Concursul Internaţional George Enescu 2022: violonista Maria Marica a câştigat finala Secţiunii Vioară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Marica a câştigat Concursul Internaţional George Enescu 2022, la Secţiunea Vioară, iar pe locurile următoare s-au situat românul Ştefan Aprodu şi francezul Gregoire Torossian.

Maria Marica a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2022 FOTO festivalenescu.ro

Maria Marica a studiat vioara de la vârsta de şapte ani şi este în prezent îndrumată de David Grimal, la Universitatea de Muzică din Saarbrucken.A susţinut recitaluri şi concerte atât în România, cât şi în Franţa, Italia, Germania şi Statele Unite şi este laureată a mai multor concursuri din România.

A concertat în formule camerale alături de muzicieni renumiţi, precum Marc Coppey, Philippe Cassard, David Grimal, Frans Helmerson, Boris Brovtsyn, Sergey Malov, Victor Julien-Laferriere şi Solenne Paidassi.

Este membră a Ansamblului Les Dissonances şi a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut şansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin.

Maria a fost susţinută în trecut de Fundaţia Constance et Andrei Rhoe şi de MOL România şi în prezent este susţinută financiar printr-o bursă a statului german.

Doi români şi un francez au urcat marţi seară, de la ora 18,00, pe scena Ateneului Român în finala Secţiunii de Vioară a Concursului Internaţional George Enescu 2022, cu lucrări de Brahms şi Ceaikovski. Finala, constând în trei concerte cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Wilson Hermanto, a avut loc în Sala Mare a Ateneului Român.

Juriul Secţiunii de Vioară la ediţia 2022 a Concursului Enescu a fost format din: Dmitry Sitkovetsky (preşedintele Juriului), Remus Azoiţei, David Grimal, Frank Huang, Simon James, Paul Kantor, Silvia Marcovici, Igor Petrushevski şi Krzysztof Wegrzyn.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică