Spectacolul „Solitaritate“: „un portret al României, dar şi o oglindă a Europei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din spectacolul „Solitaritate“, în regia Gianinei Cărbunariu

Spectacolul de teatru documentar „Solitaritate“, regizat de Gianina Cărbunariu, care se joacă în această perioadă în cadrul Festivalului de la Avignon (4-26 iulie) a fost primit cu elogii de către presa franceză. Jurnaliştii de la publicaţia „ Libération“ spun că această punere în scenă este „un portret al României, dar şi o oglindă a Europei“.

„Solitaritate“, spectacolul regizat de Gianina Cărbunariu şi prezentat de Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon s-a bucurat de un imens succes de public încă de la primele reprezentaţii. De altfel, biletele la toate spectacolele programate până pe 27 iulie s-au epuizat. Spectacolul este însoţit de o expoziţie ce poartă semnătura lui Dan Perjovschi, intitulată „Ziarul Vertical”, parte a proiectului „Moving Cities/Oraşe în mişcare”.

Nu numai publicul, ci şi criticii de teatru prezenţi au reacţionat după vizionarea spectacolului, mai multe cronici elogioase apărând în cele mai importante publicaţii franceze. Cotidianul „Libération“ titrează în mod sugestiv sub semnatura lui René Solis – „La Roumanie des grandeurs“ şi salută forţa dramatică a acestui spectacol, care este „un portret al României, dar şi o oglindă a Europei“. 

„Totul este de vânzare în Solitaritate, începând cu locurile din teatru“, notează autorul, care apreciază şi umorul spectacolului, în care bancurile pe tema capitalismului par sǎ le continue pe cele de altǎdatǎ din vremea comunismului. René Solis are cuvinte de laudă pentru „acuitatea privirii politice“ a Gianinei Cǎrbunariu şi pentru jocul celor nouă actori din distribuţie, cu accent pe prestaţia actriţei Ofelia Popii.

Agenţia France Presse scrie că „noii demoni ai României sunt prezenţi pe scena de la Avignon“, într-un spectacol care vorbeşte despre „marginalizarea romilor, despre individualismul galopant şi despre corupţie“. AFP o citează pe Gianina Cărbunariu, care spune că această piesă nu pretinde să salveze lumea, ci invită în fiecare seară o comunitate să vină la spectacol, să reflecteze şi să-şi împărtăşească ideile. „Dacă nu încercăm să trăim împreună, atunci riscăm să murim cu toţii!“, subliniază autoarea.  

Până acum România a mai fost invitată în secţiunea oficială a Festivalului de la Avignon în anul 1996, când Silviu Purcărete a prezentat „Danaidele“. Au mai fost spectacole invitate în secţiunea OFF, însă după 19 ani are loc a doua invitaţie a unui spectacol din ţara noastră în secţiunea IN (oficială). 

   

Solitaritate” este o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l'Europe şi Le Festival d'Avignon 2014. O producţie originală pentru ORAŞE PE SCENĂ - CITIES ON STAGE, proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene. Un spectacol finanţat cu sprijin din partea Ministerului Culturii din România. Turneul acestui spectacol este realizat, de asemenea, cu sprijin din partea Institutului Cultural Român. 

DISTRIBUŢIA: Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac.

Decor, video şi light design: Andu Dumitrescu; COSTUME: Andrei Dinu; MUZICA: Bogdan Burlăcianu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu; 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model