Lavanda, medicament, răsfăț și delicatesă. În ce rețete este un element-cheie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de coloritul vesel, mirosul îmbietor și răsfățul pentru simțuri, lavanda are și utilizări mai practice. Efectele sale asupra organismului sunt studiate de zeci de ani, iar în prezent a devenit un element principal al produselor cosmetice și de igienă corporală.

Lavanda a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri ca ingredient cosmetic. Foto: Shutterstock

Se pare că principalii compuși din lavandă și uleiul esențial sunt linalolul, acetatul de linalil, lavandulolul, acetatul de lavandulil, 1-8-cineolul, camforul. Datorită acestora, lavanda are mai multe efecte asupra organismului: împotriva anxietății, antidepresive, anticonulsivante (contribuie la reducerea convulsiilor epileptice), sedative și calmante, antitremor, de ameliorare a durerilor, dar și neuroprotective.

Lavanda poate fi folosită sau consumată sub diferite forme: de la suplimente alimentare sub formă de capsule până la ceai. Printre metodele cele mai răspândite este folosirea ei în aromaterapie prin adăugarea unui ulei esențial într-un difuzor special, dar și făcând inhalații cu abur cald infuzat cu lavandă. Se pare că, prin intermediul acestor metode, planta ar putea ajuta la îmbunătățirea stării de spirit și reducerea stresului psihologic. Și suplimentele alimentare sub formă de capsule ar fi benefice în reducerea stării de neliniște, a tulburărilor de somn, dar și pentru îmbunătățirea dispoziției celor care suferă de anxietate. Totuși, specialiștii le recomandă celor care vor să încerce să se consulte mai întâi cu medicul lor, deoarece astfel de suplimente pot interacționa cu unele medicamente. O altă metodă de răsfăț pentru simțuri, dar și de aromaterapie cu lavandă, este punerea câtorva picături în apa din cadă, dar și adăugarea de flori în apă.

De la medicament la răsfăț

Dar, așa cum roata nu a fost inventată în secolul XXI, așa și utilizarea lavandei datează din timpuri străvechi, atunci când se pare că oamenii își puneau câteva fire din această plantă sub pernă pentru a dormi mai bine – având efecte relaxante, somnul era mai odihnitor. Se pare că primele tratate de medicină în care este menționată lavanda cu utilizare terapeutică datează din secolul I d.Hr., când se folosea pentru tratarea indigestiei, durerilor de cap și usturimilor din gât. De asemenea, romanii ar fi folosit-o nu doar în scop medicinal, cât și drept insecticid, detergent pentru spălarea hainelor și diverselor țesături, sau odorizant de cameră. Se pare că până și soldații romani purtau la ei lavandă atunci când plecau în campanii, întrucât o foloseau pentru tratarea rănilor, înțepăturilor de insecte, dar și pentru problemele cu stomacul sau cu rinichii.

Lavanda poate fi folosită și în mâncăruri și băuturi. Foto: Shutterstock

Totodată, în ultima vreme, au câștigat popularitatea și produsele pe bază de lavandă, precum săpunurile, cremele, măștile pentru ten, bombele efervescente de baie, dar nu numai. Se pare că lavanda are efecte benefice asupra pielii, mai ales în cazul celei cu tendință acneică, datorită proprietăților ei antiseptice. În ultimii ani, apa de lavandă a devenit un aliat de bază al celor care au probleme cu tenul și inclusiv în România sunt numeroși producători care comercializează astfel de produse atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

Lavanda are utilizare și în domeniul gastronomic, fiind consumată atât ca ceai, limonadă, cafea, dar și în diverse preparate precum biscuiți, fursecuri, salate, sosuri, clătite, cremă de zahăr ars sau înghețată. Însă, folosirea ei în băuturi și mâncăruri trebuie realizată cu măsură, întrucât având un miros și o aromă atât de puternice, poate da un gust înțepător. De asemenea, florile de lavandă sunt folosite și în decorațiuni precum aranjamente florale, rame de tablouri, diverse accesorii pentru păr, dar nu numai. Atunci când planta și florile încep să își piardă din culoare, cele din urmă pot fi păstrate și puse în săculeți mici pentru a fi reutilizate drept odorizant pentru cameră, dulapuri și sertare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”