Călătoriile cu trenul pe care merită să le încerci măcar odată în viață. Cele mai frumoase trasee feroviare din Europa
0Unele dintre cele mai frumoase călătorii în Europa, în toate anotimpurile, se pot face cu trenul. Există câteva rute feroviare incredibile. Pe lângă confortul vagoanelor în care se poate servi și masa, peisajele străbătute de căile ferate sunt absolut fabuloase.
Mijlocul preferat de călătorie în Europa este fără îndoială avionul. Prețurile sunt acceptabile sau chiar adevărate chilipiruri, dacă biletele sunt luate din timp sau la ofertă, iar durata călătorie este scurtă. În doar câteva ore putem călători dintr-un colț în altul al Europei. Pentru cei aventuroși și dornici să exploreze nestingheriți continentul, oprind ori de câte ori simt nevoia, călătoriile cu autoturismul sau cu rulota sunt cele mai bune variante. Chiar și așa, nimic nu poate egala o călătorie cu trenul pe splendidele trasee feroviare europene. Este o experiență care trebuie încercată măcar odată-n viață. Plină de romantism, de peisaje fabuloase și relaxare adevărată, călătoria cu trenul poate fi ceva de neuitat, mai ales dacă sunt alese cele mai frumoase trasee feroviare europene, în care confortul și experiențele vizuale se îmbină într-un mod armonios.
O călătorie de vis prin Alpii Elevețieni
Una dintre cele mai frumoase excursii feroviare din Europa se numește Glaciar Express. Este vorba despre un tren care leagă gările celor mai importante stațiuni montane din Elveția, Zermatt și Saint Moritz. Este un traseu de 291 de kilometri pe care trenul îl parcurge în opt ore. Pe scurt, este o plimbare cu un tren express prin Alpii Elvețieni Centrali. Deși numit tren express, acesta parcurge cei 291 de kilometri cu o viteză redusă pentru ca pasagerii să poată admira peisajele incredibile și site-urile UNESCO situate pe rută. Glaciar Express leagă doi dintre cei mai faimoși munți din Europa: Matterhorn și Piz Bernina. Călătoria începe în Zermatt, la capătul unei văi alpine, Mattertal, chiar sub masivul Matterhorn, la o altitudine de 1.606 m. Trenul coboară mai apoi în imensa vale a Valaisului din Brig. Parcurge 291 de kilometri prin centrul Alpilor Elvețieni, străbătând peste 291 de poduri, prin 91 de tuneluri.
Cel mai spectaculos este Tunelul Furka, lung de 15,4 km, la o altitudine de 1.500 m, care ocolește pasul montan cu aceeași denumire. Trenul face o oprire la Andermatt, într-o vale alpină înaltă și retrasă, pentru ca mai apoi să-și reia traseul și să traverseaze cel mai înalt punct al călătoriei, Pasul Oberalp, la 2.033 m. Ca într-un veritabil carusel, dar fără emoții și adrenalină inutilă, coboară mai apoi în punctul cel mai jos al călătoriei, la Chur, situat la o altitudine de 585 m. Din Chur, capitala cantonului Graubünden, Glacier Express se avântă din nou către înălțimile alpine și ajunge la Filisur, un nod feroviar, unde călătorii se pot hotărî dacă continuă călătoria sau aleg altă rută. De aici trenul merge la Davos, traversând ulterior Munții Albula, printr-un tunel situat la 1800 de metri. Finalul călătoriei este în stațiunea Saint Moritz. Peisajul este incredibil, oferind experiențe unice. Trenul Glacier Express folosește vagoane special construite în 2006, confortabile, mochetate și climatizate, cu geamuri laterale panoramice imense și luminatoare din sticlă.
Biletele pot fi cumpărate la clasa I sau la clasa a II-a. Clasa I înseamnă pur și simplu mai mult spațiu și mai puțini pasageri per vagon, serviciul la bord fiind exact același. Ambele clase au prize și WiFi gratuit. Veți primi un ghid de traseu tipărit gratuit, cu o explicație a principalelor obiective turistice și o hartă a traseului. Există căști gratuite pe care le puteți conecta pentru a asculta indicațiile ghizilor. Ecranele video de la capătul vagonului arată locația trenului și alte informații. Există un vagon bar, dar pe care nu este nevoie să îl vizitați, deoarece personalul preia comenzi pentru ceai, cafea, băuturi alcoolice și răcoritoare și gustări, precum și pentru un prânz cu 2, 3 sau 4 feluri de mâncare. Puteți rezerva prânzul în avans. Prețurile biletelor variază între 170 și 280 de euro, în funcție de clasă, iar rezervarea o puteți face online.
Drumul spre Hogwarts pe cea mai pitorească linie feroviară din lume
O experiență de neratat este călătoria cu trenul pe linia West Highland, din Scoția. Această linie a ajuns cunoscută în toată lumea datorită producțiilor cinematografice inspirate de celebrul Harry Potter. Trenul care duce, în film, către Hogwarts călătorește exact pe traseul West Highland, străbătând viaductul Glenfinnin. De altfel, acest traseu care străbate coasta de vest a Highland-ului scoțian a fost votat, în 2009, drept cea mai pitorească linie feroviară din lume, pentru al doilea an consecutiv devansând transiberianul și linia Cuzco-Machu Picchu din Peru.
Sondajul a fost realizat în rândul cititorilor revistei Wanderlust, o publicație de referință în domeniul călătoriilor. Pe scurt, linia West Highland este o cale ferată care leagă porturile Mallaig de Oban, pe coasta de vest a celebrelor zone muntoase scoțiene. Este un traseu de 153 de kilometri pe care trenul îl străbate în trei ore și 15 minute. Este o adevărată imersiune în frumusețea peisajelor și istoriei scoțiene, cu lacuri montane, castele, forturi și munți. Pot fi văzute frumuseți naturale precum Loch Lomond, Alpii Arrochar, Cascadele Lora și Ben Nevis.
Călătorii pot experimenta fiorul călătoriei la 30 de metri deasupra solului de-a lungul curbei uluitoare pe viaductul Glenfinnan. După Bridge of Orchy, linia spre Mallaig urcă pe Rannoch Moor, trecând de fostul punct de trecere de la Gorton Crossing până la stația Rannoch. Iarna, mlaștina este adesea acoperită de zăpadă și se pot vedea căprioare fugind paralel cu trenul. Stația de la Corrour, de pe mlaștină, este una dintre cele mai îndepărtate stații din Marea Britanie și nu este accesibilă pe niciun drum public. Călătoria poate fi făcută fie cu trenuri moderne care au clasa I și clasa standard, dar și cu un tren istoric. Un bilet cu trenul modern costă 38.90 de lire.
Cea mai lungă călătorie cu trenul din lume
În Europa, mai există numeroase alte trasee feroviare incredibile. De exemplu, Linia Văii Rinului, în Germania, cu piesaje istorice și naturale superbe, Linia Bergen în Norvegia cu munți și fiorduri scandinave, Linia Douro în Portugalia, de-a lungul văi râului Douro, intrată în patrimoniul UNESCO, dar și faimoasa linie Belgrad-Bar, care vă poartă prin Peninsula Balcanică. Cu toate acestea, pentru o aventură în adevăratul sens al cuvântului, din Europa se poate iniția cea mai lungă călătorie cu trenul din lume. Este vorba despre ruta Lagos (Portugalia)- Singapoare. Pe scurt, o călătorie cu trenul de peste 19.000 de kilometri și care poate fi parcursă în 21 de zile. De-a lungul celor trei săptămâni puteți admira frumuseților naturale și urbane, din Europa și Asia, străbătând inclusiv Siberia, Mongolia și China.
Această rută este disponibilă din anul 2023, de când autoritățile chineze au inaugurat calea ferată de 416 kilometri între Laos și China, permițând astfel călătorilor de la gara Mohan din Yunnan, China, să ajungă în Singapore. Evident, această călătorie nu se face cu același tren de la un capăt la altul al liniei. Se schimbă câteva trenuri. De exemplu, în Moscova, călătorii vor urca în Trans-Siberian. La Beijing, în China, se schimbă din nou trenul și călătoria continuă către Vietnam. Și de acolo pot apărea schimbări de tren. Ruta a fost calculată de Mark Smith, fost manager al gării Charing Cross și editor Seat61.com, un site dedicat călătoriilor cu trenul, dar și de alte instituții feroviare din Europa. Se ia în considerare minimul de opriri peste noapte, verificarea vizelor și scurtele excursii prin orașe până la stațiile de tren aferente. Costul drumului a fost estimat între 1000 și 1500 de lire sterline.