Foto Cele mai căutate destinații de vacanță în Ungaria, la câteva ore de România. „Perlele” turistice ale țării vecine
0Deși nu are munți spectaculoși și nici ieșire la mare, iar limba maghiară poate da bătăi de cap turiștilor, Ungaria rămâne o alegere de vacanță accesibilă și tot mai populară în rândul românilor.
În timp ce numeroși maghiari își petrec concediile în România, alegând în special regiunea Transilvaniei, tot mai mulți români sunt atrași de destinații celebre precum Budapesta sau Lacul Balaton, dar și de renumitele stațiuni termale.
Costurile de cazare sunt accesibile, o masă la restaurant nu depășește de obicei câteva zeci de euro, iar rețeaua extinsă de autostrăzi și cursele la prețuri începând de la 20 de euro cu avionul fac călătoria rapidă și confortabilă din România.
Budapesta – orașul plin de atracții UNESCO
Capitala Ungariei, Budapesta, atrage anual între șase și șapte milioane de turiști. Cu o populație de aproape două milioane de locuitori, orașul este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, datorită unor zone emblematice ca malurile Dunării, cartierul Cetății Buda, Bulevardul Andrássy și Metroul Millenium.
„Malul Dunării din Budapesta, cu podurile sale emblematice, oferă o priveliște minunată. Zona, care face parte din Patrimoniul Mondial, se întinde de la Podul Margareta până la Podul Libertății și include complexul istoric al cartierului Cetății Buda, Dealul Gellért cu Statuia Libertății și Citadela, precum și renumita Baie Gellért. Pe partea pestană a Dunării, cele mai reprezentative clădiri sunt fascinantul Parlament, Academia Ungară de Științe, Palatul Gresham, o capodoperă Art Nouveau, și sala de concerte Pesti Vigadó”, potrivit site-ului oficial de turism al Ungariei, visithungary.com.
În 2002, și Bulevardul Andrássy a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, datorită arhitecturii sale impunătoare.
De-a lungul bulevardului, vizitatorii pot admira Opera de Stat, Academia de Muzică și alte clădiri istorice elegante, iar la capătul lui se află Piața Eroilor. Tot aici, ei pot călători cu prima linie de metrou subteran din Europa continentală, inaugurată în 1896 de împăratul Franz Iosef, care încă funcționează pe sub bulevardul Andrássy.
Lacul Balaton - „litoralul” Ungariei
În afara capitalei, mai multe locuri din Ungaria au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Printre cele mai cunoscute se numără abația benedictină din Pannonhalma, fondată în anul 996 și încă funcțională, necropola paleocreștină din orașul Pécs, situată în fosta colonie romană Sopianae, datând din secolul al IV-lea, precum și regiunea viticolă Tokaj-Hegyalja, renumită pentru miile de pivnițe tradiționale și podgoriile istorice.
Parcul Național Hortobágy impresionează prin peisajele sale stepice și tradițiile păstorești, iar sistemul de peșteri din Aggtelek, aflat la granița cu Slovacia, este considerat un paradis speologic. Inclus în patrimoniul UNECO din 1987, satul tradițional Hollókő Ófalu atrage vizitatori prin atmosfera sa autentică, cu un castel medieval și numeroasele sale case populare vechi, bine conservate.
A doua cea mai populară destinație turistică din Ungaria, după Budapesta, este Lacul Balaton – cel mai mare lac din Europa Centrală.
„Lacul, care se întinde pe aproape 600 de kilometri pătrați, se încălzește ușor vara, astfel că malurile sale cu adâncime treptată atrag numeroși iubitori de bălăceală. Malul sudic, cu ape puțin adânci, este ideal pentru familiile cu copii mici, dar de-a lungul ambelor țărmuri ale Balatonului există plaje prietenoase cu familiile, unde pot fi practicate și sporturi nautice”, potrivit site-ului oficial de turism al Ungariei.
În jurul lacului Balaton se găsesc numeroase stațiuni, parcuri de distracție, situri istorice, zone viticole renumite și băi termale, care completează oferta turistică a regiunii căutate ca destinație de vacanță.
Băile termale ale Ungariei
Ungaria are peste 1.000 de izvoare termale și o tradiție îndelungată în turismul balnear, fiind considerată o țară a stațiunilor termale. Acest fapt este datorat în mare parte condițiilor geologice speciale ale zonei: aproape oriunde se forează, apa termală cu proprietăți terapeutice țâșnește la suprafață.
„Ungaria este plină de băi, unele mai bune decât altele, și nu numai capitala, ci și multe orașe și așezări din provincie, mai mici și mai mari, se pot lăuda cu astfel de locuri. Cultura băilor a fost adusă pe aceste meleaguri de romani, în antichitate, și nu a dispărut odată cu ei, ci a persistat, și apoi a primit noi impulsuri în timpul stăpânirii turcești de un secol și jumătate”, arată agenția de turism a Ungariei.
Bogăția în ape termale a transformat Ungaria într-o destinație pentru amatorii de relaxare și tratament. Atât Budapesta, dar și alte orașe și localități mai mici din provincie se mândresc cu băi termale moderne sau tradiționale.
„Unul dintre punctele remarcabile ale lumii efervescente a băilor din Budapesta sunt Băile termale și Piscina Gellért, construite în stil Art Nouveau, precum și Hotelul Gellért, care aparține de acestea. Complexul, de la capătul din Buda al Podului Libertății, a fost predat publicului larg după primul război mondial, dar au existat aici băi termale încă din Evul Mediu”, arată site-ul de turism.
Printre cele mai populare stațiuni balneare se numără Hévíz, care găzduiește cel mai mare lac termal natural din lume, cu apă caldă tot timpul anului, Hajdúszoboszló, cel mai mare complex balnear din Europa de Est, precum și stațiunile de vacanță Gyula, Zalakaros și Bükfürdő, vizitate anual de sute de mii de oameni.