Video Traseul spectaculos de creastă din Făgăraș. Trece peste un tunel de pe Transfăgărășan VIDEO

0
Publicat:

Pentru pasionații de drumeții montane care au o experiență de minimum câțiva ani, un spectaculos traseu este cel de creastă din Făgăraș. Acesta merge de la Șaua Caprei și ajunge la Șaua Cleopatra, având o lungime totală de șapte kilometri.

Traseul are multe peisaje de neuitat FOTO Google Maps

Traseul poate fi parcurs dus-întors în maximum șase ore și are punctul de plecare în Șaua Caprei, aflată la doar câteva sute de metri de lacul Capra, unde peisajele superbe îți taie respirația.

De la Șaua Caprei urcați în direcția sud-vest până la vârful Iezer, unde ajungeți după mai puțin de 300 de metri parcurși. În 700 de metri de la Șaua Caprei veți trece peste un tunel spectaculos de pe Transfăgărășan, tunelul Capra-Bâlea, aflat la o altitudine de 2.042 metri.

Coborând spre vest, veți trece peste vârful plat Paltinul, ce are 2.399 metri altitudine. În vestul acestui vârf veți vedea poteca marcată cu bandă albastră, ce urcă din căldarea Bâlea. Foarte mulți pasionați de drumeții pe acest traseu spectaculos aleg să coboare în căldarea Bâlea, după care urcă în Șaua Paltinu, de unde se deschid peisaje superbe. 

Traseul montan continuă apoi prin căldarea Paltinului și pe poteca marcată cu bandă roșie, ocolind prin partea sudică Turnul Paltinului pe o bârnă îngustă, ce are o porțiune mai riscantă și care este prevăzută cu un cablu.

După o scurtă distanță, traseul de creastă ajunge în șaua Doamnei, după care trebuie urmată poteca spre vest, traversând platoul aflat în sudul pitorescului Vârf Lăița, ce are o altitudine de 2.397 metri.

Urmează Șaua Lăițel, zona fiind una ușor de parcurs, fără dificultăți, după care raseul coboară pe lângă Șaua vestică a Lăițelului, unde este necesar să utilizați cablul ce este montat acolo.

Urmează un urcuș până la Vârful Lăițel, de unde puteți vedea o panoramă superbă a zonei Lespezi-Negoiu.

De pe Vârful Lăițel, traseul de creastă coboară până la lacul Călțun, aflat la mică distanță de refugiul cu același nume. Trebuie după aceea să urmați marcajul cu bandă roșie prin nordul lacului Călțun, iar după un urcuș domol veți ajunge în Portița Călțunului.

De aici trebuie să urmați poteca ce merge spre nord, iar după câteva sute de metri aveți două variante pentru a urca pe Vârful Negoiu, fie prin Strunga Dracului, fie prin Strunga Doamnei. Prima variantă este una mai rapidă, chiar dacă aveți de depășit o porțiune stâncoasă.

După ce ați trecut de Vârful Negoiu, în 500 de metri veți ajunge la Șaua Cleopatra, punctul final al acestui traseu de creastă spectaculos din Munții Făgăraș. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort