de ori pe reţeaua de socializare X (fostul Twitter), prezintă un calendar cu actorul Jonathan Taylor Thomas, care a jucat în adolescenţă în serialul „Home Improvement", foarte popular în Statele Unite în anii 1990.

„Pentru informarea dumneavoastră, dacă aveţi acest calendar din 1996 cu Jonathan Taylor Thomas, datele se potrivesc cu cele din 2024, aşa că îl puteţi refolosi", a precizat posesorul contului SpaceMonkeyX.

Un calendar de la Blockbuster, o companie de închirieri video, în care apar filme de succes din 1995 care urmau să devină disponibile în curând pe casete VHS în 1996, cum ar fi „Pocahontas", „Batman Forever" şi „Casper", a fost scos la iveală de un alt internaut.

Calendarele din 1996 se vând pe Ebay cu preţuri care variază de la 20 până la 100 de dolari.

Un calendar cu actriţa Pamela Anderson, care apare pe afişul serialului „Home Improvement" şi, mai ales, pe cel al serialului Baywatch", ajunge la cel puţin 150 de dolari pe site-urile de vânzări online.

Pot fi reutilizate în 2052 

Cei care dețin aceste calendare le-ar putea păstra până în anul 2052 pentru a le utiliza din nou, la fel ca pe cele din 2024. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant