Pe urmele lui Constantin Brâncuşi: „Când a văzut ţuica a rămas puţin emoţionat şi a început să vorbească româneşte, iar el m-a servit cu şampanie“
0Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe au făcut publice documente şi informaţii inedite despre viaţa marelui sculptor Constantin Brâncuşi.
Documente din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe identificate de ministru consilier dr. Monica Joiţa atestă faptul că Brâncuşi a fost dintotdeauna o personalitate culturală mereu preţuită la Ambasada României la Paris, prima referire la acesta din arhivă datând încă din 1905, când şeful misiunii diplomatice l-a recomandat pe tânărul sculptor român pentru obţinerea unei burse la Şcoala Naţională de Arte Frumoase a Franţei.
În perioada interbelică, Constantin Brâncuşi era unul dintre invitaţii de onoare obişnuiţi ai misiunii diplomatice a României din capitala Franţei şi chiar şi după instaurarea comunismului în România, Ambasada României la Paris l-a tratat cu acelaşi respect.
În anii ’50, a fost vizitat de consilierul de legaţie Gheorghe Pascu la 22 august 1956, sculptorul român i-a spus că nu se întoarce în ţară din cauza comuniştilor. În relatarea făcută, consilierul consemnează: „I-am arătat albumele aduse, în special cele ce se refereau la satul lui natal. A recunoscut imediat casa lui părintească, biserica şi alte locuri. Am început să discutăm despre satul lui şi încetul cu încetul atmosfera s-a încălzit. M-a întrebat ce este în sticle: când a văzut ţuica a rămas puţin emoţionat şi a început să vorbească româneşte. El a arătat că a plecat din ţară (de acasă) la vârsta de 11 ani. De atunci trăieşte în Franţa şi nu se întoarce numai din cauza comuniştilor“. În continuare, acesta mărturisea: „M-a servit cu şampanie şi s-a scuzat că e bolnav şi nu poate să-mi arate atelierul, dar când se va face ceva mai bine să-l vizitez pentru a-mi arăta atelierul. La plecare a insistat din nou să-l vizitez“.
Reprezentanţii noului regim din România încercau cu disperare să îi intre în graţii marelui sculptor, o asociere publică a acestuia, chiar şi indirectă, printr-o eventuală donaţie a operelor sale către România, putând însemna enorm pentru conducerea comunistă de la Bucureşti, din punctul de vedere al imaginii şi legitimităţii.
Printre miturile despre Brâncuşi este vehiculată insistent informaţia potrivit căreia, la începutul anilor 1950, Constantin Brâncuşi ar fi intenţionat să doneze statului român atelierul său de la Paris, cu tot cu operele sale, dar autorităţile comuniste ar fi refuzat oferta. În sprijinul acestei aserţiuni este citat un proces verbal de la o şedinţă a Academiei Române din 7 martie 1951, în care sculptorul Ion Jalea a prezentat o comunicare despre opera lui Brâncuşi, prezentând şi numeroase planşe şi publicaţii cu reproduceri ale celor mai importante opere de artă ale acestuia. “Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extreme, cazul Brâncuşi trebuie să fie discutat pentru că ridică probleme importante”.
Astfel, prezentarea lui Ion Jalea a determinat câteva intervenţii pro şi contra ale participanţilor la şedinţă, consemnate sumar în procesul verbal de şedinţă. În timp ce George Călinescu, Alexandru Graur sau George Oprescu l-au criticat pe Constantin Brâncuşi pentru că nu adera la valorile “realismului socialist”, de cealaltă parte, Camil Petrescu, Geo Bogza şi Victor Eftimiu, printre alţii, au fost de părere că Brâncuşi reprezenta un adevărat simbol artistic al României şi ar fi trebuit să îi fie apreciată valoarea. Această dezbatere despre arta lui Constantin Brâncuşi nu conţine nicio referire la presupusa ofertă de donaţie a sculptorului.
Vă mai recomandăm:
Guvernatorul Deltei Dunării: „Construcţiile care se ridică pe plaja Corbu ar putea fi un precedent“