E bine să numărăm caloriile când vrem să slăbim? Ce spune nutriţionistul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Număratul caloriilor ne poate determina să ignorăm nevoile propriului corp

Atunci când ţinem cură de slăbire şi ne dorim să scăpăm de câteva kilograme, mulţi dintre noi consideră că e suficient să numere caloriile pe care le consumă zilnic. Este însă eficient să ne concentrăm doar acest lucru?

Mulţi oameni irosesc timp şi energie numărând caloriile pe care le consumă pe parcursul unei zile. Fie că ţin o dietă şi îşi doresc să slăbească, fie că pur şi simplu vor să se menţină în formă, ideea că monitorizarea caloriilor este esenţială pentru pierderea în greutate este una din ce în ce mai populară. 

Nutriţionistul Gianluca Mech este de părere că număratul caloriilor ar fi o practică nu doar inutilă, ci şi periculoasă pe alocuri.

Fiecare organism are propria rată metabolică bazală. Pentru a calcula cu exactitate caloriile pe care trebuie să le consumăm pentru a slăbi, trebuie să ne cunoaştem rata metabolică bazală. Să ştim câte calorii arde corpul nostru în fiecare zi, pur şi simplu, pentru a funcţiona la parametri normali. Dacă nu cunoaştem exact această rată metabolică bazală, e imposibil să facem un calcul care să fie în beneficiul propriului organism. Da, putem aproxima un număr de calorii pe care le consumăm zilnic. Dar asta este tot ce obţinem: o aproximare.

Nu ştim câte calorii absoarbe corpul nostru din alimente.Să spunem că ajundem să cunoaştem exact câte calorii trebuie să consumăm zilnic pentru a slăbi. Intervine atunci o altă problemă. Câte calorii absoarbe corpul nostru din alimentele pe care le mâncăm? Mai demult, se credea că 3.500 de calorii ar fi egale cu 2 kilograme. Asta ar însemna că, de câte ori consumăm 3.500 de calorii, ne îngrăşăm 2 kilograme. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Organismul are modul lui propriu de absorbţie a caloriilor, în funcţie de modul în care procesează mâncarea sau cantitatea de fibre pe care aceasta o conţine. De exemplu, absorbim mai multe calorii din carnea gătită faţă de cea crudă. Sau din untul de arahide faţă de arahidele crude. Din cauza diferenţelor de dimensiune, un cartof dulce poate avea mai multe sau mai puţine calorii. Aşa că orice calcul este, din nou, relativ, explică nutriţionistul Gianluca Mech.

Numărul de calorii scris pe ambalaje nu este neapărat corect

Autorităţile internaţionale permit o marjă de eroare de până la 20% atunci când vine vorba despre cifrele regăsite pe etichetele alimentelor. Aşadar, o gustare pe care scrie că are 250 de calorii, ar putea avea de fapt 200. Sau, de ce nu, chiar 300.

Număratul caloriilor ne poate determina să ignorăm nevoile propriului corp

Dacă ne concentrăm mai mult pe calorii decât pe calitatea alimentelor pe care le consumăm sau pe nevoile corpului nostru, suntem cu siguranţă pe un drum greşit. Putem ajunge uneori să mâncăm fără să ne fie foame doar pentru că „ne-au mai rămas calorii” sau să facem foamea doar pentru că nu vrem să depăşim limita impusă. Aveţi încredere în corpul vostru şi semnele pe care acesta vi le transmite! El ştie întotdeauna cel mai bine de ce are nevoie”, este recomandarea nutriţionistului Gianluca Mech.

Nu dăm jos la sală mâncarea pe care o consumăm

„Atunci când ne numărăm caloriile, avem falsa impresie că putem rezolva în sala de sport orice greşeală pe care o facem. Putem consuma mai multe calorii pentru că ştim că apoi facem sport. Dar corpul nu funcţionează aşa. Studii ştiinţifice au demonstrat de-a lungul timpului că sursa caloriilor este crucială, nicidecum numărul lor. În funcţie de sursa caloriilor, corpul alege dacă le stochează ca grăsime, le transformă în energie sau le foloseşte în alt mod. E important de ştiut că atunci când ai un stil de viaţă sănătos şi se întâmplă să faci o greşeală, corpul face astfel încât să nu acumulezi kilograme. Ele încep să se acumuleze abia atunci când greşelile se tranformă ele însele într-un stil de viaţă”, adaugă nutriţionistul.

„În loc să îţi numeri caloriile, e recomandat să îţi compui alimentaţia din produse proaspete, integrale. Priveşte alimentele ca pe alimente, nu ca pe un număr de calorii. Încearcă să îţi priveşti dieta în ansamblul său, nu o analiza doar dintr-un punct de vedere. Concentrează-te pe un stil de viaţă sănătos, în care consumi legume, fructe, cereale integrale, proteine slabe. Mănâncă atunci când ţi-e foame, fără însă a face excese. O dietă echilibrată face ca organismul să-şi găsească propriul echilibru şi să răspundă ca atare. Adică exact aşa cum îţi doreşti!”, recomandă nutriţionistul Gianluca Mech.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie