Țuica aromată de Buzău, rețeta secretă dezvăluită de un țuicar în vârstă de 100 de ani

Sfârșitul lunii noiembrie este perioada în care cei mai mulți gospodari pun prunele la fermentat pentru a obține țuică, la iarnă. Țuica de Buzău este renumită mai ales pentru aromă și culoare. Tradiţia este încă vie datorită unor gospodari pricepuţi. La 100 de ani, nea` Gică Baciu este poate cel mai bătrân producător român de țuică, pentru consumul propriu.

În comunitățile de pe Valea Slănicului, județul Buzău, tradiția este reper adânc înrădăcinat în fiecare gospodărie, mai ales când vine vorba despre mâncare şi băutură. Se spune că cea mai bună țuică de Buzău se produce în micile distilerii tradiționale din comunele Bisoca, Lopătari sau Mânzălești. Gospodarii încep să producă în ianuarie licoarea din prune puse din toamnă la fermentat. Țuica lor este apreciată pentru izul ușor de prună, culoarea gălbuie şi tăria cu multe grade, dar blândă cu papilele gustative.

Nea` Gică Baciu este poate cel mai experimentat țuicar, iar explicația este simplă: deși a împlinit 100 de ani, își culege singur prunele și tot el le fierbe pentru a produce licoarea alcoolică. Bătrânul ține băutura la învechit în butoaie de dud, pentru că așa capătă nuanța gălbuie, plăcută ochiului. Apoi, ne mai spune gospodarul din Mânzălești, cu cât îmbătrâneşte, ţuica devine şi mai bună.

Este un adevărat medicament, dacă este băută cum trebuie. Iar longevitatea sa, ne spune domnul Gică Baciu, este dovada de necombătut asupra teoriei sale. „E bună. Merge la suflet. Nu ai treabă cu tensiunea, nu-ți trebuie doctorii dacă bei o țuică din asta pe nemâncate. Tensiunea dă înapoi imediat, nu mai mergi la doctori, nu mai umbli la medicamente. O țuiculiță e cea mai bună”, spune Gică Baciu.

Gică Baciu a descoperit tainele preparării țuicii de la bătrânii localității. În timp ce zăbovea ore întregi în jurul cazanelor pentru distilare, alături de experimentații țuicari ai satului, domnul Gică ciulea urechile și de la fiecare fura câte ceva.

A aflat că fiecare detaliu din pregătirea instalaţiei de fiert țuica trebuie tratat cu atenție. Spune că și acum, ca pe vremuri, cel mai la îndemână amestec pentru chituirea îmbinării dintre capacul cu serpentina din cupru şi cazanul umplut cu borhot se face din mămăligă și cenușă.

Fierberea borhotului, spune domnul Gică, trebuie încheiată după aproximativ două ore, pentru a obține ţuica cea mai bună. Mai depinde și de tăria focului, este de părere bătrânul, sau cât de rece este apa care ajută la producerea condensului.

Dacă apa din butoi nu-i suficient de rece, aburii ajung să iasă din alambic și astfel se pierde din tărie.  Prima curgere se aruncă, apoi începi să aduni ţuica. Trebuie lăsată să curgă până ajunge o tărie de 40 de grade. După răcire, licoarea scade la 38 de grade alcool.

Întreaga poveste a preparării celebrei țuici de Buzău, dar mai ales a țuicarului de 100 de ani o veți putea afla într-un numpr viitor al „Adevărului de Weekend”.