Destinații de vis. Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa în acest an FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgurile de Crăciun sunt locuri grozave pentru a găsi cadouri unice ca să umpleți ghetele de Moș Nicolae ori ciorapii uriași și locul de sub brad, de Crăciun, arată un articol publicat de Euronews. 

Târgul de Crăciun de la Viena FOTO Shutterstock

Cu mici cabane din lemn înșirate cu lumini și vin fiert din metru în metru, piețele de Crăciun sunt pline de bucurie de sărbătoare. Ele au apărut în Germania, în Evul Mediu, iar acum sunt o piesă de rezistență în multe orașe europene.

Fiecare țară are specificul său propriu pentru târgurile de sărbători, de la tarabele care vând haine confecționate manual în Austria până la bijuterii contemporane și elegante în Finlanda. Nu ratați nici produsele locale, cum ar fi dulciurile picante și castanele prăjite.

FOTO Shutterstock

Retrăiește tradițiile străvechi în Salzburgul înzăpezit

În umbra Alpilor plini de zăpadă, târgul de Crăciun „invadează” centrul orașului Salzburg în fiecare an.

Pitoreștile tarabe înghesuie unele în altele în piețele principale ale orașului austriac arată de parcă ar fi ieșit dintr-o carte de povești de Crăciun. Aici puteți găsi cadouri de calitate, cum ar fi globurile pictate manual și tricotaje lucrate manual. Și gustați niște turtă dulce picantă și șnaps pe măsură ce umblați după cadouri interesante.

Dacă atmosfera de sărbătoare vă inspiră să cântați niște colinde de Crăciun, puteți să vă alăturați colindătorilor locali, în zilele de marți.

Există, de asemenea, concerte gratuite zilnic la ora 17:00 în fața catedralei.

Deschis: 17 noiembrie 2022 - 1 ianuarie 2023.

FOTO Shutterstock

Faceți o piruetă pe patinoarul din Budapesta

Târgul Bazilica din Budapesta se desfășoară în fața monumentalei biserici neoclasice Sf. Ștefan.

În fiecare seară, în timpul Adventului, pe fațada bazilicii sunt proiectate scene religioase și povești de Crăciun.

În timp ce așteptați spectacolul, faceți o piruetă pe patinoarul care înconjoară un brad de Crăciun maiestuos.

Există, de asemenea, tarabe cu produse artizanale, cum ar fi păpuși rusești pictate manual și mâncăruri locale, precum produse de patiserie „flodni” umplute cu mac, nucă, mere și gem de prune.

Deschis: 19 noiembrie 2022 - 1 ianuarie 2023.

FOTO Shutterstock

Lăsați-vă inspirați de luminile din Bruges

Bruges strălucește cu adevărat iarna, mai ales în perioada Crăciunului. Orașul flamand strălucește cu tarabele din piață pline de cadouri și cu un patinoar înconjurat de lumini sclipitoare.

Orașul belgian găzduiește două târguri de Crăciun, putând colinda atât printre tarabele din ​​ Markt, cât și în Simon Stevinplein.

Beți niște vin fiert pentru a vă încălzi și apoi urmăriți încântătorul spectacol Light Experience Trail (Calea Luminii. n.ed.) care luminează piețele și monumentele orașului.

Deschis: 25 noiembrie 2022 - 8 ianuarie 2023.

FOTO Shutterstock

Cumpărați cadouri elegante cu care să umpleți ciorapii, în Helsinki

De departe, cel mai elegant târg de Crăciun se găsește în capitala Finlandei. Designul nordic elegant este bine reprezentat la târgul festiv de la Helsinki .

Tarabele vând produse tipice realizate manual, cum ar fi ornamente „himmeli” - jucării din lemn cu design geometric minimalist -, șosete din lână tricotate și bijuterii contemporane.

După o după-amiază obositoare de cumpărături, treceți pe la un restaurant pop-up și gustați preparatele speciale de sezon.

Deschis: 1 decembrie 2022 - 22 decembrie 2022.

FOTO Shutterstock

Gustați niște grog în Praga

Pe fundalul turnurilor din secolul al XIV-lea ale bisericii Maicii Domnului și clădirilor baroc colorate, târgurile din Praga sunt magnifice.

Acest târg festiv este ideal pentru iubitorii de mâncare. Încălziți-vă cu cârnați prăjiți la grătar, pâine cu brânză și usturoi, dar și clătite proaspăt făcute.

Conform tradiției cehe, renunțați la vinul fiert și beți un pahar de grog - un amestec de rom, apă fierbinte, zahăr și lămâie.

Deschis: 26 noiembrie 2022 - 6 ianuarie 2023.

FOTO Shutterstock

Încheiați anul în încântătorul Edinburgh

Inima Edinburgh-ului se transformă într-un tărâm al minunilor de iarnă în perioada sărbătorilor.

În jurul străzii Princes, veți găsi un patinoar, plimbări la târguri, grota lui Moș Crăciun și un atelier de spiriduși.

Acest târg merită tot efortul de a-l vizita, deoarece Edinburgh-ul impresionează cu adevărat în timpul sărbătorilor pentru noul an.

Cunoscută sub numele de Hogmanay în Scoția, o procesiune eterică cu torțe are loc prin orașul vechi la sfârșitul lunii decembrie. Asigurați-vă că participați și la dansul tradițional ceilidh.

Deschis: 19 noiembrie 2022 - 3 ianuarie 2023.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie