Dezbatere despre viaţa în închisoare, pornind de la „Legăturile de sânge“ ale Aurorei Liiceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi seară, de la 18.00, autoarea Aurora Liiceanu se va întâlni cu publicul la Ceainăria Cărtureşti Verona, unde va dezbate subiectul vieţii trăite în închisoare, tematică pe care a abordat-o în cel mai recent volum al său, „Legături de sânge. Povestea Ioanei“.

Alături de Aurora Liiceanu, la dezbatere se vor alătura Mihai Ioan Micle, doctor în psihologie şi contributor la documentarea cărţii, Dan Antonescu, specialist criminolog şi Iuliana Alexa, redactor-şef al revistei „Psychologies“.

Volumul lansat de psihologul Aurora Liiceanu în luna iulie spune povestea Ioanei, zisă şi Biba, o femeie obişnuită, la prima vedere. Încă tânără, energică, se ocupă de casă şi de iubitul bolnav. Ea are însă o poveste cutremurătoare: în urmă cu mai mulţi ani, şi-a ucis in bataie fratele. Ce anume a împins-o la acest gest? A fost un simplu impuls sau urmarea unei copilării marcate de abuzuri? Ioana crede că un moment esenţial i-a schimbat destinul – cel în care şi-a invitat fratele mai mare să locuiască împreună. Ştie că este vinovată, dar nu pare să aibă remuşcări pentru răul pe care l-a făcut. Pornind de la povestea ei, Aurora Liiceanu schiţează un tablou realist al vieţii în închisoare şi încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.

Aurora Liiceanu este doctor in psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franta). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012) si Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013).

Mihai Ioan Micle este doctor în psihologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, consilier în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi profesor asociat la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Are un master în Psihologie organizaţională şi economică, o specializare postuniversitară în Psihodiagnostic şi psihoterapie experienţială, studii postdoctorale în domeniul Managementului cercetării avansate şi Expertizei medico-legale psihiatrice. Este autorul volumului Climatul organizaţional – factor de progres în raportul motivaţie-performanţă (2009) şi coautor a inca sapte volume; redactor al Revistei de psihologie/Romanian Journal of Psychology. A primit Premiul Academiei Romane „Constantin Radulescu-Motru” (colectiv) pentru lucrarea Incalcarea legii ca stil de viata. Vulnerabilitatea adolescentilor la criminalitate (2009).

Articole pe aceeaşi temă: 

Legături de sânge sfârşite în închisoare

În cel mai recent volum al Aurorei Liiceanu, inspirat după un caz real, autoarea povesteşte experienţa unei femei care şi-a ispăşit pedeapsa după gratii, fiindcă şi-a ucis fratele în bătaie.

INTERVIU Aurora Liiceanu: „M-am gândit ce crime aş putea face“

Cazul deţinutei Ioana, pe care l-a studiat vreme de mai mulţi ani şi care e disecat în cartea „Legături de sânge“, a determinat-o pe Aurora Liiceanu să se analizeze şi pe sine.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat