„Navigând prezentul: Seria de discuţii artistice”, în viziunea contemporanilor din România şi Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din videoclipul The Ecstasy of Giving, aparţinând artiştilor, GALLLERIAPIÙ (Bologna) şi Galeria Suprainfinit (Bucureşti)

Startul seriei online de discuţii artistice româno-suedeze pe teme referitoare la arta vizuală contemporană, „Navigând prezentul: Seria de discuţii artistice”, se va da pe pagina Facebook a ICR Stockholm, joi, 25 februarie.

De la ora 17.00 (ora Suediei) şi ora 18.00 (ora României), va rula primul episod care deschide este o serie de conversaţii online cu artişti români şi suedezi care discută despre artă, voinţa artistică, curajul şi abilitatea de a imagina noi scenarii ca antidoturi pentru unele dintre acele situaţii cu care ne confruntăm în prezent. Aceasta va avea loc în limba engleză, va fi moderată de curatoarea suedeză, preşedinta secţiunii suedeze a Asociaţiei de Artă Nordică (Nordiska konsförbundet), Sara Rossling şi se va desfăşura pe tot parcursul anului 2021, în format online, pe canalele media ale ICR Sockholm.

În primul episod al seriei, cu titlul „Suprainfinit, empatia şi speranţa ca materiale artistice”, Sara Rossling îi va avea ca invitaţi pe Erika Olea, Maria Farcaş şi Dragoş Olea, membri ai colectivului transdisciplinar Apparatus 22. Vor fi aduse apoi în discuţie aspecte precum imaterialul şi imaginarul ca materiale artistice, raportate la discuţiile despre colectivitate, structura lumii artistice, durabilitate, actuala scenă culturală, post-pandemie şi arta „navigării” acestui prezent. Discuţia live ce va fi difuzată pe pagina de facebook a ICR Stockholm se va încheia cu o serie de întrebări şi răspunsuri adresate de public invitaţilor.

„Astfel de proiecte, cu derulare pe întreg parcursul anului, menţin legăturile dintre artiştii din cele două ţări, oferă continuitate în eforturile de promovare culturală ale echipei ICR Stockholm. Este important ca, în această perioadă încă dificilă, să expunem creativitatea românească nu doar cu anumite ocazii, ci să o permanentizăm, mai ales prin canalele de comunicare online”, susţine Mirel Taloş, preşedintele interimar al Institutului Cultural Român.

Apparatus 22 este un colectiv transdisciplinar de artă, iniţiat în ianuarie 2011, în Bucureşti, de membrii actuali – Erika Olea, Dragoş Olea, Maria Farcaş – împreună cu Ioana Nemeş (1979 – 2011). Începând din 2015, membrii colectivului lucrează între Bucureşti şi Bruxelles. Apparatus 22 se consideră un colectiv de artişti, interesaţi de explorarea relaţiilor complexe dintre economie, politică, studii de gen, religie, mişcări sociale şi dintre modă | sistemul fashion, cu scopul de a dezvălui teme de reflecţie asupra societăţii contemporane. O serie de lucrări şi proiecte foarte diverse – instalaţii, performance-uri, texte ce includ referinţe şi experienţe din design, sociologie, economie şi literatură – formează practica artistică a colectivului, pentru care graniţele dintre realitate şi ficţiune, dintre naraţiune şi abordare critică se contopesc firesc.

FOTO: Natalia Diacenko GALLLERIAPIÙ (Bologna) şi Galeria Suprainfinit (Bucureşti)

Lucrările Apparatus 22 au fost prezentate în numeroase expoziţii şi festivaluri în instituţii precum: La Biennale di Venezia 2013, MUMOK, Vienna (AT), Muzeul Brukenthal, Sibiu (RO), MAK, Vienna (AT), Steirischer Herbst, Graz (AT), Akademie Schloss Solitude, Stuttgart (DE), Salonul de Proiecte, Bucureşti (RO), Museion, Bolzano (IT), TIME MACHINE BIENNIAL OF CONTEMPORARY ART, D-0 ARK UNDERGROUND, Konji (BIH), TRAFO Gallery, Budapesta (HU), Futura, Praga (CZ), Centrul Pentru Artă Contemporană Ujazdowski, Varşovia (PL), Württembergischer Kunstverein Stuttgart (DE), MNAC, Bucureşti (RO), KunstMuseum Linz (AT), Osage Foundation (Hong Kong), Progetto Diogene, Turin (IT), Drodesera Festival, Dro (IT), Young Artists Biennial, Bucharest (RO), Oberwelt, Stuttgart (DE), Galeria Nicodim, Bucureşti (RO), Nieuwe Vide, Haarlem (NL), Nest, Den Haag, (NL), Académie Royale des Beaux-Arts de Bruxelles (BE), CIAP, Hasselt (BE), Barriera, Turin (IT), De Appel (NL) ş.a.

De asemenea colectivul activează şi în afara instituţiilor prin intermediul performance-urilor în spaţiul public, a intervenţiilor în spaţii private sau în alte forme hibride.

Sara Rossling, curatoare şi scriitoare independentă suedeză, lucrează cu proiecte de artă bazate pe cercetare, expoziţii şi programe publice, rezidenţe şi artă publică. În activitatea sa, este interesată de gândirea interdisciplinară, sustenabilitate şi răspunsul artistic la problemele societăţii, organizând astfel expoziţii în Suedia şi în străinătate. Printre proiectele actuale ale curatoarei suedeze sunt incluse Konstväxlingar (Schimburi de artă) desfăşurat în reţeaua de metrou a oraşului Stockholm, cu un program video public în staţia Skanstull în perioada 2020-2021 şi Skåneleden Konst - In Motion, un proiect de artă publică „în afara oraşelor” la intersecţia dintre artă, sănătate şi natură, în trei municipalităţi din sudul Suediei.Din 2020, Sara Rossling este preşedinta secţiunii suedeze a Asociaţiei de Artă Nordică (Nordiska konsförbundet)

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”