Rusia se „autodistruge” cu războiul din Ucraina, spune cineastul Kirill Serebrennikov
0Exilat la Berlin, regizorul Kirill Serebrennikov este de părere că artiştii ruşi au de ales astăzi „între a fi Leni Riefenstahl sau Marlene Dietrich”.
„Puteţi alege să fiţi Leni Riefenstahl sau Marlene Dietrich”, spune Serebrennikov pentru AFP, îngrozit de războiul din Ucraina. El a părăsit Rusia natală pentru o chestiune de „conştiinţă”.
Făcând referire la cineasta simbol a celui de-al treilea Reich şi actriţa legendară angajată contra nazismului, cel care este considerat copilul teribil al cinema-ului şi teatrului rus evocă o alegere, vede dileme, cărora trebuie să le facă faţă artiştii din Rusia astăzi.
Dacă artiştii „decid să trăiască pentru totdeauna la Moscova şi să lucreze pentru putere, este alegerea lor, nu vreau să-i judec”, a explicat el. „Alţii încearcă să înceapă o cu totul altă viaţă, (...) este de asemenea alegerea lor”, afirmă Kirill Serebrennikov într/un interviu la Deutsches Theater. „Eu am ales. Nu pot vorbi decât pentru mine”, a adăugat el, afirmând că simte „oroare, tristeţe, ruşine şi durere” în faţa invaziei ruse. Mai ales că este fiul unei ucrainence.
„Pe paşaportul meu sovietic, eram ucrainean. Mama nu avea curajul de a mă trece evreu ca tatăl meu, pentru că este „mai sigur”. Apoi, după, toată lumea a devenit rus”, spune regizorul.
Plecând legal din Moscova în urmă cu o lună, după ce a fost acuzat de delapidare într-un proces considerat politizat de susţinătorii săi, el spune că este „privilegiat”, cu un apartament la Berlin şi invitaţii peste tot în Europa: urmează să prezinte un film la Festivalul de la Cannes, o operă la Amsterdam şi o piesă la Festivalul de la Avignon.
„Unii artişti (...) nu au bani, nici viză”, spune cineastul în vârstă de 52 de ani. Dar a plecat şi pentru că era o chestiune de conştiinţă, asigură Serebrennikov, care se afla în timpul filmărilor la „Limonov”, despre disidentul rus.
Nu ştie când îşi va revedea patria sau pe tatăl în vârstă de 90 de ani, care a rămas la Rostov-pe-Don, oraşul natal de la graniţa cu Ucraina. Nu vrea să vorbească despre exil, ci despre o „nouă pagină în viaţa mea”.
Potrivit lui, Cortina de Fier este mai rea decât în vremea sovietică. „Spre sfârşitul URSS se simţea un miros de putregai, era clar că s-a terminat. Astăzi, acest gust de sânge şi frică îi va face pe mulţi să sufere”. Pentru el, „crimele oribile (din Ucraina) arată ca o autodistrugere”, estimând că acest conflict este rezultatul „mai multor ani de propagandă teribilă”.
Cu toate acestea, regizorul nu se simte bine cu impunerile adresate artiştilor ruşi. „Nu este chiar grozav când cineva te obligă să spui da sau nu. Ne aminteşte de ceva”. Şi chiar dacă ideea că artiştii devin „câini ai războiului”, el asigură: „Poţi alege să fii Leni Riefenstahl sau Marlene Dietrich; este o alegere şi trebuie să o respectăm”. În Rusia, „aproape în fiecare zi există procese împotriva persoanelor care au scris pe reţelele de socializare şi articole sau au ţinut o pancartă pe care scrie „Nu războiului”. Spui ceva şi imediat te arestează poliţia”.
El consideră că există mai multe forme de rezistenţă. Citează ca exemplu regizorii care au refuzat să-şi primească premiul la prestigioasa ceremonie Masca de Aur, preferând să-l dedice lui Dmitri Muratov, co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi redactor-şef al revistei de investigaţie Novaya Gazeta. „Am încercat, de asemenea, să protejăm un artist (Sasha Skochilenko, n.r.) care a schimbat etichetele de preţ în supermarketuri cu informaţii despre război. (…) Azi este în închisoare”.
Cunoscut pentru creaţiile sale îndrăzneţe, sprijinul pentru persoanele LGBT+, artistul a fost condamnat în 2020 pentru delapidare la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, cu interdicţia de a părăsi Rusia. Regizorul filmelor „Leto” şi „The Fever of Petrov” „vrea doar să fie un artist”. Dar, adaugă el, „uneori oamenii care fac teatru sau artă spun: „Nu am nimic cu politica”, dar, în general, arta este Politică”.