Un bărbat pasionat de călătorii marchează într-un mod inedit fiecare destinaţie vizitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harta lumii se întinde pe cea mai mare parte din spatele americanului William Passman FOTO Daily Mail

Americanul William Passman este atât de îndrăgostit de ideea de a vizita lumea încât a luat de decizia de a ţine evidenţa locurilor în care ajunge apelând la ajutorul unui artist tatuator.

Globetrotter-ul în vâstă de 59 de ani, originar din Louisiana, SUA, şi-a tatuat pe spate harta lumii şi, ori de câte ori ajunge într-un loc nou, colorează pe hartă zona în care se regăseşte ţara respectivă. 

William Passman a ieşit la pensie de câţiva ani, are paşaport abia din 2006, dar în scurt timp a reuşit să viziteze nu mai puţin de 70 de state. Bineînţeles, harta desenată pe spate atrage atenţia localnicilor, dar şi a altor călători.

„De regulă, oamenii sunt încântaţi când află despre harta mea, iar mulţi dintre cei care călătoresc cu rucsacul în spate, la fel ca mine, mi-au mărturisit că s-au gândit şi ei să facă acelaşi lucru“, a povestit Passman pentru publicaţia Daily Mail.

„M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am adus aminte cât de mult mi-am dorit în tinereţe să pot vedea lumea întreagă“, a dezvăluit bărbatul momentul în care a decis să-şi facă bagajele şi să plece în lumea largă.  

Până acum, americanul a văzut mare parte din America de Sud, Europa şi Africa de Sud, Rusia şi Australia, dar şi China.

William Passman nu uită să treacă pe hartă fiecare ţară vizitată FOTO Daily Mail

Îşi aduce aminte cu mare plăcere de ziua în care a ajuns la Cascada Iguazu, de la graniţa dintre Argentina cu Brazilia, când a realizat că toţi ochii turiştilor erau aţintiţi asupra lui doar pentru că îşi dăduse jos tricoul ud. „Toate aparatele de fotografiat erau îndreptate spre spatele meu în loc să se concentreze asupra cascadei,“ a relatat Passman întâmplarea.   

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG