Românii preferă escapadele la mare pentru o „resetare mintală” în 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii preferă escapadele la mare pentru o „resetare mintală” în 2026, plaja fiind destinația preferată pentru principala vacanță a anului, pe măsură ce călătorii prioritizează tot mai mult starea de bine și nevoia de deconectare de presiunile zilnice.

Românii preferă escapadele la mare. Foto arhivă

Un studiu realizat de compania de cercetare Dynata pentru Revolut indică o preferință clară pentru călătoriile de vară, 60% dintre toate călătoriile planificate fiind concentrate între lunile iunie și septembrie. În timp ce destinațiile de la mare sau ocean domină în toate categoriile demografice (39%), city break-urile (19%) și aventurile sportive (12%) rămân alternative populare. Totuși, motivațiile din spatele acestor călătorii subliniază o tendință profundă: motivul principal pentru a călători în 2026 este „reîmprospătarea mentală” (35%), urmat de dorința de a se elibera de grijile financiare și de stresul de la muncă.

Anul trecut, în sezonul concediilor (1 mai - 30 septembrie), românii au cheltuit peste 575 de milioane de euro în primele 10 destinații de vară, care au inclus: Grecia, Italia, Germania, Spania, Regatul Unit, Bulgaria, Olanda, Franța, Turcia, Ungaria. De asemenea, aceștia au efectuat peste 23,8 milioane de plăți cu cardul Revolut în aceste țări (+3% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajustat cu creșterea bazei de clienți). Datele au mai indicat și utilizatorii români au cheltuit sume mai mari și în destinații mai îndepărtate sau exotice precum Macao, Antigua și Barbuda, Nicaragua, Barbados, Hong Kong, Argentina.

Turismul în funcție de generație

Datele evidențiază importante diferențe între generații, mai ales în privința modului în care românii percep experiențele turistice. Pentru Generația Z (42%) și milenialii (40%), o vacanță este un instrument vital pentru sănătatea mentală. În schimb, peste jumătate dintre boomerii (52%) afirmă că nu simt nevoia să „fugă” de responsabilități, considerând călătoria mai degrabă o activitate de relaxare decât o evadare. De asemenea, milenialii mai văd în vacanță o modalitate de a uita de presiunile financiare și de cheltuielile de zi cu zi într-o măsură mai mare decât alte generații (16% vs 14% pentru GenX).

Diferențe de gen: Aventura vs. Relaxare

Deși atât bărbații, cât și femeile sunt de acord cu farmecul plajei, preferințele lor secundare diverg. Bărbații sunt mult mai tentați de adrenalină, 17% alegând sportul sau aventura, comparativ cu doar 6% dintre femei. În schimb, femeile manifestă o afinitate mai mare pentru retreat-urile de tip spa (10%) și escapadele pentru „reset mental”.

„Cele mai recente date ale noastre arată că, pentru români, călătoriile în 2026 nu înseamnă doar vizitarea unor locuri noi, ci mai degrabă găsirea unui reset mental autentic. Având în vedere că luna august este preferata clară pentru escapadele la mare, observăm o orientare către vacanțele 'fără responsabilități' ”, a declarat Tamer Nurla, Deputy Branch Manager RBUAB Vilnius Sucursala București, pentru „Adevărul”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă