„Love Building“, în competiţia oficială a Festivalului de Film din Albania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Love Building“, debutul în lungmetraj al regizoarei Iulia Rugină, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Tirana (Albania), aflat la cea de-a 11-a ediţie şi care se va desfăşura în perioada 23-31 octombrie.

După ce va fi prezentat la Festivalul de Film de la Varşovia (11-20 octombrie), lungmetrajul va rămâne în Polonia, unde va fi proiectat la cea de-a 11-a ediţie a Tofifest International Film Festival din Torun, filmul fiind inclus în secţiunea New Romanian Cinema.

Filmul Iuliei Rugină a putut fi vizionat pentru prima dată în România în luna aprilie a acestui an, în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional Bucureşti (B-EST), unde a obţinut premiul publicului şi menţiunea specială a juriului. În luna iunie, „Love Building“ s-a întâlnit cu publicul clujean la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde a fost prezentat în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

„Love Building“ este o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să „repare“ relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. Astfel, 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online