Drapelul lui Carol I, stindardul neatârnării României. „Dându-vă drapelul corpului, vă încredinţez onoarea României“
0După înlăturarea lui Cuza şi venirea pe tron a lui Carol I, în 1866, s-a pus problema modificării însemnelor de stat. Noile steaguri româneşti au păstrat numeroase elemente de la cele anterioare, la care s-au adăugat simbolurile noii case domnitoare. Aveau să intre în istorie în timpul Războiului de Independenţă şi în momentul încoronării lui Carol I, rege al României.
26 martie 1867. Zi decisivă pentru stabilirea steagurilor de luptă româneşti. Adunarea Deputaţilor, for legislativ al României, se reunea în şedinţă pentru a stabili prevederile Legii pentru fixarea armelor României, ce avea să fie adoptată o lună mai târziu. Fostul prim-ministru Nicolae Golescu a propus ca steagul românesc să fie întocmai ca acela de la 1848. Oricum, Constituţia României din 1866 prevedea, la articolul 124: „Culorile Principatelor Unite urmează a fi albastru, galben şi roşu“. Legea, adoptată pe 24 aprilie, hotăra că ordinea se păstra, începând cu albastru la hampă, însă culorile aveau să fie dispuse vertical, şi nu orizontal, aşa cum erau modelele anterioare. Legea stipula, de asemenea, că stema ţării avea să apară numai pe drapelele princiare şi pe cele ale armatei, nu şi pe cele civile.
În urma adoptării legii de modificare a drapelurilor României, un raport redactat de fostul premier Mihai Kogălniceanu, dar în asentimentul mai multor lideri români, printre care Cezar Bolliac, Dumitru Brătianu – fratele lui Ion C. Brătianu, primar al Bucureştiului în momentul sosirii în România a lui Carol I –, Constantin Grigorescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Cantacuzino etc., evidenţia în chip idealist şi măreţ semnificaţia noului simbol naţional: „Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul Unirii principatelor. El este un ceva mai mult: el este însuşi drapelul naţionalităţii române din toate ţările locuite de români“. Carevasăzică, era mai mult decât drapelul României Mici, celei încă aflată, de fapt, sub jugul otoman.
Cele două steaguri adoptate – cel princiar, devenit ulterior, regal, şi cel de luptă – nu difereau prea mult. Diferenţa era dată de proporţiile fâşiei de culoare galbenă, care în cazul drapelului princiar avea o lăţime dublă faţă de cea roşie şi de cea albastră.
Nihil sine deo
Foto dreapta: Drapelul princiar al regelui Carol I
Noua lege adoptată de Carol I semăna, întrucâtva, cu cea lăsată moşternire de Cuza. Totuşi, de-a lungul timpului au apărut mai multe modificări, cea mai însemnată fiind cea din 1872. Cuprindea un scut încoronat princiar, împărţit în patru: în cartierul unu, pe fond azuriu, se afla acvila de aur, cruciată şi încornată princiar, cu sceptrul în gheara stângă şi cu spada în dreapta, iar în partea superioară se află în soare; în al doilea cartier, pe fond roşu, era reprezentat un cap de bour, cu o stea în şase colţuri între coarne şi cu o semilună la crai nou în partea superioară; în cel de-al treilea cartier se afla stema Olteniei, un leu de aur, încoronat, ieşind dintr-o coroană şi cu o stea în şase colţuri în labe; cel de-al patrulea cartier a fost rezervat Mării Negre şi au fost reprezentaţi doi delfini de aur, afrontaţi, care după 1878, vor reprezenta Dobrogea. În centru, peste cele patru părţi ale scutului erau însemnele familiei Hohenzollern – un scut sfertuit, cu un câmp alb în cartierele unu şi patru şi unul negru în cartierele doi şi trei. Scutul este susţinut de-o parte şi de alta de doi lei de aur, simbolizând Dacia. În partea inferioară, pe o panglică albastră ce înconjoară scutul şi leii, se află deviza familiei princiare, inscripţionată în aur: „Nihil sine deo“ (n.r. – Nimic fără Dumnezeu). Întregul ansamblu de simboluri este înconjurat de o cunună de lauri. Stema aceasta avea să rămână în vigoare, în mod legal, până în anul 1921. În colţurile steagului se află cifra domnitorului – două litere „C“ întrepătrunse –, înconjurate de o cunună de lauri şi încoronate princiar.
Acest steag de luptă a condus trupele române în Războiul de Independenţă. Pe 17 iulie 1877, la cartierul general de la Poiana, când au fost înmânate câteva steaguri, Carol I le-a spus ostaşilor români prezenţi: „Dându-vă drapelul corpului, vă încredinţez onoarea României, pe care o pun astfel sub scutul curajului, devotamentului şi abnegaţiunii voastre. Pentru prima oară se prezintă solemna ocaziune de a primi drapelul în preziua mergerei pe câmpul de onoare; căutaţi a-l încununa d-o nemuritoare glorie“. Se pleca spre Războiul de Independenţă, se intra într-o nouă eră istorică. L-au auzit soldaţii pe domn şi au luptat.
Din 21 noiembrie, SCRIE-I ROMÂNIEI!
Drapelul lui Carol I este unul dintre premiile pe care le poţi câştiga la concursul „Scrie-i României!“, organizat de „Adevărul“ de 1 Decembrie, care se va desfăşura în perioada 21 noiembrie-1 Decembrie. Vezi Regulamentul concursului.