Când ne transformăm în cei mai mari duşmani ai noştri
0Uneori, obstacolele pe care trebuie să le depăşim în viaţă sunt, de fapt, „creaţii“ personale. Ne autosabotăm şi dăm vina pe altceva sau altcineva, fără să realizăm că avem de luptat cu noi înşine.
Unii amână luarea deciziilor chiar dacă acest lucru le afectează starea de bine, alţii îşi fac rău transformând modestia într-o continuă negare a propriilor calităţi. Indiferent de forma pe care o iau, oamenii reuşesc să „construiască“ unele dintre cele mai mari piedici în calea devenirii şi fericirii lor, atrage atenţia psihologul Susanna Halonen într-un articol pentru „Psychology Today“ .
1. Mascarea emoţiilor negative
„Ajutorul care face rău“, aşa poate fi rezumat comportamentul persoanelor care încearcă să facă faţă unor probleme emoţionale, dar ajung să dea naştere altor probleme. De exemplu, mâncatul compulsiv reprezintă o formă de autosabotare, când apare la persoanele care găsesc un anumit confort psihic în acest comportament. La fel, consumul de alcool, de medicamente sau de droguri sunt tot atâtea false „soluţii“ la care oamenii apelează în loc să găseasca o rezolvare reală.
2. Amânare fără sfârşit
Atunci când ne complacem la gândul că ştim ce avem de făcut şi că vom acţiona la momentul potrivit, dar fără să se şi întâmple acest lucru, nu facem decât să ne subminăm liniştea de fiecare zi. De fapt, ne păcălim cu fiecare alegere de acest gen pe care o facem, explică Halonen. Frica de necunoscut se află de cele mai multe ori la baza acestei amânări cronice (procrastinare, aşa cum este numită de psihologi).
Un studiu al University of Calgary’s Haskayne School of Business spunea chiar că unul din cinci oameni sunt procrastinatori cronici şi că ajung să-şi pună în pericol locul de muncă, relaţiile personale şi chiar sănătatea pentru că nu fac lucrurile importante la timpul lor.
3. Modestia dusă la extrem
Avem nevoie de curaj inclusiv pentru a accepta că avem anumite calităţi ce nu pot fi contestate. Multe persoane ajung să-şi diminueze meritele în ochii celorlalţi, dar şi ai lor, refuzând să vadă că au dovedit pricepere într-o direcţie anume. Psihologul Susanna Halonen descrie această atitudine drept estomparea propriului eu, cu referire la modul în care reuşim să devenim invizibili prin propriul efort. Specialistul subliniază faptul că femeile sunt cele mai predispuse spre acest tip de comportament, adesea având convingerea că astfel se vor face mai plăcute în ochii celorlalţi.
4. Învinuirea permanentă
„Am făcut tot ceea ce nu ar fi trebuit să fac“, iată cum se pedepsesc cei care devin prizonierii autosabotării, proces complex şi tragic care presupune un lung şir de decizii neinspirate luate în speranţa că vor duce la rezolvarea unei prime alegeri neinspirate. Acest tipar se poate observa cel mai bine în cazul dependenţilor, care pot oferi oricând o paradă de scuze şi motive imaginare doar pentru a evita realitatea pe care o consideră mult mai dureroasă.