FOTO Regii tatuajelor, la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera de artă care a fost desemnată drept cel mai bun tatuaj din întreaga competiţie FOTO: Fabian Radu

Parada trupurilor acoperite cu desene complexe a stârnit interesul a 5.000 de români care au trecut pragul Convenţiei Internaţionale de Tatuaje din Capitală.

Desene aşternute pe piele, accente rock şi spectacole de striptease, acestea sunt ingredientele celei de-a patra ediţii a Convenţiei Internaţionale de Tatuaje, eveniment desfăşurat weekendul trecut în incinta centrului expoziţional Turbohalle din Capitală. Peste 70 de artişti români şi tatuatori din afara graniţelor, printre care  americanul Matt Gone, poreclit şi Omul-Şah, sau Emilio Gonzalez dinVenezuela, adept al tatuajelor extreme, şi-au aranjat standurile pentru a celebra neconvenţionalul sub forma picturilor cu acul pe corpul uman. Iar aşteptarea a meritat spun organizatorii, având în vedere că aproape 5.000 de români şi-au cumpărat un bilet la cea mai mare reuniune a pasionaţilor de tatuaje din sud-estul Europei.

Dacă în trecut tatuajele erau asociate cu universul sordid al puşcăriaşilor, desenul pe piele e ridicat astăzi la rang de artă. Vremurile dictează preferinţele oamenilor pentru anumite simboluri sau stiluri de tatuaj, chiar dacă vorbim despre desene care rămân o viaţă pe trup.  

Motivele naţionaliste, la mare căutare

„Mulţi dintre români preferă astăzi tatuajele micuţe, asemenea desenelor cu fluturi şi mesajele scrise. Totuşi, cele mai solicitate modele ale lui 2013 rămân în zona naţionalistă şi religioasă. Spre exemplu, oamenii îşi tatuează, mai nou, steagul dacic sau chipul lui Ştefan cel Mare“, a declarat Constantin Azoiţei, organizatorul Convenţiei Internaţionale de Tatuaje.

Simbolurile asiatice nu mai figurează de mult pe lista preferinţelor românilor, aceştia fiind, mai degrabă, interesaţi să-şi imprime pe corp tot felul de citate filosofice în limba engleză.

Peste 70 de aritşti locali şi străini şi-au demonstrat talentul grafic în cadrul celei de-a patra ediţiei a convenţiei FOTO Fabian Radu

Fondator al evenimentului  şi tatuator de profesie, Constantin Azoiţei spune că International Tattoo Convention, organizat încă din 2010, nu este o vânătoare de premii pentru artişti, ci reprezintă şi o şansă de a lega noi prietenii şi a-şi îmbunătăţi abilităţile grafice, ca tatuator profesionist. O adunare a numeroasei familii de tatuatori din care fac parte şi artişti de peste Ocean, precum Matt Gone, americanul în vârstă de 43 de ani care şi-a tatuat aproape 99% din suprafaţa corpului. Bărbatul a fost omagiat şi în Cartea Recordurilor pentru că deţine cele mai multe tatuaje în interiorul corpului, având desenate simboluri până şi în nas, pe limbă,  în interiorul gâtului, sau în zona genitală.

Matt Gone, supranumit şi Omul-Şah FOTO: Mediafax

Omul-Şah şi-a tatuat drapelul României

Încântat de vizita sa în România, Gone a decis să-şi mai facă un tatuaj pe coapsă şi a ales ca model tricolorul ţării noastre. „Mi-a spus că vine la Bucureşti dacă sunt de acord să-i fac un tatuaj. La momentul respectiv n-am ştiut despre ce este vorba şi-am acceptat. Mai mult, aseară i-am tatuat şi albul ochiilor“, a explicat Costi, argumentând că a avut onoarea să fie cel de-al 88-lea tatuator care îi pictează pielea lui Matt Gone. 

Cele mai solicitate modele din 2013 rămân în zona naţionalistă şi religioasă. Românii îşi tatuează, mai nou, steagul dacic sau chipul lui Ştefan cel Mare. Constantin Azoiţei, organizator

Pe parcursul a trei zile, curioşii veniţi la Turbohalle au avut ocazia să asiste la demonstraţii live, susţinute de tatuatorii experimentaţi, dar şi să-şi încerce norocul la unul dintre concursurile desfăşurate de organizatori. Mircea Stamen, un artist timişorean stabilit însă de doi ani în Olanda, a plecat acasă cu premiul pentru cel mai mare tatuaj înscris în concurs duminică. Opera sa de artă, realizată în decursul a 40 de ore, înfăţişează un omagiu în cinstea vieţii, un desen ce se întinde pe întreg braţul stâng, având ca mesaj central motto-ul „The world is yours“ (Lumea este a ta - n.r.).

Emilio Gonzalez, juratul venit tocmai din Venezuela, a acordat premiul pentru cel mai colorat model unei artiste care a pictat o floare elaborată pe ceafă unei curajoase.

Cel de-al treilea premiu al evenimentului, oferit pentru cel mai spectaculos tatuaj alb-negru, a fost obţinut de Tsoie, un artist originar din Mureş, care a realizat, cu ajutorul acului, chipul unui personaj fioros, demn de cele mai fanteziste filme science fiction (foto).

Omagiu: tatuaj cu Lăcătuş şi Cupa din 86

Printre cei care au participat la Convenţia Internaţională de Tatuaje s-a numărat şi un tânăr microbist, fan înfocat al roş-albaştrilor, care şi-a imprimat pe picior chipul lui Marius Lăcătuş alături de trofeul Cupei Campionilor câştigat de Steaua în 1986. Mândru de victoria echipei favorite, acesta nu a pierdut ocazia de a-i aduce un omagiu unuia dintre jucătorii stelişti care au adus trofeul la Bucureşti. Dacă unii au ţinut morţiş să-şi declare pasiunea pentru sportul-rege, alţii au decis să-şi deseneze pe braţe chipurile apropiaţilor. Astfel, o tânără a plecat de la Turbohalle cu portretul bunicului ei imprimat pe piele, în timp ce mai mulţi băieţi au ales să-şi picteze pe umăr chipurile iubitelor.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice