Directorul Astra Film Festival: „Numai «Festivalul Enescu» este îngrijit de Ministerul Culturii şi nu e prea bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, Dumitru Budrală, afirmă că bugetul festivalului este de 200.000 de euro, unul mic comparativ cu ale altor evenimente, dând exemplul Festivalului „George Enescu“, pe care îl consideră ca fiind singurul „îngrijit“ de Ministerul Culturii.

Directorul AFF, Dumitru Budrală, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă că bugetul alocat ediţiei din acest an a evenimentului este de 200.000 de euro

„Bugetul festivalului este unul mic în comparaţie cu alte evenimente, vecine, surori care au început chiar cu un an mai târziu decât Astra Film. Cam 200.000 de euro, dar aş vrea să luaţi în calcul că noi nu avem săli de cinema. O foarte mare parte din buget se duce pe chiria de la Casa de Cultură (Casa de Cultură a Sindicatelor, unde are loc fetivalul - n.r. ) şi pe transformarea acelor săli în săli de cinema“, a declarat Dumitru Budrală, care a adăugat că „AFF a fost ignorat de 15 miniştri ai Culturii“, din punct de vedere al finanţării.

Ministrul Culturii... dacă ne imaginăm că are cinci copii, doar pe unul îl îngrijeşte, unuia îi dă haine şi mâncare, iar pe ceilalţi îi lasă flămânzi şi zdrenţăroşi. Numai «Festivalul Enescu» este îngrijit şi nu e prea bine.   Dumitru Budrală, director AFF

Fiind întrebat dacă şi actualul ministru a ignorat festivalul, Budrală a răspuns: „Ministrul Culturii... dacă ne imaginăm că are cinci copii, doar pe unul îl îngrijeşte, unuia îi dă haine şi mâncare, iar pe ceilalţi îi lasă flămânzi şi zdrenţăroşi. Numai «Festivalul Enescu» este îngrijit şi nu e prea bine“.

E foarte important un premiu, pentru că cei care îşi înscriu opera aşteaptă şi o recunoaştere bănească. Şi mie îmi place, dacă merg în străinătate, să primesc o diplomă, dar dacă-mi dă şi ceva bani, nu mă supărar.   Dumitru Budrală, director AFF

De asemenea, directorul AFF a precizat că Ministerul Culturii a finanţat ediţia aniversară, din acest an, cu suma de 50.000 de lei, dar asta după ce s-au făcut numeroase adrese în acest sens. Totodată, Budrală a spus că la ediţia a XX-a a AFF se vor acorda premii totale în valoare de 20.000 de euro. „E foarte important un premiu, pentru că cei care îşi înscriu opera aşteaptă şi o recunoaştere bănească. Şi mie îmi place, dacă merg în străinătate, să primesc o diplomă, dar dacă-mi dă şi ceva bani, nu mă supăr “, a afirmat Budrală.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Studioului Astra Film din Sibiu, ediţia din acest an a festivalului va cuprinde o întreagă secţiune aniversară, în cadrul căreia va fi prezentată o retrospectivă a celor mai apreciate filme de la ediţiile de până acum, o serie de dezbateri despre evoluţia documentarului în România, dar şi prezentarea unora dintre cele mai bune documentare româneşti.

Ediţia a douăzecea a AFF va avea loc, între 14 şi 20 octombrie, la Sibiu.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite